Mioriţa: veche baladă marinărească

Într-o zi cu soare
pe-o apă de mare
iată-n zări cum urcă
înspre coasta turcă
trei vase cu miei –
căpitani, tot trei:
Unu-i liberian,
unu-i din Cayman
şi-unul, după logo,
pare că-i din Togo.

Iar cel liberian
şi cel căymănean
cu spor navigară,
în Bosfor intrară,
marfa descărcară
încă de cu seară
şi-acum presupun
că-şi dorm somnul bun
într-un port frumos,
în pat sau pe jos.

Dar cel togolean,
bietul căpitan,
avea oi mai multe,
mândre şi cornute
şi-un motor mai slab
înfundat la jgheab –
mergea, va să zică,
cu viteză mică
şi-n Bosfor sosi
la sfârşit de zi
când trăgeau zăvorul
să-nchidă Bosforul.
C-un “să-i piş în freză”
în limba engleză
şi altă prostie
în limba kabiye,
ancora o scoase,
şi-acolo rămase.

Dar cea mioriţă,
cu lână plăviţă,
de trei zile-ncoace
gura nu-i mai tace,
marea nu-i mai place.
– Marfă animală
care stai la cală,
ce-i cu tine oare?
ori ai rău de mare,
ori îţi intră-n lînă
fum de la turbină?

– Căpitane dragă,
la trup mi-s întreagă
dar avem, m-aş teme,
altfel de probleme:
pe l-apus de soare
s-a ivit în zare
o şalupă mare,
din marina rusă,
de valuri adusă,
chioară de un far
şi fără radar!
Şi am calculat,
am triangulat
pe-o frunză de tei
că traseul ei
o să se-ntrerupă
fix la noi în pupă,
a dracu’ şalupă!

– Oiţă bârsană,
de eşti năzdrăvană,
înseamnă că poţi
pân’ la mal să-noţi
şi de-a fi să mor
aci, la Bosfor,
să scrii o scrisoare
şefiei portuare.
Iar tu de înec
să nu le spui sec,
să le spui curat
că m-am angajat
altundeva, poate
chiar la căi ferate.
Să le spui că-s, gen,
mecanic de tren,
dispecer de TIR
pe la Agadir,
ori sondor de gaz
în munţii Caucaz…

Nici n-a zis sărmanul
togo-căpitanul
oiţei din turmă
vorba de pe urmă,
că simţi deodată
puntea zdruncinată,
cârma răsucită,
din mână sărită
şi-un zgomot strident,
ca de accident.

Dar vasul cu oi
nu avea părţi moi
şi după impact
a rămas intact –

lucru care, iată,
sub apa-nspumată
nu poate fi spus
şi despre cel rus.