Utopia Balcanica

Societatea neeuclidiană

Te duci la protestul contra exploatării cu cianuri. Ai impresia că alături de tine sunt toţi oamenii cu mintea întreagă rămaşi în ţara asta, că se poate, că iată, ne-am trezit, mai sunt şi alţii, nu eşti singur, pe ei pe mama lor. Nu suntem toţi corupţi, nu suntem toţi proşti, haideţi alături de noi în stradă.

Defilezi, redactezi sloganuri, strigi la unison cu ei, jos aia, trăiască libertatea, fără cianuri, te aperi de jandarmi sau mai ştiu eu ce. Solidaritate, tăticule.

Şi dintr-o dată realizezi că lângă tine e un puţoi precum Ariel Constantinof, care declară senin că el ca biciclist nu are de gând să stea vreodată la un semafor roşu, dacă nu incomodează pietonii. Şi ţi se face ruşine că ai scandat ceva, orice, împreună cu un astfel de nătărău. Şi ca el sunt mulţi. Ai fost la un moment dat în aceeaşi tabără cu diverşi căcănari şi crăpi de ruşine.

Nu vrei să te dai un mare intelectual, dar adevărul e că ai citit una-alta. Jane Austen, sau Frater. Ştii ce e un ou Fabergé. Înţelegi baletul. Recunoşti că în ţara asta mai sunt şi artişti, sau actori buni.

Spre exemplu, ţi-e simpatic Beligan, e un titan, ce mai. Măcar pentru că a supravieţuit 140 de ani în România. Nu, chiar ţi-e simpatic, şi articolele pe care le scrii despre el nu conţin tradiţionalul şut în cur, ci sunt complice. Şi dintr-o dată te trezeşti că el se împotriveşte eutanasierii câinilor. Sigur, dumnealui, având o vârstă venerabilă, nu iese din casă, că dacă ar ieşi probabil l-ar mânca de viu veveriţele din Cişmigiu, nu mai vorbesc de dulăii de prin Văcăreşti sau de lângă Maternitatea Bucur.

Nici ei nu sunt singuri, şi lor li se pare că ei sunt normalii, că tu eşti căpcăunul, barbarul. Dar obiectiv, doar unii sunt normali. Tu crezi că n-ar trebui să fie câini şi te duci la marş.

În stânga ta, la marşul pentru normalitate, al oamenilor care nu mai vor maidanezi pe stradă, e vecina ta, care îşi scoate zilnic câinele “la plimbare”, adică să se cace în faţa intrării în curtea blocului. Ea vrea ca maidanezii să dispară pentru că îi agasează uneori câinele, când îl duce să se cace în parc.

Ştiu, sunt lipsit de delicateţe, dar vă garantez că asta face câinele în parc. Se cacă. Şi se cacă şi în faţa blocului.

dog-pooping

Ei bine, alături de stăpâna acestui câine militezi tu pentru normalitate. Uită-te în jur, primul om pe care îl vezi are probabil o hibă, o bubă în cap care îi taie orice legitimitate. În mod obiectiv, îţi pierzi orice fărâmă de credibilitate dacă te asociezi cu el.

Pentru a sublinia, e foarte probabil ca bagabontul care a intrat recent cu BMW-ul în plutonul de biciclişti să susţină din răsputeri salvarea Roşiei Montane, dar să iubească maidanezii, simultan încercând să ucidă hipsterii biciclişti care militau pentru piste sau pentru o clasă politică mai onestă. România e complexă.

Sigur, cel mai spectaculos salt evolutiv pe care îl poţi face e să te întrebi: Dar eu oare ce bube am în cap? Eu oare ce mizerii fac în societatea asta? Pe moment, acest salt e realizat de prea puţini români.

Statistic, în timpul citirii acestui text aţi auzit 3 bormaşini, 80 de claxoane şi un picamăr.

Ionuţ

Singurul intelectual român.

camaramotului.ro

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net