Dintre toate locurile posibile: weekend la Silistra cu paragină şi răsfăţ

La 2 Mai am tot fost. La Tuzla dăm de cunoscuţi. La Krapeţ s-a mutat toată Vama. Până la Sulina sau Sf. Gheorghe te cântă cucii. La noi la ţară te mănâncă ştiuca. Problema e că undeva tot tre’ să mergem să facem o baie cinstită, d-aia unde intri uscat şi ieşi ud.

O tură la Auchan (să-mi iau şlapi, că pe ăia vechi i-am suit pe dulap) mai târziu, suntem pe bacul Călăraşi-Ostrov. Salutăm pescarii şi minunata insulă nisipoasă unde uneori are loc 3SOF dar acum numa’ se răcoresc nişte vaci. Vizavi se încruntă la noi blocurile oraşului poreclit Sinistra. Chiar şi de ăia care stau în Călăraşi, dacă vă puteţi imagina.

Dintre toate locurile locuite de oameni, mergem la Silistra.

Ce faci cu viaţa ta, Vasile?

Anul ăsta, bulgarii sunt foarte speriaţi de afrikanska ciuma, adică pesta porcină, de care ne pun să ne lepădăm trecând cu maşina printr-o baltă şi stropindu-ne extra-penibil cu ceea ce pare a fi apă săpunoasă. Le deschidem şi portbagajul ca să se asigure că n-avem un porc cu noi. Încerc să scot din teacă gluma cu “porcbagaj”. Nu le place. Probabil e intraductibilă.

Dezinfectaţi şi legitimaţi, ajungem în oraşul-şogor al Călăraşilor în jurul prânzului.

Gazda noastră pentru următoarele două nopţi e hotelul Drustar, amplasat în cel mai pitoresc colţ al Silistrei, parcul de pe malul Dunării. Îl pândesc de ani de zile, dar pur şi simplu n-am avut curajul să propun un weekend la Silistra pentru că nu am băut gaz.

Cele două nopţi ne costă puţin sub 100 de euro. Cinci stele bulgăreşti. Camere mari şi aerisite, paturi king size, nimic nu e defect, muzică de lift, parcare păzită, mic dejun, recepţioneri care ştiu engleză, nivel mediu de kitsch. Te simţi ca James Bond într-un remake balcanic şi nu costă mult mai mult decât două nopţi într-un coteţ de păsări hobo-chic în Vamă. Dap, până acum e un gheşeft bun.

În caz că vă întrebaţi dacă există o provincie a provinciei, hotelul ăsta a fost nominalizat în top 50 5-star hotels in Bulgaria, pe urmă a fost numit best hotel for honeymoon in Silistra şi totuşi se laudă complet non-ironic cu amândouă distincţiile.

Ieşim pe balcon să fumez o ţigară, să admir o barjă hârâind agale pe Dunăre şi, ceva mai încoace, să văd magia desfăşurându-se sub ochii mei.

N-am ales aiurea acest stabiliment, ci fiindcă are o piscină absolut faching imensă.

Ochiometric, aş zice că-s 2000 de metri pătraţi de piscină acolo.

În jurul piscinei, într-un peisaj jumate party, jumate paragină, vecinii bulgari joacă table pe iarbă, se ciocneşte bere Şumensko, se hăhăie pe Macarena şi se fac tumbe pe maneaua locală, sub ochii vigilenţi ai unor salvamari fibroşi, hemingwayeni, care au pescuit multă hamsie la vremea lor. En fin, un deliciu rar pentru nostalgicii ligheanelor de cartier.

Mai veche decât hotelul în sine, piscina hotelului funcţionează şi ca ştrand al oraşului, ceea ce nu e chiar o problemă, fiindcă în Silistra nu mai locuieşte multă lume. Am zis paragină? Din 70.000 de suflete în anii 80, au rămas jumate.

La 6 după-amiaza, ştrandul se închide. Abia atunci se desfăşoară magia aia jm3k3ră.

Semnezi la recepţie disclaimerul anti-înec şi întreaga întindere de apă impecabilă şi bălării vag toaletate îţi aparţine. Mă rog, ţie şi celorlalţi zero locatari ai hotelului.

Priviţi acest vasile într-un ananas. E o pată de culoare pe ştrandul comunist, acum că au plecat izmenele roşii ale salvamarului.

Ne plimbăm.

Parcul de pe malul gârlei e amenajat cu o decenţă surprinzătoare, ca într-un univers ciudat unde fondurile europene nu-s pentru piramide de borduri şi labirinturi de gard. Nu ştiu ce s-a întâmplat aici. Probabil baronul local s-a stricat.

Acelaşi parc găzduieşte un monument al ostaşului sovietic şi un T34 ruginit, relicve bulgaro-bizantine, pâlcuri de crini de toamnă, pescari pândind carasul printre bolovani. Cam tot ce ai vrea să ai în parcul tău de acasă (exceptând ostaşul sovietic).

Ochim o terasă pe faleză unde-i o singură masă liberă. Soarele coboară în malul românesc. Fauna Silistrei se schimbă pe nesimţite din şopârle în ţânţari. Nu ştim cum se cheamă birtul şi nu-i pe google maps. Cu atât mai bine.

Orice apus romantic e o ocazie bună pentru bere, pleşkaviţă şi punjen cevap – sau cum s-or fi chemând în bulgăreşte, ca să nu rănim proverbiala sensibilitate sârbească.

