Vasile
Nu că ar fi întrebat cineva vreodată dar da, există un capăt al internetului unde mii, poate milioane de pensionari din fosta URSS cântă la acordeon. Aparent, a avea în casă un garmon sau un baian (adică un acordeon) e pentru ei cum e pentru noi să ai pe televizor un peşte de sticlă sau bibeloul ăla în formă de căţel cu cu ochi mari. Oppan Russian style!
Cândva, la ocazii sociale, în casele lor stârnitoare de aprige déjà-vuuri, între o salată de boeuf cu votcă şi-un şprot afumat cu votcă şi o votcă, talentatele babe de la Răsărit şi chiar şi unii moşi excentrici întreţineau atmosfera cu cântece populare şi ceastuşki (cuplete?).
Probabil fiindcă pe radioteleviziune şi curent electric nu te puteai baza nici în Rusia pentru că deh, proletari din toate ţările se uniseră.
Repede-nainte, e 2013. Totul s-a schimbat şi nimic nu s-a schimbat.
Unii rapsozi de bucătărie, cum ar fi Zoia şi Valera de mai jos, sunt chiar un fel de vedete pe internet, atât cât poate fi cineva vedetă pe internet în Belarus, unde ştim cu toţii că există foarte puţin internet. Există, în schimb, blinele, chiftele şi cartof fiert. Şi chec îndoit cu pâine – pardon, cozonac.
Alţii se distrează fără să fie vedete locale, şi ştiu şi geografie. Pe masă au probabil sfeclişoarî. Ruşii sunt înnebuniţi după sfeclă, e un fel de drog psihedelic care le dă ureche muzicală.
Cuvertură de-aia au şi bunicile voastre cu siguranţă, pe recamier, şi să nu-mi spuneţi că bunicile voastre n-au recamier că nu vă cred.
Am văzut cândva un anunţ pentru o garsonieră în Paşcani. Costa 4000 euro şi arăta exact ca mai jos. Îmi pare rău că n-am cumpărat-o, mai ales că în Paşcani când ai o garsonieră (sau o proprietate de orice fel) eşti un fel de maharajah. Din păcate, garsoniera din Paşcani nu conţine trei femei abisale. Care cântă “Femei, femei”. Femei-ception. Probabil că la picioarele lor mişună 20, 30, 40 de pisici.
Şi nu vreau să ştiu ce-au mâncat acolo. Probabil pe vreun muritor inconştient care s-a aventurat dincolo de pragul garsonierei lor.
În caz că n-aţi văzut suficient tapet, iată nişte tapet. Casa acestor doamne arată cum arăta blogul meu în 2007. Iar acordeonul lor, vădit mai mare decât cele de până acum şi mai sobru, nu se pretează la cimilituri umoristice, ci la ceva mai sensibil.
Ştiţi cum se zice la sensibilitate în ruseşte? Чувствительность. Nici n-o mai transcriu în litere de oameni. Cine dracu ar vrea să citească şi să pronunţe un cuvânt care conţine înşiruirea de consoane “vstv” când există mai la est o ţară întreagă de cascadori special antrenaţi pentru asta.
Ce bine că crocodilul Ghena n-a avut o relaţie homosexuală cu Paulică de la Roman, sau dacă a avut, cei doi nu şi-au permis să angajeze o mamă surogat să le facă un copil eugenizat genetic!
Miraculosul hibrid m-ar fi făcut cu siguranţă verde de invidie că, deşi toate manualele de limba rusă de pe vremea limbii ruse începeau cu moi papa traktorist, taică-miu nu-i tractorist, să mă înveţe treaba cu garmoşka şi cum se cântă fără jenă despre hui şi pizda. Stai… cumva miraculosul hibrid există?
Când n-ai tractor, cel mai sigur mod de a te apropia de starea de Buddha e să ai mustaţă, şi mustaţa să te folosească ca pe un instrument, să deie drumul prin tine unei balade sfâşietoare, şi tu să-i dai drumul mai departe prin acordeon.
Totul sub ochii împietriţi ai strămoşilor înrămaţi în fundal: tov. col. ing. Stepan Stepanov de la NKVD, tov. g-ral prof. univ. dr. Ivan Ivanov de la GRU şi o fiinţă mitologică jumătate cocoş, jumătate tiranozaur în flăcări.
Să nu-ţi vină să pleci în lume! Şi să sfârşeşti împăcat cu marea poezie a universului, chiuind la clubul pensionarilor “Rodnic” din friguroasa urbe a Tverului.
mare bou ej ma vasile.
