
“Dacă veniţi cinci inşi, sunt fericit!” — Oscar Wilde
Pentru că Mîţa a împlinit doi ani noi ieşim să bem o bere într-un loc comod şi ieftin. Treaba va avea loc miercuri, pe 29 adică, după-amiaza şi seara şi până nu mai putem. Am trimis invitaţii unor Mîţfani pe care îi ascundeam eu într-o bază de date super secretă, iar dacă prin nu ştiu ce eroare teribilă n-ai primit nimic pe mail şi vrei să vii să bei o bere cu noi, cere şi tu invitaţia (unde scrie exact unde, când, date de contact şi aşa mai departe) la drojdia (a rond) gmail punct com.
Peseu: dacă-mi scrieţi şi nu răspund până luni, nu vă speriaţi, că-s cu fuga până la Tîrnovo să văd Ţareveţu’ şi nu ştiu dacă au băgat interneţki în Bălgarska. Na zdarovie!

