Halăuinul pică prost anul ăsta (parcă luni), dar pe care petrecăreţ costumat în zombălău l-a oprit vreodată chestia asta?
Vichendul bostanilor vine cu un buchet de întâmplări care l-ar face pă măgarul lui Buridan să se transforme într-o hidră ungulată cu şapte capete, ca să dea din cele şapte capete în ritmul mai multor muzici simultan, y’know.
Io, neavând şapte capete şi nici măcar şapte cururi pe care să mi le mişc în oraş sincron, sunt în mare încurcătură. Pentru că sâmbătă, 29 octombrie:
În club Sims, pe Moxa, e Halloween Bash ’22. Pe afiş, minunatul nostru vecin garaj-rocko-punkist cu capul din terci de hârtie verde, DENIS. Şi garaj-rocko-punkiştii PLANT.
La Boogie, pe lângă calea Moşilor aia nouă, Alex Drăghici (of Islaz şi Vedeta Populară fame) şi proaspătul său mini-taraf cântă d-alea de la Vlaşca în cinstea toamnei şi belşugului său. După vin avem şi vinil cu Divinil.
La Arenele Romane – într-un cort încălzit – Sex Pula motherfucking Pistol descătuşează iremediabil sirena. Alături de pistolari, pe scenă vor urca E-An-Na, Bogdan de la Vâlcea şi dinozaurul. Nu ştiu dacă cortul ăla e încălzit cu gaz, cu curent sau cu energie pură. Va fi ca în iad ŞI ca în Ibiza.
Ovidiu Niculescu şi White Mahala vor inspecta trăinicia podelei la The Pub, în buricul buricului târgului.
Într-un cotlon secret de pe Rosetti cântă Aida. Tre’ să vii obligatoriu înţolit şi cu rezervare.
La Hidden, la Timpuri Noi, nu se bea doar delicioasa bere Suceava, ci se şi cântă – de către Melinescu şi Anghelescu.
Şi chiar şi la Pod, în Parcul Carol, se petrece olteneşte cu (o parte din) Zaibăr, adică Leana şi Fane.
CSF, uneori în viaţă tre’ să alegi.