Utopia Balcanica

Incredibila agendă a săptămânii: 18-24 martie 2019

Luni, 18 martie

Poţi s-o asculţi pe Maria Răducanu cântând lăutăreşte şi nu numai, dacă ai chef să decartezi 50 de lei. Hei, e la Green Hours, e mic şi e cu tradiţie.

Concert de mui la ICCJ, cu sau fără Livache că a zis că-l doare cocoaşa.

Marţi, 19 martie

Costică David cântă cântece de munte la paQue, pe Pache.

Miercuri, 20 martie

Wedding Band From Mars? Ştiu că sună a titlu de album OMFO, dar pare să fie o sofisticăreală jazz. Din Berlin, Maurice de Martin şi Sian Brie, percuţie-chitară, Trei Beţivi.

Joi, 21 martie

Iulia Heleanu şi trupa ei cântă la Trei Beţivi. O figură atipică în lumea dominată de bărbaţi a bluesului mlăştinos bucureştean!

Vineri, 22 martie

Apollo 111 aka în beci la “Universul” găzduieşte pentru o seară taraful legendarului Ionel Tudorache. Vine şi Ligia de la Balkanik. (Bună, Ligia!)

Încă un tribut Tom Waits cu Gabi Ghiţă, de data asta la Londohome. Un prieten care citeşte listele mele tâmpite s-a dus data trecută (la Louisiana) şi mi-a zis c-a fost mişto, deci îl promovez la trei steluţi.

Cine n-a mai auzit chitară cu 8 coarde o poate asculta în Retro Pub, mânuită de un italian multitalentat.

Sâmbătă, 23 martie

Radu Captari cântă la paQue, pe Pache. Muzică rusească. O face bine şi de demult, deci probabil îl ştiţi pe gagiu.

Imortalia şi Multumult live în The Den, lângă Foişor. Primii sunt synthpop/darkwave optzecist, cei din urmă improvizează.

Prin Drumul Taberei? Haleală cajună şi blues cu Baicea & band la Louisiana, în complexul Orizont.

Nu-i felia mea, dar dacă eşti fan al genului, ansamblul vocal-instrumental de melodic death metal Katara din Arad lansează un album la Yellow, în Titan.

Jack of All Trades, alternativ fredonabil, fie el şi oleacă generic, la DuDa, în zona Plevnei.

Pentru colecţionari, la Boogie (Moşilor) are loc tradiţionalul târg de discuri.

Duminică, 24 martie

Division of Joy, tribut vă imaginaţi cărei trupe, live în The Pub.

A doua zi a Salonului internaţional de pisici la Romexpo.


OK, v-aţi prins, aici e o listă atent selectată de lucruri care se întâmplă în oraş sau pe internet. Dacă ai idei, vasile (a rond) utopiabalcanica punct net.

Legendă pentru evenimente:

Chiar şi eu aş ieşi din casă.

Cineva de încredere mi-a spus că merită (sau am o bănuială).

Mergi pe riscul tău, nu am suficiente informaţii.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!