Luni, 25 noiembrie
Hehe.
Marţi, 26 noiembrie
AIVITrivia la The Den, ediţia a 15-a. Tema zilei, exotica noastrî măicuţî Africa.
Miercuri, 27 noiembrie
István, cunoscut chitarist de jazz de peste Tisa, conversează muzical cu Alex Man la Trei Beţivi.
Nostălgicuţ oleacă? Dinu Olăraşu cântă la Stuf, pe Berzei.
Joi, 28 noiembrie
Thanksgiving balcanic cu Islaz la The Pub. Acelaşi praz plimbat cu trenul, acum pe o scenă mai mare!
Mădălina Pavăl (gagica aia extra-duioasă) lansează un album de doine reinventate la UNMB. Cu orchestră. Afterparty la J’ai.
Vineri, 29 noiembrie
Prietenii noştri ŞlagărBusters cântă la Retro, pe Lizeanu. De voie bună.
Zaibăr la The Pub. Ai fi zis că-i tot un olt-rock fermentat cu grijă, dar e mai degrabă tulburel din butoiul cu coveruri. (Rău nu sună, totuşi.)
The Nuggers şi Bastos cântă la Sims, pe Moxa. Garage rock şi screamo.
Altfel, o ardem super-oldschool. Pacifica şi Toni Şeicărescu. La Paque, pe Pache.
Sâmbătă, 30 noiembrie
Sian Brie şi Diana Miron (chitară şi clarinet, vioară şi voce) improvizează la Trei Beţivi.
N-am mai avut de multicel o seară braziliană cu Mara şi Cauê. De data asta, la Hidden, în Floreasca.
BluesCore – supergrup de blues cu Hanno Höfer – cântă la Quantic.
Puiu Creţu şi Cristi Dumitraşcu cântă la EVarză. Cam multicel folk săptămâna asta.
Semne, trupa de alternativ a lui Tănase de la Ţapinarii, cântă la Yellow, în Balta Albă.
Duminică, 1 decembrie
Corina Sîrghi şi taraful prietenului nostru Jean Americanu cântă la Apollo111, pe Brezoianu. Probabil singura cântare care ne trebuie duminica asta. Powered by Ligia Keşişian.
Dar stai, între timp s-au anunţat şi Islaz la Retro Pub. Să fie Neumarkt, să fie ţuică, să fie rock balcanico-feroviar.
Sau, un picuţ mai cozy, mergem la Paque pentru fasole, ciolan şi folk.
OK, v-aţi prins, aici e o listă atent selectată de lucruri care se întâmplă în oraş sau pe internet. Dacă ai idei, vasile (a rond) utopiabalcanica punct net.
Legendă pentru evenimente:
Chiar şi eu aş ieşi din casă.
Cineva de încredere mi-a spus că merită (sau am o bănuială).
Mergi pe riscul tău, nu am suficiente informaţii.