Te salut fascist, generaţie în blug(uleţ)i

Duminica trecută am mers cu troleul, chestie care se întâmplă destul de rar şi care se soldează mereu cu incidente vesele şi triste.

În troleu am fost martor la o scenă înduioşătoare pe care trebuie să v-o povestesc şi vouă.

Erau aşezaţi unul lângă altul în troleu doi copilaşi cari să fi avut şapte, opt ani. Un puştiulică şi-o puştiuloaică, amândoi rumeni în obraji (de le-ar fi venit amatorilor să-i mănânce) şi îmbrăcaţi frumos, ca pentru mers la biserică sau ce dracu fac copiii de şapte ani în uichend.

Cre’ că erau şi bunicile lor acolo, mormăiau ca orişicari două babe despre bastoane, boli, moarte, colivă şi tineretul din ziua de azi şi nu interesa pe nimeni ce ziceau.

Pe măsură ce troleul îşi vedea de staţiile lui, cei doi copii frumoşi se întreţineau şi ei conform vârstei: desene animate, jocuri pe smartphone, vacanţe la Năvodari, cum a găsit băieţelul la ţară un porumbel rănit, sandvişuri cu brânză topită Hochland, thalam thăthethc (fetiţa era sâsâită, cum îs de regulă pruncii între două danturi). Pana mea, ştiţi şi voi ce vorbesc copiii bucălaţi şi adorabili atunci când nu urlă şi nu distrug chestii.

La un moment dat, discuţia celor doi copii frumoşi virează spre meciul cu Ungaria, care tocmai avusese loc.

Băieţelul: Ştii “Treceţi, batalioane”?

Fetiţa (cu gura până la urechi): Daaaa! Thi eu thunt anti bozgori!