Utopia Balcanica

Cronici cinstite: ţuici de lux şi fălci brezate la Blid, locanta românească din mahalaua Mătăsarilor

Sunt oameni pe lumea asta care pur şi simplu nu pot sta locului, oameni care nuş’ cum se zice la voi la ţară, dar la mine la ţară se zicea că au draci în cur. 

De exemplu Cosmin de la GastroArt. Gagiul ăsta nu poate să tragă două respiraţii pă nas fără să aibă o idee, să frece pe cineva la icre sau să pună la cale un demers. Demersurile lui Cosmin fiind, de regulă, legate de ce băgăm la jgheab, mă trezesc periodic în mijlocul unuia dintre ele şi ridic din sprânceană şi zic bravo, boss, un pic invidios că posteriorul meu nu găzduieşte atâţia demoni.

Când nu arheologizează mâncăruri uitate, nu colecţionează papetărie istorică şi nu reeditează cărţi străvechi de bucate, Cosmin e şi un fel de cârciumar. De câteva luni de zile, la Blid. Locanta românească cu logoul neolitic şi meniul veşnic schimbător, unde nu ajunsesem până acum, deşi-i deschisă de atâtea luni de zile şi mai mulţi influenţări i-au călcat deja pragul. Trăiam cu jena. Nu-l mai puteam privi pe om în ochi când ne găseam la şpriţuri prin alte locante.

Recent, cam pe când nutream o răceală sălbatică şi taman ce venea iarna cu două luni întârziere, Cosmin mi-a zis: vasile, lepră puturoasă, TREBUIE să vii la mine la birt la această degustare de ţuici cu mâncare bună.

Spăşit, m-am dus la Blid să gust ţuicile şi să constat mâncarea. Mai întâi a trebuit să-l găsesc.

Cârciuma e pe Fluierului, colţ cu Mătăsari, între Pache şi Ferdinand. Evitabilă când eram io mic, zona asta a devenit super-cool în ultimii ani: are festivaluri pentru hipsteri, are Belli Siciliani pentru cannoli şi arancine, are un Naser pentru kebabi, are Nabu pentru burgeri în parfum de pepene verde şi Bite pentru sifon cu levănţică.

Fiind în mahala, cum altfel putea să şadă Blidul decât într-o casă veche, cu o curte-antreu iederoasă şi paşnică. Acum nu ne putem bucura de ea findcă-i februarie şi lapoviţează şi suntem uzi şi mucoşi. Dar mai e puţin şi se crapă de primăvară.

Deschid uşa. N-am să fac poze de atmosferă înăuntru, că mănâncă oamenii şi-i stânjenesc. Dar uite ce uşă de boieri.

Crede-mă pe cuvânt sau caută pe gugle: decorul e simplu, curat, modernuţ-Ikea cu doar câteva suveniruri de epocă. Nimic copleşitor pentru ochi. Oh, pentru nas, în schimb. Miroase a familie aşteptând musafiri.

Şi chiar şi pentru urechi. Nu ştiu dacă asta-i atmosfera în fiecare seară la Blid, dar aerul din cârciuma asta sună exact cum miroase. Nostalgic, cunoscut de când hău, confortabil. Şlagăre 70-80iste. One hit wonders – Cătălin Crişan, Daminescu. Vank în perioada lor bună. Exact muzica radioului din bucătărie, când nu comenta Ilie Dobre un meci de la ţară.

Nu-ţi vine des să asculţi Iertaţi-mă, dar n-aţi văzut o fată, dar ai crescut auzind cântecul ăla de la tac-tu sau de la mumă-ta şi îţi trezeşte un fior. Cam tot aşa, printre atâţia italieni, chinezi şi sirieni, nu-ţi vine des să mănânci româneşte, dar şi când îţi vine. Stai să vedem cum e când îţi vine, că abia ne-am aşezat.

Meniul de la Blid se schimbă des şi-i foarte scurt.

Iar preţurile sunt exact cum te-ai aştepta să le practice un bistro cu ştaif la Foişor – nici astronomice, nici studenţeşti. Cea mai nouă ediţie ne propune, printre alte câteva, un onest mix de cârnaţi (incl. virşli de capră!) cu cartofi – 29 de lei, o ciorbă cu afumătură şi tarhon la 19 lei sau un papricaş de pui, făcut cu untură de raţă, pesto de leuştean şi pecorino românesc de Horezu, la 33 de lei. Sau faching sarmale în foi de viţă în zeamă de gulaş, care sună îmbietor.

Vinurile sunt predominant din soiuri româneşti şi am încredere că au fost alese cu mare grijă, ştiind în principiu cu ce fel de oameni se înconjoară Cosmin. Mai există alcoale, inclusiv ţuica aia strălucitoare despre care o să vă povestesc pe final. Preţurile sunt tot de bistro central, nimic care să te ruineze.

De fapt, n-am apucat să încerc de niciunele din meniul à la carte (în afară de ceea ce ţin minte vag că era o Băbească de Panciu). Bad vasile! Dar asta-i pentru că, honhon, table d’hôte era – în seara asta cu ţuicile – trei feluri. La 95 de lei, inclusiv cele cinci ţuici, adică deloc o afacere rea.

