Cronici cinstite: Mathara Bath Kade, o minusculă Sri Lankă (destul de picankă) pe colţul Oborului

Sunt câteva zile bune de când whatsappul meu zumzăie cu “Vasile, ştiai că e o orezărie srilankeză nouă la Obor?” Acum ştiu. Am văzut-o în clipul unei fete din Sri Lanka. Am şi ginit-o acum câteva zile, la lansarea cărţii cu pieţele, dar nu mi-era foame şi eram pe fugă. Acu’ mi-e foame şi nu-s deloc pe fugă.

E aproape seară, trecut de spartul pieţei. Florăresele au băgat leandrii la culcare, peste ceaunele de aluminiu s-a tras prelata. Oi mai găsi ceva la Mathara Bath Kade?

(Bath Kade nu înseamnă magazin de căzi de baie, ci loc unde se vinde orez, iar Mathara e al 14-lea cel mai mare oraş din Sri Lanka.)

Mă iau după steagul pestriţ al Sri Lankăi. E în spatele (dacă admitem că faţa Oborului e aia care se uită spre centru) halei vechi, după ce treci de mici şi de hala nouă, spre colţul cu Chiristigiilor, lângă mai vechiul “La Container”.

Obor-imigrant-chic. Pereţi pictaţi naiv, umbrele cu Skol, frigider cu cola, rafturi cu vin şi uischi nescump, Buddha, elefanţi, personaje stând la cioace în limbi necunoscute, un domn prietenos la casa de marcat cu care te înţelegi în cvasi-româno-italiană, un mic galantar cu plăcinţele, bufetul cu curry pe pătuţ de fân, bucătăria cu ferestruică.

Meniul stă scris pe perete, într-un alfabet în formă de covrigi – ceea ce nu e foarte helpfuleanu când nu ştii să citeşti covrigi. Cu atât mai interesant. Dacă încerci să traduci cu Google Lens, afli că aici se mănâncă stâlpi, nas şi rotten eggs.

De la domnul prietenos aflu că pot comanda orez şi kottu în diferite combinaţii (cu legume, cu pui, cu carcalaci, cu de toate), short eats (aşa le zice acolo la plăcinţele) şi curry din oalele antevăzute.

Se luminează un pic când află că ştiu deja ce-i aia kottu: franjuri de roti (stai, că ştiu şi ce-i aia roti, o azimă subţire) trase în tigaie în loc de orez sau tăiţei.

Cer mai întâi un bilet de 33 de lei pentru oalele cu autoservire şi umplu (dar nu cu vârf, că nu-s găman) o farfurie cu ce găsesc într-însele.

Cea mai frumoasă mâncare extrem de urâtă.

Orez, curry de puy, curry de peşte, nişte verdeţuri acrişoare, varză călită iute, nelipsita linte, o salată verde foarte bine asezonată.

Verdeaţa acrişoară e un fel de gotu kola sambol cu pătrunjel în loc de buruiana exotică din reţeta originală. Practic, un tabule cu răzătură de cocos. Varza călită iute, rece, trezeşte amintirea unui kimchi da’ altfel. Dhal curry sau parippu (terciul galben de linte) e minunat, trebuia să iau mai mult. Curry-tocăniţele sunt ambele întunecate, acrişoare, zemoase, sărate, potente. Transpir un pic în vârful capului. (Atenţie, ne-fani ai pigulitului, peştele are tot felul de oase şi de aripioare.)

Gust şi o samosa cu clasica pastă picănţică de cartof’n’ceapă (mult mai blândă decât varza din farfurie). Săţioasă. Un pic cam multă cocă.

Decid să iau cu mine restu’ ofertei zilei, că voiam să ajung repede acasă să molfăim în timp ce ne uităm la serialul ăla groaznic de pe HBO cu fake-Pacepa.

Adică un orez cu de toate şi un kottu cu de toate (35 de lei fiecare).

Sunt babane. Sunt iuţi bine (am cerut mediu, cum ceri în genul ăsta de locuri dacă vrei să supravieţuieşti dimineţii de după). Şi nu credeam că o să zic asta vreodată, sunt puţin prea cu de toate.

În mişmaşul de arome afumat-iute-drăcesc am identificat bucăţele de pui (iară, grijă la oase), feliuţe de crenvurşt (!), tot felul de părţi de baby-sepie, garizi cu tot cu coajă, ouă, ardei, ceapă, morcov – un codex linnaeanus picant.

Privind în urmă, măcar una din cele două trebuia s-o cer numa’ cu legume (20 de lei) sau cu legume şi ou (22 de lei) – ar fi fost şi chilipir, şi ceva mai user-friendly.

Din asortimentul de short eats, buzunăraşul triunghiular dat prin pesmet şi prăjit (ăla care nu se prea vede în poză) a fost o masă în sine. E şi un ou fiert întreg înăuntru.

Guguloiul rotund – ăla despre care credeam io iniţial că conţine oul, dar viaţa e plină de surprize – e de fapt un fish cutlet ball, plin de tocătură de peşte, not really my thang, nuş’ dacă eram io deja sătul sau e pur şi simplu prea peştos pentru papila mea continentală.

O experienţă autentică din mahalaua Matarei, la marginea Oborului. Nu rău. Deloc rău.

Nu-i pentru fiţoşi neaventuroşi, dar e chiar nostim acest al doilea srilankez de care ştiu acum în Bucureşti. Cu vibeul lui încropit, de bombiţă (deh, Obor!), mult mai apropiat de al nepalezului Tănase decât de al hip-lustruitului Lanka. Mai avem loc în oraş, please come! Māgē vāyu pā yānayē āňdan pirī æta!

Mâncarea: 4/5. Ca la mama, dacă mama avea un trocarici de street food moştenit de la maică-sa într-o piaţă din Mathara.

Locul: 4/5. Între gheretă şi tavernă – Obor-style – dar fără coada şerpuită de la micărie. E un plus dacă vorbeşti sinhaleză.

Scorul: 5/5. Cât ţi-ar lua şi o şaormărie, adică să mănânci o troacă cinstită de orez cu legume la 20 de lei sau un curry cu de toate la 33 de lei e foarte OK în Bucureşti. Ah, şi am plătit cu cardul.

(Nu m-am uitat cât costă băutura, dar erau de toate pe-acolo. M-aş vedea şi lungindu-mă la şpriţuri cu noii mei prieteni sud-asiatici dacă n-ar închide băieţii pe la 8-9 seara.)

Mathara Bath Kade şade lipit de hala veche de la Obor (colţul Ziduri Moşi cu Chiristigiilor). Are şi o pagină de facebook.