Şi aţi deschis de mult?, întreb. Da, de la nouă dimineaţa.
Nunu, când aţi deschis localu’, când aţi inaugurat, când aţi dat drumu’ la fasfudu’ ista, insist şi mătur larg cu mâna prin aer spre pereţi şi spre vitrină şi spre wok.
La nouă dimineaţa, îmi zice zâmbind tanti din Vietnam.
OK, deci pe la nouă dimineaţa (de vreo două luni, de fapt) s-a deschis la Piaţa Muncii o cantinuţă vietnameză.
Sau s-a redeschis? Că firma-i acolo de multicel. Oricum, i-am tot dat târcoale până aseară, când urma să am musafiri – şi dacă tot eram în zonă, ‘a să bag nasul. Se cheamă Asia Street Food, ce nume simplu, şi constă într-o bucătărie, o vitrină şi câteva mese sub un tapet cu motociclete moştenit de la chiriaşul anterior. Zero fiţe. Fiţele or fi fost duse la cafea la Boiler sau aşea.
Ea la casă, entuziastă. El la tigăi, taciturn. Premisă de workplace sitcom din ăla inimos.
În meniul clasic cu poze luate dă pă net, felurile vietnameze obişnuite – pho, nem, bun bo, bun cha, sandvişul banh mi – şi câteva evergreenuri din repertoriul standard de minibistro asiatic.
În vitrină (nu te lua după pozele de mai sus, că abia mâine urmează să le fac), doar ce-a rămas de peste zi: nişte nudălşi, nişte pacheţele, nişte porc cu ou şi vreo două amestecături neidentificate.
Decid să nu le dau oamenilor şi mai mult de lucru şi îi rog să-mi descarce în sacoşă ce mai au prin tăvile alea. Plus un orez cu ceapă (suna prea bine) pe care gagiul l-a wokăit cât ai zice orez cu ceapă. Plec cu nouă cutiuţe de carton (doi oreji, doi tăiţei, doi pacheţei, un porc, un pui, o vită) în schimbul a circa 160 de lei. Un scor bun pentru o cină în 6 inşi la bătrâna Barieră a Vergului.
Ajung acasă şi basculez cutiuţele mai departe în farfurii, să dea bine în poză. Au venit musafirii. Atacăm.
Mi se confirmă că pomana porcului vietnameză (aka porc cu ou – 22 de lei, 30 dacă-l iei la pachet cu o garnitură) nu reuşeşte să fie naşpa niciodată, nicăieri. Burta de porc e fragedă, grasă, onctuoasă, ici colo un cartilagiu crocant, na şi-un ou fiert prăjit, totul îmbăiat în soia dulce-sărată. Lăv. Oul e de găină, nu de porc, sorry prieteni.
Puiul cu legume (între care multă tulpină de ţelină) şi vita picantă nu-s de povestit la nepoţi, că-s nişte stirfryăreli generice. Dar sunt sărate & glutamatizate & condimentate corect, n-ai ce să le reproşezi. Pacheţelele au zăcut, din păcate, cam mult în vitrină. Sunt uscate şi tari ca mumia lui Ho Şi Min. Uăf. Nudălşii cu legume, foarte simpatici.
Orezul cu ou şi legume e OK. Pentru orezul cu ceapă (14 lei) a meritat să aştept trei minute – e savuros. Mmm, ceapă prăjită.
Păcat de pacheţele, îmi zic. Mi-era poftă de nem de când am mâncat unele megagrozave la Al’ceva, lângă UNATC, cuplate cu un pho meganasol în care probabil răsturnase pisica solniţa.
Fiindu-mi răscolită această amintire, m-am culcat cu gândul la supă. Şi oricum îi promisesem noii mele mătuşici din Vietnam că vin s-o încerc.
Îmi fac, prin urmare, drum pe la Muncii a doua zi pe la prânz, ca să-mi ţin cuvântul şi să gust nişte pho.
În fond, e cel mai vândut celebra supă!
Atmosfera de ora 12 e mai animată – hei, chiar vin oameni să-şi ia de mâncare de aici. Phoul e 30 de lei şi e, cum se face p-acolo, imens. Ar mânca doi dârlăi din el, dar csf, în afară de mine dârlăii sunt la muncă la ora asta.
Spre deosebire de phoul tristei figuri despre care vă povesteam adineauri, ăsta nu-i ubersărat. Chiar putea să fie mai sărat, de fapt. Dar zama e doldora de carne, carnea e fragedă, tăiţeii sunt din belşug, ceapa-i ceapă, coriandrul verde e coriandru verde. Ce îi lipseşte e un brizbriz, de exemplu un mic accent de ardei roşu, dăh, ora de desen clasa a IV-a.
Dă aburii la o parte şi luptă, vasile. Dă-i. Arată-i phoului că ai crescut în anii 90 la Hală. Pune şi nişte sos iute, golani suntem şi nimic din ce-i golănesc…
Vreo 25% din pho încă în pharphurie, vasile capitulează. A fost o încleştare grea. Afară-i februarie, în mine e august. Îmi curg muci din nări pe care nu ştiam că le am.
Cu ultima picătură de vlagă îi solicit noii mele mătuşici din Vietnam o cafea cu gheaţă, cum văzui pe afiş. Ceva se pierde pe drum. Primesc o cafea vietnameză (5 lei) dulce, lăptoasă şi EXTREM de fierbinte. C’est la guerre.
Cer voie să fac o poză cu zâmbetul (lol se vede în reflexia din vitrină că am un microscop în paporniţă) şi goodbye, dar pe curând.
Bun cha, bun bo, bun venit în Bucureşti, Asia Street Food. Mic, modest, prietenos.
Mâncarea: 3/5. Ce-am încercat din Viet-speşăl mi-a plăcut. Wokăiturile generice sunt comestibile dacă ţi-e poftă. Pacheţelele, pas. Ne mai vedem, că-i aproape.
*Update: în 2024 i-aş da liniştit un 4-5 din 5. Până şi pacheţelele au fost delicioase ultimele câteva dăţi.
Locul: 4/5. Intri, te uiţi, mănânci, ieşi. Pragmatic. Dar hei, wokătărie deschisă. Şi căldură umană, în Bucureşti, rara avis.
Kaç para: 5/5. Pe la treizeci de lei un porc din ăla zămos cu oul şi orezul aferent. Şi eşti la Muncii, practic cu un picior în centru.
De Asia Street Food m-am ciocnit pe Basarabia nr. 3 (sau 5), la Piaţa Muncii, la un minut de metrou, unde a fost cândva o covrigărie cu xerox. Habar n-am dacă livrează, nu i-am găsit pe socialmidie şi nu ştiu numărul de telefon, dar poţi să take-away sau să şezincur-baginjgheab.
Da, ştiu, “Piaţa Eudoxiu Hurmuzachi”, ofof.
Inca loc salvat pe maps. Multam’ de pofta si poveste! 🙏
yay! sper să reziste.
Mă așteptam să iei și niște pachețele a doua zi, să vezi cum sunt mai proaspete.
n-ar fi avut loc şi alea, că oi fi io mai lătuţ dar nu-s hipopotamul de pacheţele
De tinut minte.
Si cei de la Lee Ho- Orhideea au mancare asia/ vietnam corecta la pretul cerut pe ea.
Mai comandam şi eu de la ei (“Lee Ho Food Taste So Good”, hehe) din Pantelimon. Ultima dată cre’ că au dat şi ei focul mai încet la wok (sau au schimbat bucătarul) şi toate alea cam bălteau, da’ sunt dispus să le mai dau o şansă de dragul acelor tăiţei udon.