Apropo de mâncare. Dacă eşti în Silistra, mi-a spus mie odată singurul om care a mai bântuit pe-aici într-o criză existenţială, du-te la Nikulden.

În capătul industrial al falezei, lângă zăvoi şi Dunăre, Nikulden ăsta cică e un birt cu tradiţie şi spune-se că are peşte proaspăt. Ok, să vedem ce ştie să facă. Un lucru e clar – are privelişte şi pisici.

Fiind în defavorizlandia, e şi un loc extraordinar de ieftin. Cel mai cocoficos peşte din meniu (9 euro bucata – aici nu plăteşti suta de grame, ca la fitze) e mini-sturionul ăsta, probabil pui de cegă, despre care nu vreau să ştiu în ce condiţii a fost braconat sau cultivat fiindcă e ATÂT de crocant, gras şi dulce.

Dacă mâncaţi vreodată un sturion întreg, peşte primitiv, cartilaginos, nu vă speriaţi când daţi de măduva spinării, care arată exact ca o râmă şi are textura unui jeleu mai ferm. A mea a ajuns la pisici, dar sunt pescari care îi spun “nectarul lui Neptun” for some reason.

Mai există în această bombă o grămadă de ţuici excelente, inclusiv una de caise, locală. O şkembe ciorba (supa de burtă, tot de sorginte otomană şi similară cu a noastră da’ fără oţet) – corespunzătoare, cu mujdeiul şi iuţeala alături. Cantităţi uriaşe de brânză. Brânză pe cartofi. Brânză pe salata şopska. Ardei cărnoşi, umpluţi cu brânză, pane – un fel de chiles rellenos balcanici. Şi brânză.

N-au avut obleţi de Dunăre weekendul ăsta, aşa că alt peşte pe care l-am încercat a fost un ficat de porc la grătar. Cam ars, dar i-a plăcut unei viespi care tot rupea bucăţele şi fugea cu ele.

Paragina de Silistra, de fapt orice paragină de orăşel, poate fi chiar şocantă când ai crescut în Bucureşti.

Bucureştiul e urât, se descompune şi pute, dar e viu.

Sigur, şi aici au un centru cu mini-mall de sticlă, terase, vestigii, spaţiu larg, case de cultură brutaliste, viluţe art deco şi biserici proaspăt spoite.

Au chiar şi un muzeu de arheologie modest, o moschee bătrână şi un cimpoier năucit de caniculă. Şi o celebră fortăreaţă din ultima fază a Imperiului Otoman, ridicată de sultanul Medjid, care a dat şi numele Medgidiei. (O să-i cred pe cuvânt că e grozavă, e la periferia oraşului şi mi-a fost lene s-o caut.)

Dar dacă rătăceşti un pic prin cartiere, liniştea şi pustiul te tulbură iremediabil.

Aproape iremediabil, fiindcă binefacerile capitalismului sunt după colţ chiar şi aici, gata să îţi bage minţile în cap. La hipermarket e încă viaţă. Cred că suntem cu toţii de acord că nici un popas în Bulgaria nu se poate încheia fără o incursiune în kauflandul orăşenesc, după zacuscă şi trăscău.

Decidem impromptu să plecăm pe partea cealaltă, să aruncăm o geană şi prin Tutrakan.

Urcăm pe un deal de unde se vede Olteniţa în toată lipsa ei de splendoare. Ar trebui să fim un pic ciudoşi, cum a ţinut relieful cu bulgarii – coasta lor e abruptă, şi-au putut face oraşele până în buza apei, ar putea să atragă un ciopor de turişti dacă n-ar domni şi peste ei puturoşenia balcanică.

Tutrakanul (Turtucaia lui Topârceanu) e la fel de părăginit ca Silistra şi poate chiar mai pitoresc, cum stă el tolănit ca o mâţă costelivă pe terasele Dunării. Din vechiul cartier pescăresc s-au păstrat o stradă pietruită şi câteva case, unele reşapate, altele într-o rână, multe de vânzare.

Vizavi, pe o plajă de lângă Olteniţa, se aud manele şi chirăială. O aruncătură de băţ ne desparte de oamenii ăia, şi totuşi suntem în altă ţară, şi dacă vrem să ajungem acolo cu maşina trebuie să ocolim vreo sută de kilometri. Păcat, n-aş fi refuzat nişte mici pe o capotă de Golf înnămolit.

Ne aşezăm pe o băncuţă la Fischer – un birtuţ ţinut de o familie simpatică de pescari, cu rockăreală generică în surdină şi un scurt meniu cu preparate dunărene, desenat cu pixul. În sfârşit, undeva unde pot obţine o mână de obleţi. Crispy şi dulci – nu cât barbunul de dulci, dar pe un onorabil loc doi.

Şi nu mă lasă inima să nu cer şi ribena ciorba, supa de peşte, mai degrabă rudă cu psarosoupa grecească decât cu borşul nostru. Poţi s-o acreşti cu hellas. Deasupra e o boltă de viţă de vie şi miroase a fluviu leneş.

Aş mai fi făcut purici pe-aici, dar o să fie balamuc la vamă la Ruse, că-i duminică şi vine Thasosul acasă.

Pe mulţi bulgari îi cheamă Borko. Ce nume simplu.