De ce, de fapt, mă bucur că nu-l lasă ăştia pe Nymphomaniac la cinema

În ’79, când băieţii de la Monty Python au scos teribilul Life of Brian, câteva ţări, printre care Norvegia, au interzis difuzarea dânsului în cinematografe.

Pentru că Norvegia nu e vreun cotlon tenebros, nu cred să se fi plâns vreun norvegian (care chiar voia să-l vadă) că n-a reuşit să pună mâna pe filmul cu pricina. În schimb, ca o urmare absolut firească a gestului tâmp al Norvegiei, în Suedia învecinată toate afişele au spus despre Life of Brian că-i atât de hazliu că a fost interzis în Norvegia.

În stânga, cu prosop în cap, patriarhul Daniel?

Exact aşa au să spună şi despre Nymphomaniac: this movie is atât de sexi şi de interesant că a fost dat afară din România.

Şi nici măcar nu-i un film atât de scandalos, cum era LoB în anii şaptezeci. Nu-l maimuţăreşte pe Iisus, punându-i în gură tot felul de chestii deştepte. Încă nu m-am uitat la el dar presimt că nici nu îşi dă silinţa să transmită ceva privitorului, în afară de păsărica Charlottei Gainsbourg, care nici măcar nu-i păsărica ei în carne şi oase pentru că (wiki) Von Trier had the genitals of porn actors digitally composited onto the bodies of the film’s cast.

Iar eu mă bucur ca un copil când aud că România ajunge din nou de râsul Europei.

Zburlindu-se cum a dat de ceva mai picant şi reacţionând talibăneşte. Pentru că poate acum o să-i dea cineva şi României o scatoalcă, să o înveţe treburi utile despre libertatea de exprimare, despre cum nici o idee nu e sacrosanctă şi, de ce nu, despre cum proprietarul unui ecran are voie să pună pe el ce vrea pula lui, pentru că e ecranul lui, făcut de el, în spaţiul lui, deţinut de el.

Recunosc, mă bucur şi de bucuria lui von Trier. Ştiu exact cum e când faci ceva care jigneşte convingeri. Probabil le-am jignit pe toate până acum. Numai pornografie n-am făcut încă, şi am toată viaţa în faţă. Ştiu exact ce satisfacţie fantastică e să vezi imbecili cum se ofuscă că ai scris tu că Buzăul e în Moldova. E delicios, ca când tragi la ţintă la bâlci şi o nimereşti şi primeşti premiu o vată pe băţ.

Nu-i ca şi cum s-ar fi aşteptat să aibă încasări fulminante în România. Ăia care locuiesc aici şi vor să vadă un film cu faluşi urmau să-l scoată oricum de pe torente. Sincer, nu aş tresări de uimire nici dacă aş afla că von Trier a dat şpagă la CNC să-i cenzureze filmul ca să se poată lăuda că-i atât de sexi că a fost afurisit într-o ţară obscură din Est.

Dar, revenind, cel mai mult şi mai mult mă bucur…

…că interneţul românesc şi societatea civilă dintr-însul au sărit super-prompt în apărarea acestui film cu puţe care oricum nu interesa pe foarte multă lume.

Pentru că azi e vorba doar despre un film cu puţe, şi avem timp să oprim alunecuşul. Dacă nu interziceau din timp un film cu puţe, ca să ştim spre încotro bat, mâine ne trezeam că interzic un film cu Asterix şi Obelix, că apare în el un dac ne-glorios, fapt care îi jigneşte pe patrioţii verzi. Poimâine, interziceau un film cu unii care se pupă fără să se fi cununat la biserică, că familia tradiţională şi alte bălării.

Răspoimâine interziceau filmele.

Aşa că hai, CNC, pune-te pe interzis.

Poate când superi suficientă lume îţi vei da seama că nu-i treaba ta să fii străjerul moralităţii. Şi atunci ai să te întorci, podidit de jenă, la datoria ta adevărată: să torni banii contribuabilului în filmele de căcat ale prietenilor tăi, la care nu se uită nici dracu.

Să nu uităm, domnilor.

Oamenii au drepturi. Omul, fiinţă dotată cu discernământ, proprietar al trupului său şi al proprietăţii sale, are dreptul să nu-i fie luate lucrurile din casă şi banii din buzunar, să nu i se dea în cap, să nu i se interzică să facă şi să vadă filme. Şi, dacă ţine el morţiş, să jignească, oricât de ne-elegantă ar fi uneori chestia asta.

Ideile, în schimb, nu au drepturi. Nimeni n-are voie să îmi interzică să scriu sau să spun cât sunt de nasoale pudibonderia ta, religia ta, opţiunile tale de lifestyle, obiceiurile tale, pentru că toate astea sunt idei, nu oameni, iar ideile mele despre ideile tale sunt, ca şi ideile tale despre ideile mele, doar idei.

Vorba aia, oricât mi-ar repugna ideile tale, o să îţi apăr (aproape) până la moarte dreptul de a le da glas, că eşti om. Chiar dacă eşti un fanatic creştin din Tecuci sau un legendar regizor de puţe din Danemarca.

Nu le place românilor filmul meu cu puţe? O, nu! Repede, să îl repar băgând în el ceva care le place românilor. Ce le place? Ţuţea? Iisus? OK, fac o scenă de sex între Ţuţea şi Iisus.

Trololo…

Dar eu nu intru la tine în casă să-ţi iau crucile şi să ţi le sparg. Nici tu nu intra la mine în cinematograf să-mi iei puţele şi să mi le topeşti, să-ţi faci din ele cruci pentru catedrală.

Iar pe maidan, unde e spaţiu public şi unde zburdă copiii tăi, pe care vrei să-i creşti fără puţe, nu vom pune puţe. Tot acolo zburdă şi copiii mei, pe care vreau să-i cresc fără cruci; promite-mi că nu pui cruci pe maidan şi vom fi prieteni.