Aş. Cele trei feluri, mari şi late.

Am gustat un platou de bunătăţi din Obor, cu tobă, slănină, telemea de oaie, caş afumat şi alte bunătăţi pe care s-ar putea să le cunosc deja de prin Obor.

Am înfulecat obrazul de vită, printre cele mai seducătoare bucăţi ale patrupedului.

Ar trebui să vi-l şi povestesc? Rudă cu limba, dar mai gras; fraged, untos, cleios, decadent. Topit lent în vin. Călare pe un maldăr de cartof copt zdrobit, foarte rustic. O luptă grea. Singurul aliat, o pâinică-experiment, presărată cu gogoşar murat în sos de muştar şi (feţe de meseni uimiţi) bucăţele de măduvă ca să-i mai curme aciditatea.

Alături, o strachină plină ochi cu aceiaşi Capsicum annuum gogoscharii scăldaţi în muştar, crocanţi şi pişcător de acri, care n-a mai încăput în poză fiindcă era baban.

Dup-aia nu ştiu dacă deliram eu sau, înainte să-mi coboare tot sângele din creier, am reuşit să gust şi desertul casei. Straturi de brânză dulce, turtă dulce însiropată, măr şi ciocolată de casă într-un pahar. Nu l-am fotografiat.

Închipuie-ţi un pahar atroce cu straturi terifiante al cărui inventator trebuie pedepsit crunt. (E un desert excelent dar eram sătul.)

Cinstitometrul nostru atent calibrat a jucat ţonţoroiul şi pe aceste meleaguri culinare.

Mâncare: 4/5. Meniu schimbător, dar cu gusturi statornice. Pe unele, dacă ai crede în metafizic, ai zice că le cunoşti dinainte să te fi născut.

Băutură: 4/5. Tot aşa, hm, autohtonă.

Ambianţă: 4/5. Câteva mese. Intim, ne-prăfuit, cu mirosuri şi sunete convingătoare.

Pasiune: 5/5. Se simte pe ici, pe colo, că e mâna unor maniaci ai cuinăriei, deşi poate că n-au avut la dispoziţie toate resursele pe care şi le-ar fi dorit.

Verdict: 9/10. Nu vreau să crezi că-ţi recomand o vizită la Blid doar fiindcă-s prieten cu Cosmin şi Cosmin e implicat direct în această mâncătorie. Din contră, prietenii ştiu că io-s mai, cum se spune, cu muia.

M-aş fi fofilat şi n-aş fi scris nimic dacă nu-mi plăcea. Blid e, super obiectiv, un demers gastronomic cinstit care sper să nu se ciobească pe drum.

Fluierului 33. Cel mai bine afli pe feisbuc meniul la zi şi exact ce se mai întâmplă p-acolo, de exemplu când vine Ileana să gătească o căruţă de organe. Are şi un sait propriu dar încă nu-i gata.

OK vasile. Bistro cu dichis. Am înţeles.

Dar mai e un aspect.

Ţuicile alea care constituiau pretextul pentru seara asta?

Tehnic, am gustat o ţuică şi patru rachiuri de fructe, dar io le zic tot ţuici. Orăşenii care n-au băut niciodată apă din urma vacii susţin că ţuică e doar rachiul de prune, iar restul, fiindcă aşa a decis CCR-ul, nu se pot numi ţuică, de exemplu ţuică de tescovină sau ţuică de caise. Fuck you, make ţuică great again.

În ordinea preferinţei lui Vasile: de struguri (deci acquavite d’uva, nu grappa de boască), de prună, de gutui, de mure, de pere. Caută-i şi pe ei pe feisbuc, poate prinzi o degustare undeva ca să-ţi stabileşti propriul clasament.

Ţuica se cheamă PATER şi e produsul familiei Mărăşoiu din Argeş, care, ca orice familie din spaţiul ăsta geografic, produce alcool cel puţin de prin mezolitic. Yabba dabba doo. Ce au făcut oamenii ăştia în plus a fost să-i dea ţuicii o poveste cu arbori genealogici, o sticlă super-ochioasă FĂRĂ tricolor şi Dracula, başca un preţ pe măsura ambalajului. Ţuică artizanală pe care nu mi-e jenă s-o dau cadou. Care costă cât un single malt modest, de fabrică, dar e mai de efect. Io zic că e un pas corect spre emanciparea ţuicii, mai ales că nu se bate pă targhet şi nici pă concept cu ţuica-loterie la cinşpe lei kila de pe bordura oricărui drum judeţean.

Deşi, undeva, acolo, sub foiţa de cupru de pe eticheta aia migălită, spiritul ţuicii de subzistenţă subzistă. Că-i ţuică, ce duamne iartă-mă. O s-o putem vedea vreodată altfel? O să putem să exclamăm furioşi “se cheamă ochii lui Dobrin doar dacă-i din regiunea Piteşti a Munteniei, altfel se cheamă distilat din glob ocular fotbalistic”?

Vă mai scriu io despre ţuici cu altă ocazie, dacă nu mă îmbăt şi uit.

Propagă această propagandă!

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net