Utopia Balcanica

Cronici cinstite: Taverna La Zavat, o reîntâlnire cu un vechi prieten (şi nişte creveţi, slavă domnului, nu atât de vechi)

Băitatăbăi, de când n-am mai fost la greci. De astă primăvară, când eram singurii turişti din Theologos şi coboram în fiecare seară la Klimataria să ne facă Ina şi Odyseas barbuni prăjiţi şi musaca şi borş ucrainean, dar asta-i altă poveste pentru alt foc de tabără. Hai să ne ostoim un pic dorul şi să ciugulim un tzatziki undeva.

Taverna La Zavat, pe Popa Nan? N-am mai fost de multicel nici acolo. O vizitam destul de des în ante-covidic. Un loc liniştit unde am molfăit multe tentacule.

Din start e remarcabil că încă există. A fost o veritabilă invazie grecească în ultimii 10 ani. Pe o rază de un kilometru jumate ai un Kostas, alt Kostas, Santorini, Nikos, takeawayul ăla de la Sf. Vineri, vreo trei gyroserii. Nu mă miră că-i vineri seara şi totuşi nu-i plin ochi, ca pe vremuri.

Vizual, locul e, în linii mari, o ouzerie dintr-un sat de munte grec, puţin ponosită, unde nu prea ajung turişti. Mult lemn, puţină lumină, feţe de masă de hârtie, pictură de gang, răsună un laiko-pop din familia Perasmena xekasmena. Dacă era cârciuma mea, dădeam muzica mai pe rebetiko şi tocmeam nişte moşi să joace table într-un colţ, ca să fie treaba treabă.

Nimic vopsit în alb-albastru. (Dacă patronii ar vrea să apuce în direcţia aia, chiar i-ar ajuta nişte culoare, fie ea şi kitsch: nişte iederă falsă, un steag al Greciei, d-astea.)

Meniul e îndesat pe două foi volante. Are multe aperitive clasice greceşti, puţine cărnuri, mult peşte, multe vietăţi acvatice. Chiar şi pui de baltă, ceva ce în Bucureştiul lower-middle-classnic nu prea mănânci.

Preţurile, pescăreşti dar OK (pentru Bucureşti, 2023). 18 lei, farfuria de tzatziki. 22, hamsia prăjită (sper că-i hamsie autentică şi nu şprot d-ăla ciolănos). 54 de lei, calamarul umplut cu feta. 75 de lei, caracatiţa la grătar.

De băut greceşte, pot să beau ouzo, Mythos şi Fix la fiolă şi o retsina mai scumpă decât ar trebui să fie. O carafă de tsipouro ar fi pus punctul pe – ăh, nu cred că e vreo literă grecească cu punct pă ea şi uite d-aia n-au tsipouro. Păcat. Beau o bere.

Un mizilic.

Tzatziki şi tirokafteri – grase şi cremoase, ca la marginea drumului în Grecia. M-a bucurat coşul mare cu lipie proaspăt încălzită, cu aromă de fum şi de ce-a mai fost pe grătar azi. Am luat şi nişte măsline pane care au fost exact măsline, exact pane. Merg la bere.

Sarmalele de orez în foi de viţă au ieşit, pasămite, dintr-un borcan sau o cutie. No broblem, aşa ies şi la Salonic. Moi, dolofane şi perfect acceptabile, în obişnuita zeamă uleios-lămâios-mentolată de culoarea clorofilei.

Nişte carcalaci.

Spaghetele cu creveţi sunt grozave. Mult vin, mult usturoi, mult crustaceu, ca acasă la mă-sa. Creveţii la grătar sunt un pic extra-perpeliţi dar nu-s încă gumoşi. În ambele farfurii, mişcoconţii marini sunt curăţaţi de coajă să nu te mozoleşti, dar au capul pe umeri, pentru aromă şi sucuri. Bun.

Stai aşa, creveţii au umeri? (Apropo, creveţii sunt, bănuiesc io fără să fiu crevetolog, obişnuiţii vannamei de cultură – nici garizi, nici tigri. De dimensiune medie, adică.)

Sparanghelul, cam bătrâior. Cartofii – chipşi – cam uleioşi, dar dulci şi, slavă domnului, tăiaţi dintr-un cartof adevărat. Salata grecească e o salată grecească.

Gyrosul nu-i punctul forte al cârciumii, adică serios, uită-te la el. Mai bine îi laşi acasă pe prietenii care nu mănâncă de-ale mării. Să se ducă la o gyroserie, să le răzuiască un domn păros gyros de pe tulumbă. Platingu’ într-o rână îl face să pară şi mai posomorât.

Am oftat un pic din pricina cracilor de broască pane, care n-au prea săltat. Panada, groasă; broasca, puţină. Aş fi preferat micile şi delicatele bulane într-o mică şi delicată tempură, cu mult piper şi ardei iute, ca în vecini (la Chong Qing, lângă Foişor).

Care n-ai mai mâncat picioare de broască, rezumatul ar fi carne de peşte alb pe nişte oase de pui subdezvoltat – o alcătuire diafană. Greu de dezgropat de sub plapuma aia de cocă. Măcar dacă ar fi avut şi aia vreun gust, vreo noimă, vreun schepsis.

Privind înapoi, trebuia să încerc puiul de baltă cu bere neagră de la rubrica specialităţi. Însuşi Păstorel, undeva într-o însemnare, recomanda broscarilor să-şi lărgească orizontul dincolo de pane. Sorry, Păstorel.

Rewind: şi mâncare veselă, şi mâncare tristă. Cel mai important, totuşi (într-un oraş fără legături milenare cu igiena, într-o ţară fără legături milenare cu marea), creveţii ăia n-au fost alteraţi. N-au fost nici măcar un pic suspecţi. GG!

Aşa că dap, poate n-o să revin chiar mâine, dar nu mi-e frică să mai merg la Zavat pentru câte o agapă casual. Şi o să încerc şi peştele data viitoare, sau calamarul ăla cu brânză de care mi-e cam dor, şi poate-ţi scriu cum a fost.

Usturimea pentru 4 inşi, cu mai multe beri şi limonade: 450 de lei. Am refuzat să comand desert până nu pleacă krantzul ăla (flagelul bistrourilor de cartier) din meniu. Păi vindeţi deja cataif şi portokalopită, suntem greci sau nu mai suntem?

Potol & alcool: 3/5. Nu-i cea mai classy fructărie de mare din oraş dar mi-am făcut pofta. O selecţie mai largă de şpriţuri şi spirtoase greceşti ar fi fost o fiţă binevenită, mai ales că nu-s aşa perisabile, ce naiba.

Ambianţă: 3/5. Simplu şi rustic, puţină lumină & culoare nu i-ar strica. Mâncarea a venit repede, muzica era din filmul potrivit.

To logariasmo, parakalo: 4/5. Cu 100 de lei pescuieşti un calamar umplut şi un tzatziki şi un cartof prăjit şi bei şi o bere, şi te jenezi că ţi-au rămas doar 4 lei pentru ciubuc.

Cinstitometru: 7/10. Nu mai e singura opţiune pesco-greco din zonă, aşa că i-ar prinde bine o reîmprospătare. Dar mi-a oferit o seară plăcută, mi-a mai alinat elenostalgia (îţi place cuvântul ăsta, nu?) şi n-a fost oribil de scump. Ola kala.

Taverna La Zavat e pe Popa Nan 16, la doi paşi de colţul cu Plantelor. Are un site unde poţi citi meniul şi alte poveşti. Are şi o pagină de feisbuc.

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net