Am fost la Tulcea în 2025: serbare cu scrumbie şi bluz, şpriţuri şi mici de peşte şi chiar şi o şedinţă foto cu prigorii

M-au invitat oamenii ăştia weekendul trecut la Tulcea în excursia de presă Tu şi Tulcea organizată de Organizaţia de Management şi Dezvoltare Tulcea cu ocazia festivalului Scrumbii de Rusalii. Din Tulcea. În mod organizat.

Bravo vasile, mare influenţator. Nu e chiar bani de la Soroş but it’s honest work aşa că m-am dus. Urmează cârnatul de text şi poze în care îţi povestesc ce am făcut acolo, but first, a word from our sponsor.

Tu şi Tulcea nu e doar noul brand turistic al meleagului respectiv ci şi un portal informativ şi o aplicaţie mobilă pe care poţi s-o descarci din gugăl sau apple ca să afli despre oraş, despre judeţ şi despre ce se întâmplă în ele, de la expoziţii de artă la festivaluri de ciorbă. Poţi afla chiar şi unde se mănâncă bine în Tulcea şi dacă e deschis la Istru (asta am înţeles că e o glumă locală nocturnă).

În deschiderea infotripuţului am oprit un pic în Cogealac, la Crama Histria.

Normal că am auzit de ea, păi ehehei cât şpriţ de Mirachi am supt într-o vară la 2 Mai. Între timp, căsuţa de vinuri fondată de Paul Fulea a comutat integral pe drojdii spontane, ca să se simtă mai bine sălbăticia dobrogeană în Ammos şi Nikolaos.

Ai dedus deja că nu-s expert în vinuri din expresia “ehehei cât şpriţ”. Dar plăcinta cu brânză şi praz, rezultatul întâlnirii oltenilor cu machidonii în vremea colonizării Dobrogei, şi zemoşenia aia unsuroasă de miel învelit în cocă cu căpăţână cu tot [viewer discretion is advised], copt în vecini şi cărat încoace aburind – pe astea chiar ştie băiatu să le aprecieze. Până la urmă şi ele fac parte din terroir.

Ajunşi în Tulcea, am continuat să facem ce fac turiştii: poposit, culinărit, ciocnit.

Esplanada ne-a cazat în condiţii perfect cinstite direct pe cheiul Dunării, la privelişte. Plase de ţânţari strong la ferestre? – bifat. Am făcut cunoştinţă în lift cu un cuplu de pensionari elveţieni care traversau continentul pe motoretă. Lebenszwecke.

Nefiind io mare iubitor al conceptului de mic dejun hotelier, am apreciat că fix după colţ e o plăcintărie cu frigider cu iaurt şi cu legendara cherdea – plăcinta tulceană din cocă de pâine. Faleză, brânză, ceapă, mărar, nişte paşi, ce-ţi mai trebe’ la matineu.

Caloriile pre-festival şi şpriţul de ziuă ne-au fost oferite cu generozitate de cele două hotşpoturi gastro ale falezei, La Liman şi Ivan Pescar.

Un mizilic pescăresc la Liman.

Un mizilic pescăresc la Ivan.

Limanul a rupt un pic ritmul fluviatil al petrecerii cu un (mai degrabă mangaliot) chefal în saramură, în timp ce bucătăria lui Ivan ne-a oferit inovaţie în formă de fişburgăr – cu varză roşie, rucola şi un soi de remuladă – şi fişmici cu muştar.

Textura diafană a peştelui de apă dulce n-are cum să dea un burgăr prea convingător, dar micii – zemoşi, pufoşi, usturoiaţi – sunt chiar verosimili. Categoric mai buni decât alţi mici-curiozitate. (De exemplu ăia din carne de struţ. Eww.)

L-am ochit acolo şi pe jupânul mărcii Deltaica, autorii celor mai palatabile sardeluţe marinate din ţară. Bănuiesc că sardeluţele de mai sus erau de la ei.

S-au făcut plimbări înviorătoare cu piciorul şi cu vaporul.

