Misterul de pe faianţă şi cântecul din spatele lui

Poza de mai jos a făcut recent ocolul grupurilor de feisbuc, însoţită de obicei de întrebarea “ştie cineva ce limbă e asta?”.

O ocazie excelentă pentru mulţi oameni care n-au văzut în viaţa lor mai mult de trei limbi să îngroape discuţia în părerile lor hazlii, de la “100% aromână / megleno- / istro- / bistroromână”…

…până la “rugăciune zamolxiană în graiul strămoşesc al bessilor, ascunsă vreme de mii de ani în pivniţa Vaticanului”, lângă butoiul cu varză. Nu râde, halucinaţiile astea au adepţi, adepţi care se şi contrazic unul pe altul: link, link. Au ajuns chiar şi în anuarul unei asociaţii judeţene a profesorilor de istorie. Speranţă pentru omenire = zero.

Faptul că scrie deasupra cum se cheamă limba n-a îndemnat pe mulţi să deie un google, dar ce părere mai e aia care e susţinută de o minimă cercetare.

Poza nu e din catacombele secrete, ci de pe zidurile unei cunoscute (şi turistice) biserici din Ierusalim, unde-s nişte plăci de ceramică cu rugăciunea preferată a creştinilor în foarte multe limbi ale planetei, de la kurdă la cherokee. “2008” ăla mic din colţ nu e 2008 î.e.n., spre dezamăgirea unora. H. Antreassian nu e “cercetătorul Jack H. Antreassian” (lol) ci un celebru faianţar local. Serios.

Beás se cheamă în maghiară băieşii, cunoscuţi pe la noi şi ca rudari, şi limba lor. O comunitate de romi vieţuitori în Ungaria, Slovacia şi Croaţia, cu o istorie palpitantă şi o limbă foarte uşor de înţeles pentru noi, fiindcă e română.

Mai precis, dialectul / graiul (cum preferi, eu nu judec) bănăţean al limbii române (sau ceva apropiat), uşor recognoscibil de oricinye o fost avut curiodzâtatya să dé cilivizorul pă Etno. Numa’ că în ortografie maghiară: s = ş, sz = s, a = o, á = a şi aşe mai deparce.

Dacă treci rugăciunea de mai sus în ortografia românească obţii ceva mult mai lesne de înţeles: pita-ni zî dă zî dă-ni noă astăz, şă iartă-ni păcatu-ni, păcum şă noi iertăm altuia, cine noă ne faşe păcat…

În timp ce academia noastră se războieşte psihotronic cu 5G-ul şi probabil n-ar strâmba nasul nici la năzbâtiile cu daci de mai sus, Academia austriacă a cercetat limba băieşilor în cadrul unui proiect mai amplu de arhivare a limbilor pe cale de dispariţie din Balcani şi împrejurimi, care se cheamă chiar VLACH.

Evident, am făcut toată această plimbare doar ca să vă amintesc că acum câţiva ani i-am ascultat împreună pe Kanizsa Csillagai, iar discuţia cu rugăciunea de pe faianţă mi-a făcut poftă să le mai dau nişte play.

Şi atunci am descoperit că ÎN SFÂRŞIT cineva a pus pe youtube şi albumul din ’91 al trupei Frácilor, care a fost celălalt ansamblu din Ungaria care a cântat în româna simpatică a băieşilor.

Album care se cheamă simplu Beások – Băieşi. Şi e un super-document.