Eo! M-am gîndit la tine şi la dragostea domniei tale pt poporul rus cînd am făcut postu’ ista :)
mdea, mno ce sa zic, mare multzamita boierule, da totusi ma ii pre hardcor ce ai dat tu aici chiar facand abstractie de ‘rusofoneala’ mea. privindu-i pa astia ar trebui sa ne simtim frumosi si destepti, da’ eo de fapt fara sa vreau cad in depresie fiinca prea avem multe in comun cu astia.
Mie bătrâneii din ultimul clip îmi plac. Îi doare-n cur că sunt destui care or să comenteze că-i caută moartea pe acasă şi se distrează ca şi cum mâine n-ar exista. Chiar când nu mai ţin minte versurile tot se amuză copios. Cinste lor.
Şi cinste şi celor din primul clip. E atâta viaţă în babuşca încât nu pot decât să-mi ridic pălăria în faţa ei
@Belle exact asta voiam şi eu să arăt. Nai-nai-nananai!
mdea, aveti dreptate, de cand ii lumea astia simple minded n-or dus-o rau cu fericirea. cu cat mai lejer mobilat la mansarda, cu atat mai simplu de anesteziat aka mai fericit.
… domn’ Basil, cu mintea ta, adică, sclipitoare vreau să scriu, n-o să te lase Dumnezeu la jumătatea zilelor tele, că tot zici din Facerea, şi vei deveni un ziditor metafizic în domeniul literar (în care vedem că eşti “artist”) şi-ţi va fi ruşine de ce ai scris… Nu tre’ să te enervezi pe un “credincios”, (nu sectant!) ne-vrednic de acest atribut ci, mai degrabă, cum am scris la început, să-ţi foloseşti sclipirea minţii în formarea unora sau altora care citesc… Lasă pamfletarea; eu nu pot să te ajut cu nimic… doar să scot din cur un mic dac războinic! Da’ sentimentul omenesc, moral, până la cel ortodox, trebuie să-l avem, (adică – cum ziceţi voi pe la Ialomiţa, Dîmboviţa, Ilfov) să nu întărâtăm minte împotriva minţii… că cam aşa iese din ce pui mata (corect, matale!) pe interneţ! Iartă-mă, nu-ţi zic bou ca unii de pe aici, pentru mândria ce am afişat-o… Revin deci: pune-ţi isteţimea în a trezi înălţător pe oameni… că nici eu nu-l înţeleg pe Ţuţea sau pe fer. Augustin sau pe Aristotel… Na! acum aştept… :)
De ce sa te-apuci sa scrii la misto despre niste lucruri pasnice, normale (intr-o anumita lume), lucruri pe care noi le intelegem si uneori chiar ne plac? E un umor fortat, scremut, cu pretentii, cred, de pamflet , asa vrea autorul vasile sa para… De acord total cu parerea lui eo – cu toate ca si eu sunt de pe-aici, Ialomita, Dambovita, Ilfov, Bucuresti… (Simt un usor ac din partea lui eo, asa, ca pentru regatenti… :), dar nu-i bai. Sa canti si sa te bucuri de viata, chiar daca mananci salata de boeuf si cartof fiert, si ai o cuvertura veche pe recamier, nu-i un lucru rau deloc. La nicio varsta. Acreala si suficienta sunt deplasate.
*regateni
Revin, poate nu s-a inteles. :) Articolul lui vasile este un mare spanac, garnisit cu pretentii si bun de aruncat la gunoi. De stiut, stie el ceva despre lumea ruseasca, dar probabil ii e rusine c-o cunoaste atat de bine, si-o da pe mistocareala ieftina si prosteasca. Sfat: lasa-te, vasile, de scris! Ca nu te pricepi, neam!
@Tanne ori ai citit altceva decît am scris eu, ori eşti un om foarte acru şi te invit să te laşi de citit, că nu te pricepi, neam. De fapt, singura explicaţie pe care o găsesc ar fi că dumneata îi desconsideri pe oamenii ăia şi te simţi cumva vinovat/ă pentru chestia asta şi încerci să proiectezi dispreţul faţă de ei asupra mea. Urît din partea ta. Sunt oameni care se bucură de viaţă, chiar dacă mănâncă salată de boeuf şi cartofi fierţi.
(Dacă, totuşi, chiar reiese de undeva că eu aş avea ceva împotriva lebensfreude-ului domnilor şi doamnelor de mai sus, îmi cer scuze, nu asta era intenţia.)
În plus, greaua moştenire a socialismului (pe care o purtăm şi noi) merită mai mult decît oleacă de băşcălie. Merită trîntită de toţi pereţii.