Istoricul Tulcei, Ariton, ne-a oferit câteva dintre cărţile lui iar Adrian de la Urbea Dunării ne-a condus într-un walking tour sub soarele nemilos de 25 de grade al iuniei tulcene. Io n-am nevoie* de ghid în oraşul ăla, dar dacă tu ai, Adrian e totalmente gagiul tău. Ştie foarte multe despre Tulcea, am o bănuială că e tulcean.

(*Vorbeşti, totuşi, cu un om care a mâncat cozonac în parcare la Lidas şi a pozat odată un codalb cât un struţ. Not my first Tulcea rodeo.)

Înainte să intrăm la Muzeul Deltei Dunării să salutăm mistreţul împăiat şi morunii, am poposit la Casa Avramide, sora mai cozy a muzeului de artă tulcean (ăla n-a fost parte din tur, dar ţi-l recomand cu căldură). La Avramide erau în acel moment o expoziţie de costume, o expoziţie de fotografie şi îndrăgitul clăpăug (s.m., persoană care cântă la clape) Raul Kusak, care îşi făcea întâmplător acolo încălzirea pre-festival.

Normal că m-am dus să-l salut. L-am auzit de vreo două ori la Zadar deci suntem practic prieteni. Prietenul meu pianist de geaz şi de bluz. Sună bine.

Una dintre ambarcaţiunile Europolis ne-a oferit tradiţionala experienţă socială “dus-întors pe canale cu un vapor prea mare să poată intra unde stau păsările alea interesante”, dar a compensat din belşug cu scrumbie şi Mizilic Yet Again™, briza Deltei, romanticele claxoane navale şi aligoté rece de Sarica.

Am văzut egrete, plegadişi, bulete de caşcaval şi un pescăraş albastru grăbit.

Plus că între şpriţuri l-am cunoscut acolo pe Alex Onofrei din Sarichioi, care ne-a zis un pic din garmoşkă. Alex e marangoz (meşter de lotci), a proiectat inclusiv un kit de mini-lotcă pentru copchii, lucrează la ong-ul Nod în Papură, cântă în trupa tulceană Zagăn (n-o confunda cu trupa bucureşteană Zăgan), a fost la nişte showuri de gătit, vrea să facă filme şi în general îşi urmează TOATE chemările.

Bro, s-a inventat lenea. Tot eu tre să te învăţ.

Lângă Satul Pescăresc Tradiţional, la zece minute cu bolţu’ de centrul Tulcei, am găsit şi festivalul Scrumbii de Rusalii, pretextul întregii excursii.

Mi-era un pic frică de faza asta, fiindcă atunci când auzi festival şi o sărbătoare religioasă şi numele unui oraş te gândeşti instant la o şuşă cu Văru Săndel şi tiribombe şi faci faţa aia de pisică care a gustat conopidă.

Dar nu, a fost o serbare câmpenească super onestă, chiar un pic cool. Ceva la care m-aş fi dus şi fără să mă momeşti cu influencăreală, mai ales că Tulcea iese din 2004 pe an ce trece şi tot judeţul ăsta e ATÂT de vacanţabil.

Foarte frumy şi Satul în sine, pă care nuş’ de ce îl evitasem până acum. O să fie şi mai frumos peste 20 de ani, când îi vor fi crescut pomii mari şi umbroşi şi va fi renunţat la TAXA FOTO AMATORI 10 LEI pe care am citit pe site că o practică.

Înapoi la festival. Douăşcinci de lei o scrumbie, zece lei o bere. Aerisit, paşnic.

(Parte din poze le-am căpătat de la organizatori că io eram foarte ocupat cu hanging out, mâncat, băut şi în general cu supliciul de a fi vasile la ocazii sociale.)

Nişte oameni făceau gözleme şi cafea la nisip. Îngheţată, baclavale, covrigi pe sârmă, gogoşi etc.

Mult vin, inclusiv de la Săpata – ăştia-s italienii din Somova pe care i-am vizitat anul trecut, care pesticidează cu raţe şi fac pétillantu’ ăla roze nefiltrat de Băbească. Anul ăsta au şi un aligoté ţinut în amfore îngropate ca în Gruzia pă vremea strămoşilor. Nice.

