Utopia Balcanica

Cronici cinstite: Tribes by Nelz. La o supă egusi şi un vin de palmier în inima Africii (colţ cu Căluşei)

Nu ştiu dacă Nelz e acelaşi om cu Nelly (care ţine magazinul şi frizeria africane de pe Moşilor vechi). Probabil nu e acelaşi om cu rapperul Nelly şi 99% sigur nu e Nelly Furtado. Poate îl/o cheamă de fapt Nelu sau Ionela. N-am întrebat, n-am aflat.

Dar am aflat că foarte recent, poate nu chiar ieri da’ pe-acolo, pe Iancu Căpitanu s-a deschis Tribes by Nelz.

Redeschis, post-deschis, cum vrei să-i zici, pentru că – din câte mi-au şoptit păsăricile – Nelz a mai făcut mâncare pe meleagurile noastre. Oricum, e între Moşilor nou şi Foişorul de Foc, lângă mult mai puriul Karishma, într-o casă întortocheată unde a fost un restaurant unguresc unde n-am ajuns niciodată. Lângă ştii-tu-cine, pentru prieteni.

Dacă tot suntem în zonă (dar n-avem chef de indian, mexican, burgărian sau cubanez), hai să vedem ce dumniezăului se mănâncă pan-african în acest cotlon cosmopolit. Chiar nu ştiu mare lucru despre mâncarea de mai jos de Sahara.

Sper să ies de-aici mai educat decât România lui Iohannis şi mai sătul decât România de Iohannis.

Pare super cozy terasa dar e cam răcorică, chestie care nu se pupă deeeloc cu ideea noastră de expediţie africană. Chiar dacă aş cam fuma o ţigară la şpriţuri, ne băgăm spre căldură. Sunt nişte pop-rapuri în surdină, o gaşcă voioasă care se uită la fotbal, vreo două mese cu clinchet de tacâmuri.

Semn bun! Suntem singurii ne-africani din local.

Mă rog, atât cât poate fi cineva ne-african, că doar de acolo ne tragem cu toţii, nu? Bine, şi mai e şi chelneriţa amabilă care ne vinde ponturi din meniu. Meniul nu-i foarte stufos.

Recunosc nişte denumiri de prin bucătăria vest-africană. Hai că nu-s atât de incult! De exemplu, ştiu ce-i ăla fufu – nu, nu-i masculul fufei – şi am mai auzit de jollof.

N-o să comand supa de bame şi nici supa picantă de berbecuţ pentru că azi n-am comesenii potriviţi (mofturoşilor!), dar mi le-am notat pentru o vizită viitoare.

Bem, direct din Nigeria, nişte Maltina (14 lei), o băutură de malţ cu vitamine adică un fel de cvas mai puţin pişcător. Şi vin de palmier (30 de lei) dintr-o sticlă care fie a fost reciclată de nenumărate ori (bravo!), fie a fost pescuită din ocean (sper că conţinea un răvaş!). Ăsta din urmă e o surpriză tare haioasă. Aparent, dacă dai cep palmierului de rafie şi aştepţi câteva ore să fermenteze seva, obţii borş alcoolizat. Delicios, dacă îţi place borşul. Presupun că e şi plin de lactobacili vânjoşi, tropicali, cât ţânţarii din Deltă.

Aşteptăm cam mult. O fi fiindcă-i mult de lucru în bucătărie. O fi fiindcă Africa din capul meu nu-i celebră pentru grabă. O fi fiindcă suntem flămânzi.

La un moment dat, precum sezonul secetos în savană, aşteptarea se încheie. Mâncare. Ce vis fierbinte.

Începem cu kelewele – cum spun (aflu io de pe wikipedia ca un adevărat cercetător) ghanezii la banane ne-dulci prăjite. Cu două-trei firicele de ceapă prăjită şi o ceaşcă de unt gros de arahide. Cartofi prăjiţi exotici.

Urmează nişte jollof cu pui. Orezul roşiatic are o aromă puternică de fum, ca a vinetelor coapte, şi o iuţeală simpatică. Bulanul de pui cică-i “cum făcea mamaie” (eu nu l-am gustat – înţeleg să mănânci pui când n-ai de ales, de exemplu la KFC). Nimic spectaculos, n-aş mai da 60 de lei pentru asta.

