Utopia Balcanica

Adobo, deci pe curând! Sam’s Fusion Cuisine, sufrageria filipineză de la Unirii

Sushi şi nudălşi la Sam – auzisem cuvinte frumoase despre Sam pe vremea când se manifesta într-un mic takeaway undeva pe lângă Foişorul de Foc. Din păcate, Vasile avea de gustat alţi tăiţei prin alte părţi. Când, în sfârşit, l-am căutat, ia-l de unde nu-i.

Nu pentru că a dispărut în neant, phew!, ci pentru că a devenit Sam’s Fusion Cuisine şi e acum un local în toată regula, cu mese şi scaune.

Colac peste pupăză, Sam’s are un bogat meniu filipinez. Pentru că ghici ce, Sam e filipinez.

*Pentru cine nu-i aşa preocupat de explorări: local filipinez în Bucureşti e rara avis. Din câte ştiu, a fost unul în Tunari care a avut o existenţă scurtă, şi mai sunt nişte tăntici care au o minicantină pe Dudeşti, dar de fiecare dată când am ajuns acolo, mâncarea filipineză tocmai se terminase şi mai aveau mici, ciorbă de fasole şi ceafă cu piure. Csf!

Şi cum ne-am nimerit noi prin Piaţa Unirii aseară, am decis totalmente spontan (şi deloc premeditat de către mine, you guys) să facem ÎN SFÂRŞIT cunoştinţă cu fuziunea culinară a lui Sam, la o scurtă plimbare distanţă.

Uite-l. E mic. E ora şase jumate-şapte. E gol. Ah, ba nu e gol. E rezervat pentru cină, scrie pe mese. În juma’ de oră o să fie ticsit.

Ce bine că Julia (stăpâna casei & soţia lui Sam din bucătărie, deduc eu) e ultra drăguţă, privirea mea de viţel fomist e ultra cuceritoare, şi împreună reuşim cumva să mai producem o masă.

Chiar aşa a fost: până ne-am adunat noi, s-a adunat toată lumea. Cârciuma zumzăie vesel iar io beau o bere (8-9 lei!) şi mă uit în meniu încercând să-mi amintesc ce ştiu din wiki şi filme despre bucătăria filipineză.

Meniul e jumate sushi, jumate filipino (-fusion) şi are chiar şi un capitol pentru turişti şi copii, cu poze frumoase, ca pe faleză în Palawan.

Taman ce trec nişte platouri cu sushi pe lângă noi şi arată foarte bine, dar despre asta într-un episod următor. Azi mâncăm filipineşte, sau cel puţin scrijelim suprafaţa – cât ne pricepem şi noi (şi ne mai sfătuieşte Julia).

Deloc neaşteptat, având în vedere ce recenzii bune au oamenii ăştia pe goagle, un mic ospăţ ne aştepta la cotitură.

Porcul şi slănina lui domnesc în dieta filipineză, iar adobo e metoda predilectă de preparare, moştenită de la spanioli şi adaptată nasului asiatic. Piept de porc brezat în sos de soia cu usturoi, dafin, prafuri şi (de regulă oţet, dar în cazul nostru) zeamă de lămâie. Un fel de porc thit kho vietnamez într-o baie ceva mai acidă. Gras, delicios, şorici crispy, orez bob cu bob delicat, bifează toate rubricile.

În paralel, am ciugulit din tokwa’t baboy – populară gustare filipineză care-i practic o salată de carne (porc şi urechi de porc!) cu tofu şi două-trei vegetale răzleţe plus un dressing ceapo-ardeiat, dar de o picănţeală foarte înfrânată.

Un vecin se bucură de pares, practic gulaş de vită cu aromă pregnantă de anason. În Filipine, la tocăniţa asta primeşti şi un bol de supă clară, şi ăsta-i tot şchepsisul (pairingul, pares) dar presupun că n-ar fi ştiut nimeni ce să facă cu atâtea farfuriutze.

Ceapa crocănţită, ceapa verde şi nota de ghimbir par să fie omniprezente în bucătăria asta blândă, inimoasă şi foarte uşor de înţeles. Dintre toate ţările Asiei de SE, cre’că Filipinele mănâncă cel mai ca noi – şi oricum, suntem la doi paşi de Unirii, nu la Shuyu în Fundeni.

Pe frontul nudălşilor, o foarte plăcută confruntare a fost cu miki bihon – VASILE NU MAI FACE GLUMA CU MICUL BICHON, CHIAR NU E ATMOSFERA POTRIVITĂ – un stir fry clasic cu de toate, dar al cărui şpil e că foloseşte două feluri de tăiţei, de orez şi sticloşi.

Au mai fost la masă nişte nudălşi cu legume (pe care nu i-am gustat sau pozat pentru că Raluca e în capătul celălalt şi n-am de obicei la mine furculiţa telescopică). Şi chop suey, varianta filipineză (moştenită în anii 40 de la americani, AFAIK) – wok de legume într-o cvasiciulama umami-delicioasă. P-ăsta îl vreau doar pentru mine data viitoare.

Pe post de desert, două buchi de căciulă. Cu accentul pe i pentru că altfel hăhă buci şi stricăm frumuseţe de cronică. Biluţe de orez umplute cu pastă dulce de fasole mung, tăvălite prin susan şi prăjite. Buchi rotunde. Buchi fierbinţi.

Nici măcar n-a fost scump. Cu tot cu o bere, un fresh, un cico, un ceiutz, o masă onorabilă pentru cinci a costat în jur de 280 de lei.

Aerul de sufrageria-familiei şi zâmbetele gazdelor (fenomene rare, cam ca mâncarea filipineză în Bucureşti): nepreţuite.

Mâncare: 4/5. Nu te cocoaţă pe Scoville, nu te înspăimântă. O bucătărie asiatică îmblânzită, prietenoasă, fără fiţe şi fără scandal. (Nouă ne-a plăcut. Mai avem multe de încercat. Prietenia abia începe.)

Atmosferă: 5/5. Acasă la o familie simpatică. Bonusuri apreciate: muzica a fost fix cât trebuie şi WC-ul miroase frumos.

Scoruri: 5/5. Majoritatea felurilor filipineze costă 35 de lei. Sigur, nu sunt nişte porţii monstru, dar eşti la Unirii în 2024. O bere stas e 8-9 lei. Zău acum.

Pi scurt: 9/10. Totalmente recomandabil.

Am simţit lipsa unei ciudăţenii (poate într-o bună zi vom mânca în Bucureşti dinuguan sau, bear with me, itlog na pula) – iar o bere San Miguel în loc de Skolborg ar fi întregit tabloul. Dar ne amintim că-s doi oameni, nu ambasada plenipotentă a Filipinelor. Aceşti doi oameni ne-au convins să mai venim.

Sam’s Fusion Cuisine e pe Petru Cercel nr. 1, în zona de case vechi din spatele blocului-paravan unde se întâlneşte Cantemir cu Mărăşeşti, lângă şcoala Ienăchiţă Văcărescu, dacă îţi zice ceva chestia asta. Are şi o pagină de facebook. Nu stă deschis până ff târziu şi spaţiul nu-i foarte mare, aşa că recomand rezervare.

* Update: două zile mai târziu ne-am întors pentru noi aventuri.

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

1 Comment
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
trackback
Utopia Balcanica » Stai aşa, Sam’s Fusion Cuisine (partea a doua): mai e loc şi pentru palabok
4 months ago

[…] şi rapid update la povestea întâlnirii noastre cu Sam’s Fusion Cuisine: n-am rezistat cântecului de sirenă şi ne-am întors, două zile mai târziu, să încercăm […]

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net