Şi de la crama Hamangia, cu care nu eram familiarizat, şi când m-am familiarizat deja trecuse de miezul nopţii şi nu mai avea moşu neuroni, darămite papile, aşa că nuş’ dacă mi-a plăcut dar le doresc succes.

Anelia de la WineAdventures a venit şi ea pe acolo să promoveze nişte vinuri văratice din nordul Bulgariei, Cosmin şi Cezar au moderat o masă rotundă despre IGP-uri, artistul local nea Gheorghe Toader mi-a vândut un şoarece din sfoară, ştii tu, chestii care se mai întâmplă la serbări câmpeneşti.

Hei, dar uite-le şi pe Miha şi Alida şi Geaninutza la standul SOR! Exista şi un stand SOR, whaddaya know. Acuma io şi Corina avem cu cine stinge lumina festivalului două seri la rând, povestind tâmpenii şi hlizindu-ne multe ore după ce ultimii ţânţari deltaici cât bondarii ne-au sondat interioarele prin două straturi de orice.

Şi când se lasă răcoarea, dans.

Mi-a părut rău că am ratat seara cu Taraful de la Mârşa (apropo, RIP nea Vasile), dar am prins bluzul ăla bun de baltă cu Kusak şi Vali Răcilă şi un ansamblu pop-funk-jazz pe nume Tiptil. O muzică foarte sprinţară. A plăcut copiilor.

În ultima zi a festivalului, Sabin şi Alex (îi auzisem anterior în Anton Pann) au avut un setlist fff eclectic, de la geamparale la Sarasate la Floyd, iar Nightlosers au fost Nightlosers. Un lineup nu amplu – nu-i un festival de muzică – dar potrivit.

Unicul reproş pe care simt să-l aduc micului festival e la branding. Anul trecut s-a chemat Scrumbii de Florii dar stai, anul ăsta pică Floriile prea devreme, hai să-i zicem Scrumbii de Rusalii, nici măcar nu mai rimează şi nu cred că e vreo tradiţie să mănânci peşte de Rusalii, başca îi trebe’ alt sait şi alte conturi pe reţele. Chiar şi noi, care teoretic eram bine informaţi, ne-am încurcat când căutam programul pe internet.

Chiar nu cred că-s singurul din ţară pe care îl mănâncă pielea de la religie. Serile Scrumbiei? Scrumbstock? Scrumbapalooza? Scrumbienala de la Tulcea? Hai că găsiţi voi ceva. Oricum oraşul ăsta e campion la copywriting (nu-ţi dau poze, du-te la Tulcea şi uită-te pe prăvălii).

Ah, şi de ce nu mi-a zis nimeni că la 100 de metri de festival e o râpă doldora de prigorii (Merops apiaster)?

Şi popândău (Spermophilus citellus)? Şi pui de vânturel roşu (Falco tinnunculus)?

Că luam şi io la mine Lumixu cu OBIECTIVUL APROAPE PROFI PE CARE ABIA L-AM ACHIZIŢIONAT şi te dădeam efectiv tumbă pe spate cu o colecţie de fofografii mult mai pixelperfecte decât astea făcute cu săpuniera. Dar ce şmechere sunt prigoriile. Cum molfăie ele o libelulă. Libelula e scrumbia lor.

Acum clar mai vin pe la Tulcea (de parcă nu veneam oricum pe la Tulcea). Prigorii.

Discleimăr: am fost mituit şi cu un tricou #TuşiTulcea şi un vin de la alţi vechi prieteni, Crama Liuta din Babadag.

Închei cu un alt mesaj de la cineva care a dat un prosecco: tot în Tulcea, lângă viitoarea sală polivalentă, s-a deschis Le Pelican Sportif unde poţi să joci tenis, biliard, saună (să joci saună vasile? really?) ŞI MAI ALES squash, acest bătut covoare al aristocraţilor.