Utopia Balcanica

Agenda săptămânii (bună şi gustoasă): 3-9 noiembrie 2025

Luni, 3 noiembrie, Adriana Sohodoleanu şi Cosmin Dragomir au lansat mult aşteptata Sărut-mâna pentru masă – carte cu şi de(spre) bucate. Cele două kile jumate de bogăţie culturală culinară pot fi procurate de la Cărtureşti.

Dacă te preocupă bucătăria (românească sau în general) şi antropologia, nu îmi pot imagina un univers în care ratezi cartea asta chiar dacă, repet, are două kile jumate.


Marţi, 4 noiembrie, Muştele Bucureştiului se adună în Under pentru lansarea celui de-al doilea număr al zinei lor musculoase. Presupun că o s-o găsim la Bazar.

Tot marţi, cvartetul lui Ştefan Stoianovici e must-see (deci probabil şi must-hear) pentru fanii geazului în Green Hours.


Miercuri, 5 noiembrie, în cadrul proiectului Steaua. Young and innocent days (despre care ţi-am mai scris) are loc la Teatrul de Comedie o discuţie despre muzica anilor ’60 în România şi în context global. Intervine cu cântec prietenul Saşa de la Balkan Taksim care e un artist desăvârşit.

Tot miercuri e moka Muzeul de Artă pentru mokangii şi mokani.

E emo-indie-grunge night cu bretoane în ochi şi tristeţi adolescente la Control, unde cântă Asincron, Getchoo şi Coridor, Apartament.

Romanescu şi Torsan comentează muzical un film mut în Zadar. Ce să facă şi ei.

Sibienii de la Crocodile Paradox au un concert la The Pub. E mai mult verde sau mai mult lung?

Jam session aniversar la Beat, Bosquito la Berăria H, metal melodic cu Scarlet Aura în Quantic, fusion jazz cu Cătălina Beţa la Jazzbook. De tot pentru toţi!

Ah, şi prosecco cu carcalaci (corkalaci) la Corks.


Joi, 6 noiembrie, la Galeria Ivan are loc vernisajul primei expoziţii din proiectul Steaua. Young and innocent days. Artiştii contemporani Ioana Mincu, Giulia Creţulescu şi Mihai Baltac au fost invitaţi să creeze lucrări inspirate de atmosfera sociopolitică a lui 1968, în dialog cu opera unor artişti cu care iniţiatorii poveştii cu steaua au avut legături îndelungate (ca Horia Bernea, Paul Neagu, Iulian Mereuţă sau Doru Covrig).

Tot joi, omu’ nostru multitalentat Adi Cârciova face hip hop party la Twisted Olives ca să strângă fonduri pentru BD-urile lui minunate cu istoria rapului românesc. Invitaţi speciali: Brugner, Macanache şi Dacian de la Getto Daci. Doar să nu te duci acolo cu pâine şi muştar.

Trioul Ţuica îmbină rafinamentul jazzului manouche cu dublu-rafinamentul alcoolului etilic distilat din prune. La Trei Beţivi, évidemment.

Simona Delegeanu (nici folk, nici pop, nici r’n’b, nici trip hop) debutează pă Expirat. Sună bine.

Iar la Londohome e ALTcenaclu.


Vineri, 7 noiembrie, Encore ne invită la strength through struggle. Strengthul va fi furnizat de Silence is Violence, Berzerk şi Nevergoinghome. Toate trei, arome diferite de hardcore.

Quadra şi Kalisbo încap cumva să cânte unplugged amândouă (nu în acelaşi timp, cred/sper) în Uzina din Amzei.

Metale british meet metale ucrainene în Underworld: No Worth Of Man şi Sorrowsight.

Jazz avangardist cu australienii The Necks la Control.

Trupa De Ce face atmosferă pe Dacia. De ce? Pentru că acolo e Zen Bar.

Iar basistul Marco Mendoza e în vizită la The Pub.


Sâmbătă, 8 noiembrie, Marion Saliba (chitară, voce, Franţa) şi Juan Negretti (tobe, tobiţe, Venezuela) fac din nou muzici împreună la Zadar.

Tribut Iron Maiden straight outta Varna la Encore. Aironătă Meidanova.

Întunecosul Nether găzduieşte un concert al italienilor de la SNÜFF (garage rock), încuscriţi cu formaţia locală Impersona. Nu-i ştiu pă primii dar Impersona sunt destul de culeanu.

Ska-nk ne arată co… ncertul aniversar în B52.

Se aud coveruri rock & blues cântate de A’Live la Terasa Florilor, Torsan şi Romanescu improvizează în vinotecă pe Eminescu iar Nilza Costa Trio fac o punte între Africa şi Brazilia care trece prin Cotroceni, pe la Jazzbook.

Iar înainte de toate astea sper că ai trecut pe la Retro să înveţi nişte prim ajutor.


Duminică, 9 noiembrie, catharsisul (specie metafizică de canabis?) de final de săptămână ni-l propune comunitatea Controverse Conspiraţii la Interbelic Cocktail Bar. Performance, poezie, jam session.

Tinerii roacări Shattered Requiem şi Deepzone se manifestă la Encore.

Iar la Flori cântă Medara (pop alternativ).

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul), Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău.
Dă nişte cafele pe patreon | Dă o cafea pe ko-fi | Cumpără un tricou
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!