Ieri, cinşpe martie, fiind ziua ungurilor, inflamaţi de toate culorile au început din nou să latre abureli patriotarde, să agite spiritele. Dacă mă întrebaţi pe mine, e foarte simplu: toată România ar trebui să se alcătuiască din regiuni autonome, fiindcă descentralizarea e o urgenţă teribilă, fiindcă viitorul e în comunităţi locale autocefale şi fiindcă în diferitele noastre provincii realităţile economice şi sociale sunt foarte varii. Or, realităţile economice şi sociale din contemporaneitate ar trebui să stea la baza împărţirilor teritoriale de orice fel. Istoria e ca să stea în cărţi, nu ca să ne dicteze viitorul.
Voi reveni la un moment dat cu un punct de vedere mai amplu. Am uitat ceva? Mîţa!


