Dozatorul de iarnă: balade estice pentru intrat în 2017 până la brâu

Serile moscovite se suflau duios, cândva în anii 60-70, dincolo de cortină, de longevivul (dar azi uitatul) ansamblu al lui Kenny Ball.

Mulţi ani mai târziu, ruşii crimeeni de la Undervud asamblează, pentru Vecinîi poldeni (“Amiază veşnică”), un videoclip doldora de vederi nostalgice dintr-un Soci atât de exotic şi totuşi atât de familiar.

Între timp, în Franţa, Toma Feterman (mai cunoscut pentru gypsyismele pe care le cântă cu La Caravane Passe) şi R.Wan îşi fac o formaţie de kitsch comunist şi o botează – cum altfel? – Soviet Suprem.

Cineva de pe youtube întreabă: “Does this kind of Soviet klyukva still work for Western people?” Rezonabil. Dar hei, şi pe Laibach îi acuză unii că-s nazişti şi asta nu mă împiedică să mă topesc după ei.

Să nu uităm că, de la Napoleon încoace, francezii au fost super fascinaţi de Răsărit şi sălbăticiunile care se nasc acolo. De ce n-am făcut noi schimb de locuri la vremea potrivită, nuş’.

Pe când la noi abia se dezgheţa stalinismul, monsieur 100.000 volts Bécaud era lulea după Nataşa.

Pavăza civilizaţiei occidentale încă de pe atunci, americanii cuprinşi de febra uraniului căutau să rămână ceva mai pragmatici. Russia, Russia, lay that missile down, încearcă Prescott Reed să-l sfătuiască pe Hruşciov, chiar dacă într-un novelty song candid şi tâmpiţel.

E acolo şi un artificiu haios din clape când e menţionat Van Cliburn. Ce-i drept, pianistul era homo şi Rusia de azi nu l-ar primi cu atâtea aplauze. Probabil nici pe Ceaikovski.

Chiar aşa, Rusia FSB-ului şi a lui Putin împlineşte mâine-poimâine 18 ani.

În timp ce Europa dezbate pronumele asexuate şi umanitatea delfinului, ea are doar PIB-ul Italiei şi un portavion lipit cu scotch, da-i pusă pe harţă ca micuţele surori Tolmacev.

Pe Piotr îl cunoaştem de când hău, dar parcă şi acordeonul lui e mai marţial în ultima vreme. (Subtitrările ajută.)

Dar seara asta nu-i ca să ne îngrijorăm că avem vecini belicoşi sau că întreaga planetă pare oleacă şuie. Seara asta e ca să bem o vodcă. Mai departe, om vedea mâine.

Ce naiba, abia s-a făcut 2017 şi nici n-am apucat să vă urez la mulţi ani.

Şi tot seara asta-i ca să ne poticnim în nămeţii care sclipesc oranj de la iluminatul public şi ca să gustăm zăpada din vârful mănuşii.

Fmm de seri moscovite.