Utopia Balcanica

Scurtă digresiune cu Puie Monta, Хутін Пуй şi medicamente amare

huilo2Nu ştiu exact când şi unde s-a născut vorba cu puie Monta. Mulţi dintre colegii mei de breaslă i-au dat repede cu flit – şi îi înţeleg. Sună ca când aveam şapte ani şi îl descopeream pe “Alupigus” sau bancul ăla cu “mut fuşte”. În cel mai bun caz, te duce cu gândul la zootehnie, pentru că monta e ce fac animalele când se împuiază.

Puie Monta e maniera pretins nostimă pe care a născocit-o tânărul cu studii superioare şi internet ca să-ţi transmită că-i supărat pe caracatiţă fără să o înjure. Muie vine din ţigăneşte şi cine vorbeşte cu muie şi de-astea nu e pufos. Un dandy nu zice muie. În viaţă trebuie să fii pro-activ.

Fiţe de oameni neieşiţi pe stradă după nouă seara când erau mici, s-ar putea spune. Dar succesul spoonerismului puie Monta în mediile sociale te face să nu-l poţi ignora şi să-ţi pui întrebări.

Cine eşti, puie Monta, şi de unde vii? Faci oare mai mult rău sau mai mult bine?

Chiar oi fi eu singurul care a văzut o înrudire între controversatul puie Monta şi mantrele ucrainenilor supăraţi pe Putin?

Adică serios, una dintre ele e Hutin pui. Vine de la Putin hui, adică Putin e o pulă (la ei n-ai nevoie de verb să copulezi cu numele predicativ).

hutinpui

Sonor, mai ales, e o traducere straniu de precisă a lui puie Monta. Dacă eşti genul de om care poartă şapcă de staniol anti-reptilieni, te trimite cu gândul la curenţi biologici sau la scenariile paralele din “Fantapolitica” lui Culianu. Sau poate a descoperit CIA-ul că ruşii şi rusofilii pot fi combătuţi prin jocuri de cuvinte, mai ştii?

Neavând şapcă de staniol anti reptilieni, cred că-i o coincidenţă care derivă din muzicalitatea şi concizia ambelor expresii.

buckfushÎn plus, nu-i un meşteşug nou inventat sau strict est-european. Uite un Buck Fush dintr-un videoclip Jadakiss de acum mulţi ani.

Dar mai pot specula ceva: că de Hutin pui fac uz exact aceiaşi oameni care-l folosesc aici pe puie Monta: intelighenţia tânără care vrea să se distanţeze de şantierişti şi de Mircea Badea, aşa că preferă să chicotească un surogat ghiduş de înjurătură, să roşească puţin şi să ţupăie înapoi după pianină, la ascunziş.

Micul nostru maidan încă nenăscut e alcătuit doar din oamenii lui puie Monta. Păturile sociale mai versate în ale înjuratului sunt fie în Spania, la căpşuni, fie în adormire pentru că baronul (de orice culoare) le dă făină. Pe deasupra, tabăra puie Monta n-are un angrenaj infernal ca RTV-A3, care să atragă oameni capabili să folosească expresii scârbavnice, de stadion. Tabăra puie Monta e o minoritate oprimată care nu ştie să înjure.

Înjurătura ucrainenilor, în schimb, e de largă uniune naţională. Galeriile lu’ Metalist şi Şahtior au avut timp şi motivaţie să le facă un glosar întreg de lozinci anti-Putin, multe dintre ele mult mai cunoscute şi mai aprige decât blândul Hutin pui.

putinhuilo

Mă gândesc, de exemplu, la celebrul Putin huilo (Putin e un pulălău/un muist). Ăla-i un exemplu de conlucrare între înjurători şi intelighenţie. Unii l-au prescurtat PTN HLO şi i-au pus o căciuliţă lui H, transformându-l într-o ideogramă ingenioasă pentru hui. Alţii l-au mascat şopârleşte în “Putin hello”, l-au făcut cântec şi i-au dat drumul în lume. În iulie, astronomii ucraineni au botezat o stea Putin Huilo pentru că erau astronomi şi puteau.

Unde vreau să ajung?

