VasileDeşi e un an complicat, am reuşit să bănănăi câteva zile şi prin 2 Mai luna trecută.
Cumva insist să fac asta, deşi de fiecare dată se frânge ceva în mine. Da, ştiu, în fiecare vară ţin o predică despre asta. Ziua popândăului cu vasile.
N-am de transmis de pe front decât că Micul Golf a sechestrat corturile într-un ţarc – probabil erau boho da’ nu erau suficient de chic. Arată tristuţ. Ah, şi că lângă fostul Fără un sfert, actual Carul cu Scoici Organizăm Parastase sau Dricul cu Scoici sau ceva de genul, s-a închis plăcintăria aia simpatică şi acu-i Şaorma La Cucu. N-am avut – get ready – cucuriozitatea.
(În altă ordine de idei, zicea Tocilescu că şi la ăia cu rockul şi ceaunele se mănâncă bine dar ajung atât de rar în nordul plajei şi nu s-au aliniat niciodată planetele să-l încerc. Data viitoare.)
Ajuns acasă, m-am covidat ca un luzăr la spartul târgului, am fost belaliu şi mi-am pierdut gustul aşa că n-am putut nici să mă uit la mâncare o vreme.
Şi uite aşa am rămas dator cu nişte poze. De la Polovnik, că dacă ar vrea cineva poze cu mine noaptea pe plajă, le-aş pune şi io pe onlyfans ca Trăistariu.
Curtea e doldora de flori, de căţel şi de pisică, dar mai ales de Marcela. Ce dor mi-a fost! Şi ce teamă, că ştii cum e cu pomul pe care-l lauzi pe blog.
Acu’ voi înşira cu ce ne-a aşteptat vara asta – de-a lungul a vreo patru zile – cea mai curajoasă bucătărie din 2 Mai. Nu te aştepta la o ordine anume, că nu-i nici clasament, nici cronologie.
Bună musaca. (Bună, Vasile!)
World Famous Musaca of Marcela.
Un bulan de pui îngropat într-un fel de chimichurri dobrogean din bardă.
Acrişor, răcoritor şi alăturat unei mămăligi crocante. Polenta western.
Pe lângă vechile vedete – ciorba tătărească, ciorba de iaurt – nişte cremuri & zemuri noi ne-au furat nările şi inima.
Adică o supă de linte garnisită cu seminţe (şi un călţunaş, cât de fancy-fotogenic!) şi celebra ciorbă de pleurotus dreasă, care emulează ciorba de burtă în bucătăriile vegetarienilor de pretutindeni. Din prima n-am mâncat dar cum să nu-i fac o poză când zâmbea aşa frumos. Din a doua am mâncat şi garantez că-i extrafină.
Puiul arăbesc cu cuşcuş ne e vechi prieten.
Fraged de zici că nu-i pasăre. S-a schimbat doar cuşcuşul – e din ăla mai mărunt acum.
Într-o seară (o vreme s-a mâncat aici şi seara, dar cred că-i încă prea complicat pentru o afacere atât de mică) am fost aşteptaţi chiar şi cu peşte.
Stavrid prăjit în două moduri. Ăla simplu, ca ăla simplu – stavrid proaspăt. Dar ălalalt? Oau. Într-o panadă orientală focoasă şi complexă, cu căldură şi susan, ceva ce te-ai aştepta să găseşti într-un gang din Mumbai da’ cu bonusul că eşti într-un loc salubru. Pe un pat de verdeaţă, să stingă, şi ceapă, să înteţească.
N-o să vezi prea des peşte pe aici, vasile, aşa că bucură-te ca de o cometă rară.
Garizi!!!
Traşi în tigaie. Ştiu, mai mult distracţie decât măncare. Fie vorba între noi, io şi p-ăştia i-aş fi prăjit, ca să fie cu adevărat seminţele mării. Dar erau doar preludiul la o salată simplă, dulce-acrişor-sărată, de citrice, peşte afumat şi muhuhultă ceapă. (Ea însăşi, preludiu la puiul ăla uruguayan, parcă.)
Papanaş postmodern?!
Nimeni altul decât Bulz II: răzbunarea bulzului (fusion remix). Guguloi de mămăligă în pesmet crocant cu miez magmatic de brânză, pe norişor de smântână, pe afumătură, pe chutney de dovleac, pe farfurie. Cu pălărie (de gălbenuş). Practic, cum îşi imaginau hinduşii planeta, călare pe o ţestoasă călare pe elefanţi călare pe nuştiuce, dar din bulz.