În schimb, jolloful tradiţional cu vită, strămoşul jambalayei louisiănene – altă mâncare de peşte. Chiar conţine, pe lângă hălci pieloase de vacă şi frunziş (de spanac, de amarant, de ce-o fi ăla – clorofilă intensă, oricum), o grămadă de peşte & creveţi săraţi. E fierbinte şi consistent şi mare şi complet nefamiliar. Tipa ne-a povestit că românii nu-l prea gustă şi înţeleg de ce. Pilaf de vită cu gust de peşte spănăcos nu e chiar ce mâncai la ţară la Ogrezeni. Mie-mi place din ce în ce mai mult aici.

Suya (60 de lei), prezentată drept kebab pentru că la ea acasă se face pe băţ, e o pastramă nigeriană de vită. Ronţăibilă dar nu bocanc, sărată dar nu ocnă, însoţită de un praf care se cheamă yaji şi care-i arahidos, oarecum, şi picant, foarte.

Am lăsat pentru la urmă ce consider io că a fost diamantu’ din coroana africană, supa egusi (40 de lei). Într-un punct incert pe spectrul supă-terci-tocană, îngroşată cu seminţele măcinate ale unei lubeniţe africane, plină de frunze, de carne fragedă, de peşte mirositor, plus diafane, dar perfect sesizabile fâşii de burtă de vită şi piele de vită! Un balamuc total de arome, într-o torboseală atât de urâtă încât piperchile ţârgâsite ale vecinilor balcanici au să ţi se pară sexi. Mai mult decât o ciudăţenie – o călătorie. Pă tine te căutam, egusi!

O să mă întorc pentru noul meu prieten, egusi (şi pentru alea 2-3 feluri pe care nu le puteam comanda tura asta că n-aveam cu cine să le împart, gen oaie şi bame). Atunci poate aflu şi dacă ăla a fost doar spanac matur sau am mâncat şi buruiana vest-africană cunoscută ca bitter leaf, despre care ştiu doar din poveşti şi habar n-am cât de bitter ar trebui să fie.

Dintre numeroasele forme de amidono-mămăligă africană am ales ca garnitură un guguloi de poundo, adică mămăligă lipicios-gumilastică de ignamă (aka yam aka Dioscorea sp.). Putea să fie fufu, din manioc. Putea să fie şi amala sau usi sau eba. Fanii mămăligilor au ce explora aicea la domnu’ sau doamna Nelz.

Haleală subsahariană în Bucureşti? Pasăre rară, vasilaşii mei. Facem nişte radiestezie cu cinstitometrul şi ne rugăm ca Tribes by Nelz să prindă rădăcini.

Mâncare: 5/5. O să-ţi placă foarte mult sau deloc. O să aştepţi un pic. O să plăteşti binişor. Da’ serios, unde în Bucureşti mai poţi să intri complet neştiutor şi să mănânci egusi, fufu, gwizdodo, şwong, suya, nkwobi sau isi-ewu? *Am inventat doar una din aceste mâncăruri.

*NB: carnea e destul de tare, chiar şi pentru standardele noastre. Mi s-a confirmat din mai multe surse că e o chestie culturală (“You need shark teeth to eat Nigerian suya”) dar poate ar trebui s-o europenizeze un pic ca să nu sperie clienţii.

Atmosferă: 4/5. Deschizi uşa şi paf!, nu mai eşti într-un fost restaurant unguresc de la Moşilor, ci într-un fost restaurant unguresc din Lagos. Mai fancy decât mă aşteptam, cum probabil e şi centrul Lagosului. Pare că nu-i doar o capcană de turişti, ci chiar un hangout al afro-bucureştenilor.

Preţuri: 2/5. Z’cumpuţ, cum se zice în yoruba. Am decartat 360 de lei pentru o cină spontană în trei, fără mare beţivăneală. Sigur, sunt multe ingrediente aduse din Africa şi aproximativ zero concurenţă în peisaj.

Cinstitometru: 8/10. Să ciocnim în cinstea lui un borş de palmier! Ăă, vin de palmier. I bless the soups down in Africa…

Dacă nu se închide mâine, Tribes by Nelz Pan-African Restaurant e pe Iancu Căpitanu 40, vecin cu Karishma. Are un site unde poţi admira oferta ca să cauţi mâncarea pe google înainte şi să-ţi impresionezi prietenii cu cât de tare te pricepi la afrologie. Are şi o pagină de feisbuc.

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net