5 notiţe de mai: o şaorma de miel, un wok, un wonton, un mic spontan la Gara Titan şi chiar şi un rahat Sultan

Singurătatea gurii!

Ştii că la nord de Victoriei hic sunt leones pentru vasile dar m-am rătăcit într-o zi prin Kiseleff cu nişte vianişti care au vrut să-şi facă un selfie în cimitirul tinereţii şi uite aşa am ajuns, jumate nostalgici, jumate înfometaţi, pe Clucerului. Nu aveam cămeşă & cravată ca să LARP-uim că suntem mafioţi internaţionali aşa că am oprit vizavi, la gradenele haioase (pe post de terasă de vară) ale destul-de-noului Kuchisabishii.

(Înseamnă singurătatea gurii în japoneză, adică atunci când nu ţi-e neapărat foame dar simţi nevoia să bagi la jgheab. Un restaurant botezat după ce păţesc io când sunt stresat sau bolnav sau plouă afară. Şmecher.)

În meniu: minuturi pan-Asian-fusion, cu o rubrică dedicată dumplingşilor de diferite confesiuni: wonton, gyoza, siu mai. S-au remarcat colţunaşii wonton cu pui & creveţi scăldaţi fff obscen în ulei iute (care nu e foarte iute). Mi-a plăcut şi supa de cocos cu gyoza: dulce, groasă, călduroasă.

Poţi să joci şi un biliard, poţi să bei o bere Kirin sau o şampanie. Fiţe de sector 1.

Kuchisabishii e pe Clucerului colţ cu Postelnicului, peste drum de Il Calcio.

Vorba poetului: câtai şaorma perfectă ar fi fost aceasta de n-ar fi avut un colţ insalubru.

În sfârşit am avut drum prin Începuturile Bragadirului aşa că am făcut un ocol pe la filiala M1 Kebap care face şaorma de miel (îl ştii de la Unirii, dar acolo-i fără miel). Cu tahina, curry şi usturoi – e un Genin în vremurile bune, dar mai fraged. Plus aroma aia de transhumanţa strămoşilor, de primăvară în familie, de pus mâna pe Vasilică să ai bulan la păcănică, de ce-ţi evocă ţie mielul.

Dar? Dar. Cineva să-i înveţe pe băieţi că nu sufli în mănuşă când îţi pui mănuşa. După ce ţi-ai pus mănuşa, nu o foloseşti ca să iei o gură de carne cu nonşalanţa unui Nicolae Robu culegând o dudă din pom. Şi nu montezi ân plm tulumba de şaorma crudă direct peste grămăjoara de şaorma ne-crudă tăiată de pe tulumba anterioară. Adică fă toate astea dar NU CÂND MĂ UIT EU.

Igiena e în top 17 chestii importante în horeca.

Dacă nu te-am descurajat de tot, M1 Kebap & Grill (varianta cu miel) e pe Diamantului de Bragadiru, aproape de şoseaua Alexandriei şi de restaurantul chinezesc cu roboţi.

Ce vânt mai bate prin bomba de la Gara Titan, m-am întrebat într-o zi noroasă.

Da, vasile de acum 20 de ani, regret să te informez că ai devenit omul care, în loc să joace la bursă şi să aibă succes, se gândeşte la bomba din Gara Titan. Şi mai şi acţionează în baza acestui impuls.

Cinşpe minute mai târziu, aflu ce mai face bomba din Gara Titan: 8 lei micul. În 2015 costa un leu jumate. Eheu, fugaces, Postume, labuntur anni.

Dar e un mic mare, rumen, zemos, ţâşnitor, usturoiat, sărat, cu muştar la găleată. Trei d-ăştia bat patru mici de Obor (la acelaşi preţ) la orice oră. Ştii ceva, patru d-ăştia bat orice kebab de Berlin (la acelaşi preţ) – nu că ar fi greu, da’ aşa, ca idee.

