Utopia Balcanica

Te salut fascist, generaţie în blug(uleţ)i

Duminica trecută am mers cu troleul, chestie care se întâmplă destul de rar şi care se soldează mereu cu incidente vesele şi triste.

În troleu am fost martor la o scenă înduioşătoare pe care trebuie să v-o povestesc şi vouă.

Erau aşezaţi unul lângă altul în troleu doi copilaşi cari să fi avut şapte, opt ani. Un puştiulică şi-o puştiuloaică, amândoi rumeni în obraji (de le-ar fi venit amatorilor să-i mănânce) şi îmbrăcaţi frumos, ca pentru mers la biserică sau ce dracu fac copiii de şapte ani în uichend.

Cre’ că erau şi bunicile lor acolo, mormăiau ca orişicari două babe despre bastoane, boli, moarte, colivă şi tineretul din ziua de azi şi nu interesa pe nimeni ce ziceau.

Pe măsură ce troleul îşi vedea de staţiile lui, cei doi copii frumoşi se întreţineau şi ei conform vârstei: desene animate, jocuri pe smartphone, vacanţe la Năvodari, cum a găsit băieţelul la ţară un porumbel rănit, sandvişuri cu brânză topită Hochland, thalam thăthethc (fetiţa era sâsâită, cum îs de regulă pruncii între două danturi). Pana mea, ştiţi şi voi ce vorbesc copiii bucălaţi şi adorabili atunci când nu urlă şi nu distrug chestii.

La un moment dat, discuţia celor doi copii frumoşi virează spre meciul cu Ungaria, care tocmai avusese loc.

Băieţelul: Ştii “Treceţi, batalioane”?

Fetiţa (cu gura până la urechi): Daaaa! Thi eu thunt anti bozgori!

picardfp

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul), Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău.
Dă nişte cafele pe patreon | Dă o cafea pe ko-fi | Cumpără un tricou
15 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Tsa
Tsa
12 years ago

Le trece pana cresc mari bah. Are frati-miu un prieten mai radical asa, baiat bun altfel dar spalat pe creier nationalist. Mi-a dat unfriend cand am injurat cateva zile la fetitza cu bentizda… Ma rog… Ideea e ca a intrat la ASE si a devenit libertarian ( marginal improvement but still… :p ). Nu mai are nimic cu ungurii, cu tiganii ca sunt liberi sa fie cum vor ei, de la Mises pan la Hayek cetire.

Vlad
Vlad
12 years ago

Imi pare mie sau ai prins un fetish pentru musiu Picard?

Vlad
Vlad
12 years ago

Nu te condamn, chelia aia e chiar sexi.

Tsa
Tsa
12 years ago

Eu am fost PC hungarofile racetraitor de mic dar tot aveam usoare avanturi de umflare nationalista (sau gaze de saorma) cand ne punea la muzica in a 8a sa cantam Treceti Batalioane Romane Carpatii… Cred ca singura melodie de la orele de muzica pe care am fost in stare s-o cant pe langa aia cu Ciobanul si ale sale oi. Dar deh, daca nu m-a facut mama machedon…

boemul
boemul
12 years ago

că veni vb de treceţi batalioane, linia melodică d-aici vă aduce aminte de ceva?
https://www.youtube.com/watch?v=OP4Gz5BPzYo

Mucegai
Mucegai
12 years ago

Credeam ca te referi la “nazistul din Buzau”. Totusi unde-i fascismul ca io sunt mai blond?!

Vasile
Vasile
12 years ago

@Boemul E o simplă coincidenţă! Se trag din acelaşi marş nazist. (în mod hazliu, Treceţi batalioane… a fost compus în ’42)

garcea
garcea
12 years ago

ahhahha in clasa´ntaia , proaspat emigrat din secuime in bukale, ne´a luat toarsha la intrebari gen zilele saptaminii. Le stiam, da´in ungureste. next level lunile anului, silence. woaaa let me be the ultimative drama queen, ma ridic si incep sa recit cu tremolo de emotie: ionuáR, februáR, àapriliş, màarţiuş..şamd. Miaiela s´a spart de ris, nornal, da´m´a tinut vreo doo luni numa´n “iş uş” oina n´am batut´o crunt nu s´a lasat. da´porma ne´am imprietenit si am ramas prieteni vreo 4 ani pina m´am mutat Ne´am revazut dupa incavreo 10 ani si primu´lucru pe care m´a intrebat ” bozgore, mai tii minte ce m´ai batut?” ahhahha

satanescu
satanescu
12 years ago

http://www.youtube.com/watch?v=t815V9viQeU vasile, de fapt te inseli la faza cu treceti batalioane romane carpatii. se pare ca e la origine un cantishel polonez. Or fi romanii verzi ca lubenitele da’ totusi:P

satanescu
satanescu
12 years ago
satanescu
satanescu
12 years ago

Istoria are un simt al umorului foarte aparte:D.

caramida
caramida
12 years ago

Istoria se poate interpreta ;)

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!