Utopia Balcanica

Două troleibuze la fel: 20 de metode sigure ca să-l alegi pe ăla mai gol

Stai în staţie de jumătate de oră, înconjurat de tărăboanţele viu colorate ale pensionarilor, din care se iţeşte câte un fir de praz sau rotunjimea unui pepene.

Sătul să aştepţi troleul, scoţi telefonul din buzunar şi clicăi pe aplicaţia de taxi, dar înainte să apuci să-l chemi, auzi bâzâitul familiar al troleului 70. Ridici privirea. Stai, nu e un singur troleu 70. Sunt două! Ai câştigat la loteria troleului 70.

Acu-i acu: te urci în primul sau în al doilea?

Din fericire, omenirea s-a mai lovit de această dilemă logistică iar înţelepciunea adunată peste veacuri te-ar putea ajuta să-i dai de cap.

Sursa

Bunul simţ:
Te sui în al doilea, pentru că e mai gol.

Psihologia:
Te sui în primul, fiindcă toată lumea s-a suit în al doilea crezând că e mai gol.

Psihologia pentru experţi:
Te sui în al doilea, fiindcă toată lumea s-a suit în primul, convinsă că toată lumea s-a suit în al doilea crezând că e mai gol.

Psihiatria:
Sigur că ar fi bine să te urci într-unul din cele două troleibuze, dar vocile îţi spun să te caţeri pe parbriz şi să dai din mâini.

Psihanaliza:
Recunoaşte că te simţi atras(ă) de al doilea troleibuz fiindcă şoferul aduce un pic cu taică-tu.

Economia:
Biletul costă oricum 1 leu 30, dar primul troleibuz te aduce la destinaţie cu 12 secunde mai devreme. Poţi folosi acele 12 secunde în Panama ca să înfiinţezi o firmă.

Sociologia:
Faci un sondaj rapid printre ceilalţi călători din staţie: Dacă mâine ar veni în staţie două troleibuze la fel, te-ai urca a) în al doilea, fiindcă e mai gol sau b) în primul, fiindcă toţi se urcă în al doilea convinşi că e mai gol.

Iei legătura cu ceilalţi sociologi din celelalte staţii de pe traseu şi îi întrebi ce le-a ieşit lor, ca să estimezi cât de pline vor fi cele două troleibuze atunci când ajung în staţia ta.

Ca să nu fii în conflict de interese, laşi cele două troleibuze să plece şi îl aştepţi pe al treilea.

Mirel Palada:
Ai urmat cu sfinţenie paşii de mai sus şi ţi-a ieşit că bate PSD-ul. Te urci în primul troleu şi îi tragi un pumn controlorului.

Cosmologia fizică:
Există un univers în care te-ai urcat deja în primul troleibuz şi altul în care te-ai urcat în al doilea. Îţi dai întâlnire cu tine ca să-ţi spui care dintre ele e mai gol. Programezi întâlnirea pentru alaltăieri.

Fizica cuantică:
Rogi pe cineva să te urce legat la ochi într-un troleibuz. Până te dezlegi, eşti în ambele troleibuze simultan.

Teologia:
Ţi-e milă de rătăciţii care se înghesuie în troleibuzele lor materialiste în loc să vină cu tine în tramvaiul invizibil.

Optimismul:
Te urci în ăla cu geamurile închise fiindcă asta înseamnă că sigur are aer condiţionat.

Nihilismul:
Oricum nici un troleibuz nu duce nicăieri. Iei o sticlă de V33 de la nonstopul din staţie şi îţi bei minţile.

Deus ex machina:
În timp ce stăteai pe gânduri a apărut al treilea troleibuz şi ăla chiar e gol.

Ştiinţele securităţii:
Teoretic, ai un om în fiecare troleu care te ţine la curent cu gradul de umplere. De fapt sunt amândoi în acelaşi troleu fiindcă nu le-ai dat indicaţii clare şi nu se cunosc între ei. Jumătate din pasageri vorbesc ruseşte.

Democraţia reprezentativă:
Fiindcă sunteţi mulţi în staţie, alegeţi câte un om să vă reprezinte în fiecare din cele două troleibuze. Timp de patru ani, cei doi fac ture cu troleul prin oraş. De câte ori scot mâna pe geam, trebuie să le mai daţi nişte bani.

Dictatura majorităţii:
Deşi al doilea troleu e gol, toată lumea trebuie să urce în primul fiindcă aşa s-a votat. Cei mai nemulţumiţi sunt câţiva oameni care doar coborâseră din blocul învecinat să-şi ia ţigări de la nonstopul din staţie.

Gabi Firea (început de mandat):
Troleibuzele sunt vechi şi se strică des. Te sui în primul. Dacă rămâne în drum, îţi poţi continua călătoria cu al doilea.

Gabi Firea (sfârşit de mandat):
În parcul RATB nu mai sunt suficiente troleibuze pentru această dilemă. Te urci în singurul troleibuz.

BUG Mafia:
De la birou, de la circă se transmite către două troleibuze goale, ruginite. Vin băieţii să le umple, vin băieţii s-adune, după blocuri, după vină, după nume. De la sergentu’ ordinar unde poate să înceapă până sus în troleu e un pas şi-o treaptă. Bucuroşi de cunoştinţă toţi – şase controlori, două troleibuze, opt roţi.

ecouri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au nici una.

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!

Ultimele articole

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri