Am jucat Zestrea, jocul de societate românesc care face feudalismul să fie iar palpitant

N-o cunosc personal pe Maria, dar ea face parte dintr-un colectiv de artişti cunoscut ca surorile Surducan, în care sunt ea şi Ileana, şi amândouă îmi provoacă periodic câte o bucurie. De exemplu când, inspirate de tot soiul de fantezii ale copilăriei nouăzeciste, ca Pirates of Dark Water şi probabil emisiunile lui Rex Hunt, au început să deseneze Fisksoppa, despre care sigur v-am mai vorbit aici sau pe feisbuc.

Şi aflu eu recent că Maria a ilustrat Zestrea, un joc conceput de prietenii ei Horaţiu şi Alex şi publicat de prietena lor Laura, coproducţie Cluj-Danemarca.

Al cărui prototip l-am primit prin poştă acum câteva săptămâni. Mulţam, diud! Hai să bem şpriţuri şi să-i facem proba, le-am zis nenumăraţilor mei prieteni.

Direct concluzia: shut up and take my money mai repede.

Nu-s eu un mare board game geek, dar aş risca să spun că Zestrea e un fel de Catan + Monopoly într-un cadru feudal cu elemente RPG şi cu anacronisme ridicole. Umbra Cernobîlului şi mersul cu TIR-ul pă Italea convieţuiesc cu cătănia şi haiducii, iar Consuela şi Paraschiva se pot mărita dacă ţii morţiş, dar numai la Amsterdam. Yep, genul ăla de umor.

După o introducere emoţionantă, à la scrisoarea bunicului din Stardew Valley (snif snif), eşti aruncat destul de abrupt într-un joc complex, imersiv şi haios, un Game of Thrones de subzistenţă cu intrigi de curte (mă rog, de ogradă) şi alianţe şubrede.

Economia jocului e pe bază de zestre şi pământ, ţărani şi nunţi, schimburi păguboase şi trădare, vremuri bune şi vremuri grele. Practic, istoria oricărei familii mai aşezate. (Poţi să pretinzi că ţăranii din joc sunt copiii tăi, dacă nu-ţi place noţiunea de iobăgie.)

Iar cireaşa de pe cuca domnească e tuşa aia de magie neagră. Puţine momente din cariera unui mic boier de provincie sunt mai satisfăcătoare decât să-l transforme subit în urâtul satului pe cel mai mândru fecior al boierului rival, chiar în noaptea nunţii. Şi să câştige astfel primul joc de Zestrea din The Den.

Mmm, mirosul de oftică într-o seară răcoroasă de toamnă.

Scuze, nu vreau să vă fac analize retrospective ale sesiunii mele de şpriţuri şi boierie sau să bombăn despre game balance şi replayability.

Adaug numai că Zestrea e pe kickstarter, a strâns deja nişte bănet, îl merită cu vârf şi îndesat şi aţi putea să contribuiţi şi voi ca să obţineţi un exemplar. Puteţi s-o urmăriţi pe feisbuc şi să veniţi la lansarea oficială, la Red Goblin.

Apropo, curajoasă şi lansarea bilingvă. Sunt curios cât din umorul jocului se pierde la traducere şi cât de atraşi vor fi anglofonii de settingul est-european. Pe de altă parte, jocuri cu feudalismul occidental s-au făcut un milion, iar expaţii şi erasmuşii vor avea acum ocazia să-şi bată la cap prietenii multiculturali cu istoria ceţoasă a patriei lor.

Pe scurt, fără să vreau s-o ridic în slăvi sau s-o calomniez, Zestrea e exact cum aş fi desenat-o eu şi exact cum aş fi scris-o eu (dacă mă pricepeam să desenez, să scriu şi dacă nu eram mega puturos).