Dumnezeu şi lemnul? Baba şi mitraliera

“Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici”. Ai auzit-o şi ţi-a stârnit cu siguranţă una din două emoţii posibile. Şi-a făcut treaba. Dintr-un one hit wonder al anilor ‘90 târzii, domnul acela cu vocea lui Microsoft Sam de la Taxi a devenit în sfârşit un two hit wonder legitim.

Problema e că ziguratul ăla macabru din spatele Casei Poporului e deja pe jumate gata, fiindcă nimeni nu s-a gândit să invoce împotriva lui un cor de vedete îndrăgite acum câţiva ani, când abia îi puneau piatra de temelie.

O altă problemă ar fi că dumnezeu pur şi simplu nu preferă colibele din lemn.

Dumnezeu are milioane de preferinţe distincte fiindcă dumnezeu şi prietenii săi sunt în capul oamenilor care cred în dumnezeu şi prietenii săi.

Ca să ajungi undeva aproape de preferinţa adevărată a lui dumnezeu, trebuie să faci o medie între opţiunile tuturor dumnezeilor. Sau să calculezi mediana. Să ne explice statisticienii.

Pun pariu că asta ne-ar arăta cum pe dumnezeul majorităţii românilor îl doare în cur de bisericuţele voastre maramureşene. El vrea grinzi trainice, de beton armat, turnuleţe şi ţurţuri de aur la streşini şi un Mercedes, că înainte să dea lovitura era un pârlit şi i-a rămas un complex de inferioritate cât casa pe care trebuie să-l îngroape.

La ce leafă are acum, Dumnezeu n-o să stea la garsonieră doar fiindcă aşa au decretat 30 de mironosiţe cu oareşce influenţă peste facebook.

Ei, şi visul de măreţie al dumnezeului din blocurile comuniste e furajat cu spectacole grandioase şi construcţii faraonice de dumnezeul bisericii ortodoxe, care preferă puterea şi o obţine cultivându-şi relaţia perversă, bizantină cu dumnezeul clasei politice. Ăsta din urmă preferă voturile şi să-şi păstreze locul călduţ de unde poate sifona jumate din aşa-zisul “ban public” către nebănuitele conturi din Cipru, astfel încât dumnezeii mai mici ai urmaşilor să nu se caute, jenaţi, de mărunţiş în buzunar când preferă să-şi parcheze iahtul la Monte Carlo.

Lemnul şi spaţiile mici sunt preferinţe cel puţin excentrice în colcăiala asta de dumnezei cu coloană oficială.

Dacă pe dumnezeu chiar îl deranja că-i facem mausoleu cu bani smulşi de la gura săracilor şi a bolnavilor din 41 de judeţe, dădea el un semn. Trăsnea pe cineva responsabil sau comanda vizavi de Marriott o ploaie cu broaşte. N-a făcut-o. In your face, trupa Taxi!

Până la urmă, şi eu pot să înregistrez un clip în care să cânt că dumnezeu preferă să demolăm Casa Poporului cărămidă cu cărămidă, într-un ultim gest de reparaţie istorică, în loc să mai facem una pe acelaşi deal.

Dumnezeul meu chiar ar prefera asta, dacă aş avea vreunul, dar aceiaşi teologi pricepuţi care aşteaptă cu înfrigurare să fie gata piramida lui Ciobotea i-ar sări în apărare şi piramidei lui Ceauşescu.