Faptul că îţi ungi palatul cu acel mic zemos (şi obligatoriul cerb rece) direct pe peronul celei mai obscure gări din oraş? Priceless. Zumzetul convorbirilor despre combinaţii într-o după-amiază leneşă de mai? Ţiuitul graurilor? Fluierul de lişiţă subnutrită al trenului? Viaţa e frumoasă. Mă rog. Merge.

Pe un stâlp, cineva închiriază motorete pentru glovo în şase limbi, în cinci alfabete. Avem piatra de la Rosetta acasă.

Bomba de la Gara Titan (se chema Cris şi Nic, acum cred că se cheamă altfel) e în continuare, bineînţeles, la Gara Titan. În weekenduri se cântă în grădină.

Fasfud vinovat de pe buclă.

O vizită rară în Drumul Taberei (cât de uman arată cartierul ăsta de când le-a scos Ciucu gardurile) e o ocazie să-l salutăm pe Alot Fast Food din capătul buclei. Poate cea mai consecventă şi mai onestă gheretă chinezească(-ish) din zona de vest. Cum vă iese, dom’le, carnea aia atât de fragedă? Are we carne or are we meduză? Ştii ceva, mai bine nu întreb.

În plină contemporaneitate, 120 de lei (not really Alot, hăhă) au procurat hrană cât pentru 3-4 flămânzi: vită misterioasă cu ciuperci băltind într-un ocean de umami peştos, fâşii de pui într-o panadă oranj fff dulce, orez, nudălşi, legume pestriţe şi o caserolă de kimchi ca la mă-sa acasă, iute şi pişcător şi puternic mirositor.

Buba cu mâncarea asiatică la carton e tot glutamatul ăla care o face hiper-ultra-palatabilă şi creierul uman pur şi simplu nu mai ştie când să oprească. De ce eşti prost, creiere. Shut down. Mâine o să ne simţim.

Reuşind să pun beţele deoparte pentru o clipă, mă întreb dacă mai e în picioare şi celălalt take-away asiatic din cartier, Sut Ring de pe Gârleni. (Ambele sunt închise în weekend, pentru că oamenii din Drumul Taberei nu mănâncă în weekend.)

Alot Fast Food e pe Valea Ialomiţei colţ cu Drumul Taberei, lângă staţia de metrou Constantin Brâncuşi.

Şi un rahat cu alună în vârf de la Medgidia.

Am bătut piaţa Amzei toată adolescenţa (pentru buticurile cu ţoale care vindeau Rothmansu’ pătrat pe sub mână) şi ce să vezi, n-am mâncat niciodată merdeneaua de Amzei. Am mâncat merdeneaua de Amzei săptămâna trecută şi nu mi-a zis nimic. Tot şaorma lu’ Băiatu e şefa cvartalului.

Dar brusc, iacătă în Amzei un fel de mini-târg (da, ştiu, am ajuns să mă bucur că e piaţă la piaţă). Corcoduşe, borcane, brânză, pălincă, d-astea. Îmi dă un vibe simpatic taraba producătorului de dulciuri Sultan din Medgidia. Medgidia însăşi e botezată după un sultan otoman, cred că asta e poanta.

Convins de zâmbete şi de wholesomenessul general al standului, plec cu două cutii în ghiozdan: una mare, cu salam de biscuiţi (un pic prea dulce & cu ulei de palmier nu foarte tradiţional în compoziţie, dar complet şi corect) şi una mică, colorată nostalgic, de parcă ar fi fost bătută de soare într-o vitrină de market sătesc (n-a fost – pur şi simplu aşa e ilustraţia), cu rahat.

Rahatul e bun – moale, lipicios, mieros, tăvălit prin cocos şi cu o arahidă în vârf. Vine chiar şi cu o anecdotă super veridică pe ambalaj, cu sultanul care şi-a spart o măsea într-un DULCE TARE şi a cerut DULCIURI MOI. Cute!

Găseşti rahatul pe eMAG şi la magazinul din Medgidia al companiei de rahat Sultan.