Nicăieri, de fapt. M-a amuzat asemănarea între puie Monta şi Hutin pui, pe urmă am luat-o pe arătură. Dar dacă tot m-am suit la pupitru, pot să declam nişte chestii:

Una, că lipsa unei înjurături-refren care să fie mai puternică decât puie Monta arată cât de şubredă e, de fapt, maşinăria anti-PSD (singurul ei atu e că are internet, dar şi asta o face prea încrezătoare în propria forţă). De partea cealaltă, maşinăria PSD a profitat de uzura, impotenţa sau complicitatea rivalilor pentru a-şi apropria şi puţinii stâlpi tâmpiţi ai demagogiei de care dreapta s-ar fi putut folosi în procesul demagogo-cratic: credinţa în doamne-doamne ortodox şi mândria de a fi român. Fără o demagogie bine aplicată, poporul bolând nu va înghiţi în veci medicamentul amar al dreptei economice (dacă admitem că îl mai are vreo farmacie pe stoc), sărăcia se va perpetua iar stăpânii feudali vor continua să joace ţonţoroiul pe bordeiele iobagilor ca-n 1799.

Şi alta, că prietenii mei supăraţi că puie Monta e o expresie ridicolă ar trebui să îi ajute pe utilizatorii ei să conceapă una mai coioasă, nu să-i desconsidere doar fiindcă n-au exerciţiul golăniei. Golănia se învaţă, iar o înjurătură de efect aşteaptă să fie concepută şi pusă în aplicare.

Nu pentru că ar avea vreun sens toată daravera, pentru că eu cred că n-are, ci fiindcă e păcat ca ultimele cuvinte ale unei generaţii de idealişti să fie un calambur de doi lei care nici măcar nu e un calambur.

Am zis cumva că n-are sens? Îhî.

Poate mănânc cîcat, fiindcă nu-s un specialist în mersul omenirii, dar în simplitatea mea, eu cred că fundătura în care ne aflăm n-are ieşire.

Noi nu ne-am tras de şireturi cu Europa de vest prin toate revoluţiile ei industriale şi ideatice care au făcut-o om. Democraţia noastră originală e o casă fără temelie, în care intră cârtiţele şi care se dărâmă la fiecare ploaie.

Meşterul Manole ar fi mândru.

mandri

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

8 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Cristi
Cristi
10 years ago

…ukrainienii fiind tot rusi. mai exact malorusi deci ‘Putin huilo’…rezulta ca isi dau muie singuri (cu putin ajutor din exterior)

Motanul Dănilu
Motanul Dănilu
10 years ago

stiu ca era la moda la un moment dat Guie Migi (atunci am observat prima oara chestia asta si m-am amuzat copios). cred ca era pe vremea cand incepusera sa-l ancheteze pe cioban

CURCUBEUPUFOS
CURCUBEUPUFOS
10 years ago

ca orice lucru bun din tara asta, probabil a pornit de la basescu, desi ma indoiesc. Parerea mea e ca sintagma a fost inventata de un pesedist, ca in momentul in care ajunge ponta tar, sa caute lejer prin hashtaguri si sa trimita in lagar

Roxanne D.
Roxanne D.
10 years ago

Juie Mohannis atunci? :(

gigel
gigel
10 years ago

Ucrainienii ne dau oricum clasă la golănie. De exemplu la faza cu aruncat politicienii la gunoi. Păcat că golanii ăia îs fasciști de la Sectorul de Dreapta.

Mândria de a fi român și ortodoxia sunt doar argumente în plus ca să dau cu ștampila pe lângă Victoraș ia-ți jucăriile și pleacă cât mai departe, de preferință în Coreea de Nord la alții mândri să fie nord-coreeni.

adeline andreea
adeline andreea
10 years ago

puie monta s-a putut vedea, pentru prima oara (cred), la protestele anti cianura si anti exploatare hidraulica, scris pe pancarte alaturi de alte mesaje care aratau nemultumirea oamenilor. Cand l-am citit prima oara, am zambit, pt ca “sloganul” exprima liber o parere cu care empatizam, dar noi, cei din strada eram “eleganti”, nicidecum huligani, asa ca aceasta camuflare a unei injuraturi rahovene, mi se parea benefica pt un protest ce se doreste a fi luat in serios.

Vasile
Vasile
10 years ago

Ce-am zis şi eu mai sus!

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!