Uof, şi porcul ăla la cuptor pe care ni-l aminteam atât de bine.
Dar cu mujadara – orez, linte, ceapă crocantă, arome din Levant. Şi cu un sos de portocale extrem de fanariot.
Săru’mâna pentru masă. În constelaţia tot mai răzleaţă a locurilor unde se mănâncă bine la mare, Marcela şi Polovnikul continuă să salveze onoarea satului, ba chiar au prins încredere şi au învăţat şmecherii.
La Polovnik – Punct Gastronomic Local – e în 2 Mai, tot pe strada Izlazului nr. 349A. Mai multe amănunte pe facebook.
Prânzul zilei – două feluri şi uneori un mic desert – costă anul ăsta vreo 35 de lei. E bine să dai un telefon cu o zi înainte sau dimineaţa devreme ca să fii sigur că prinzi loc.
Până ajungi la mare, poţi să răsfoieşti şi amintirile mele de anul trecut.
Mancarea buna, cum zici… Ziua 1 – eu si colegul de camera citim despre Marcela prima ta interventie. Punem mana pe telefon si nimerim, nici mai mult nici mai putin, ciorba tatareasca / supa crema de dovlecel (ambele delicioase, caci pofta ne-a impins sa comandam si-si, desi niciunul nu e vegetarian) si un kebab aromat senzagional, care ne-au facut sa facem rezervare si a doua zi, caci era bun prilej sa invitam cei 2 vegani din familie cu noi, insotiti de cei doi copii ai lor din dotare, nevegani. Prin urmare, o anuntam chiar de la masa pe dna Marcela ca a doua zi venim in grup mare, cu 2 vegani si 2 copii. Ei, te-ai fi asteptat ca lucrurile sa mearga la fel de bine ca in prima zi – aflam ca au ciorba de perisoare si supa de linte, si pui aromatizat cu bulgur. Am intrebat ce au la meniul vegan si mi s-a raspuns rastit ca au ce mi-au zis la telefon. Cum nu sunasem, ci facusem cu o zi inainte rezervarea (initial Marcela a crezut ca daca nu am sunat nu avem rezervare, deci era pregatita sa inceapa sa tipe), am zis doar “2 vegane”. Iarasi am avut surpriza ca, desi anuntasem 2 copii, iar in meniu scria ca pentru copii au meniuri speciale, nu am fost intrebati daca dorim acele meniuri, prin urmare copiii nu au mancat decat supa, restul mancarii fiind prea puternic aromatizat pentru ei. Cu toate astea nu cedam, o anuntam ca dorim rezervare pentru aceleasi persoane si in urmatoarea zi. On urmatoarea zi, ciorba de pui a la greque /supa de linte si musaka cu sau fara carne. Se incepe cu urlatul de rigoare ca nu i-am zis la telefon cati vegani sunt. Din nou ii spun ca nu am sunat, si ca am anuntat fix acelasi grup (adica 2 vegani si 2 copii in afara de noi). Mancarea buna, portia de musaca vegana cam 2/3 din portia cu carne, caci se anuntasera multi vegani. Despre aportul caloric nu discutam in niciuna dintre zile, la masa vegetarienilor/veganilor, ca e mai bine sa nu discutam, zic. Si dupa toate astea, veganii nostri pleaca, vin noi prieteni, zicem sa le oferim si lor o masa buna, asa ca revenim la Marcela, la ciorba tatareasca / supa de dovlecel, cu pui arabesc cu couscous. De data aceasta nu s-a mai urlat la noi, ci la proaspetii angajati (pe care am fost dispusi sa ii iertam ca aproape ne-au pus ciorba on poala, auzind cu tipa sefa la ei). Atat de tare incat toti clientii pareau deranjati. Tot respectul pentru conceptul de punct gastronomic local (am mai incercat si altele intre timp, pe la munte), tot respectul pentru bucatarii buni, cum este Marcela, insa daca nu isi va aduce pe cineva in relatia cu clientii (si Gigi – parca asa il cheama – poate fi persoana potrivita), va avea numai de pierdut. Poate dupa ce gateste jumatate de zi ar trebui sa se retraga un pic la odihna, cat servesc masa clientii. E doar un sfat.
Cred c-a fost un sezon greu. Sudul litoralului, deh!