Minuscul ghid de împărtăşit conţinut original pe internet

În tot hăţişul etic şi legal din jurul proprietăţii intelectuale (e mai mult proprietate sau mai mult intelectuală?), pot oarecum să înţeleg pirateria. E mijlocul prin care piratul eludează plata unei sume pe care el o consideră nedreaptă. E o supapă care duce creaţia undeva unde ea n-ar ajunge dacă pirateria n-ar avea loc.

Mai mult decât atât, nicăieri nu se strecoară vreun dubiu privind paternitatea creaţiei. Ştii că orcii verzi din din Warcraft II sunt făcuţi de Blizzard, nu de Razor 1911. Ştii că nu [RO][B][RDS]Kukuruz cântă maneaua pe care tocmai o descarci de la el prin DC++, ignorând faptul că-i anul două mii paişpe.

Să-ţi arogi tu, în schimb, paternitatea unei lucrări, asta mi se pare o crimă pentru care nu există scuză.

Ai o pagină de feisbuc, găseşti o poză hazlie pe interneţ şi, în loc să-i dai share, o pui în albumul tău? Ai un blog, găseşti un text hazliu pe interneţ şi-l publici şi tu încă o dată, că ai un blog, ce plula ta, şi dacă se supără cineva zici că l-ai primit? Eşti Buzdugan şi Morar reîncarnaţi?

Eşti un nemernic şi meriţi bătut de doi gealaţi într-un gang foarte urât mirositor din Pantelimon. Şi asta o spun eu, cel mai mare duşman al violenţei de când există violenţa.

Câţi d-ăştia ca tine n-a îngropat istoria în vechea Flandră.

În speranţa că te vei mântui de funestele tale metehne, făcând astfel interneţul un loc mai cinstit şi mai plăcut pentru toată lumea, am conceput pentru tine următorul Ghid de împărtăşit conţinut original pe internet.

1. Am un blog.

a. Primesc un text amuzant pe mail, vreau să-l dau mai departe dar nu cunosc autorul?

Caut pe gugăl un pasaj din textul respectiv. Am găsit sursa? Vezi b.

Apar o mie de surse, dar nu îmi dau seama cine-i autorul? Scriu în şapoul textului “Nu cunosc autorul acestui text haios”. Altfel las să se înţeleagă că eu l-am scris, şi sunt un nemernic.

“Mi-a venit pe mail”, “Mi l-a arătat pisica” sau “Restul cîcaturilor sunt scrise de mine” nu sunt scuze pentru absenţa unui pasaj în care explic că, deşi de obicei pe blogul meu sunt cîcaturi scrise de mine, ăsta nu-i.

b. Găsesc un text amuzant pe internet şi vreau să-l dau mai departe?

Folosesc cu încredere o unealtă inventată în 1965 şi dusă la perfecţiune în limbajul HTML: linkul.

Nu, nu copiez tot textul la mine pe blog cu un link în coadă. Tot un nemernic se cheamă că sunt. Scriu aşa: “Hei, băieţi, iată un text amuzant: [link].” Sau copiez un paragraf dintr-însul şi îmi invit cititorii să urmeze linkul ca să citească restul textului amuzant. Altfel sunt un nemernic.

c. Am o idee mişto, dar nu e extraordinar de complexă şi mă tem să nu o fi făcut altcineva înainte?

Depun un minim efort întru a verifica dacă s-a făcut deja.

S-a făcut? Ghinion.

Nu s-a făcut? Probabil s-a făcut, ba chiar cândva la 1900, dar era formulată puţin altfel, iar eu mă simt bine cu mine însumi că am verificat înainte, şi am fost de bună credinţă. E destul de uşor să îţi dai seama pe interneţ cine-i de bună credinţă şi cine nu.

d. Am tot încercat, dar nu sunt capabil să produc propriile mele texte amuzante?

Nu e nici o ruşine, mă las de făcut texte. După ce mi-a trecut supărarea, fac un agregator, apelând fără preget la metoda descrisă la punctul b. Sau îmi găsesc o meserie mai puţin solicitantă intelectual.

2. Am o pagină de feisbuc.

a. Găsesc altundeva pe feisbuc un text sau o imagine care mă amuză?

Pun în aplicare un proces cunoscut iniţiaţilor ca Share, apăsând butonul marcat ca atare.

Dacă pur şi simplu iau poza sau textul cu copy-paste şi le pun în albumele mele şi pe wallul meu, fără acordul explicit al autorului, chiar şi dacă pun link către sursă, sunt un nemernic iar pagina mea de pescuit like-uri se va prăbuşi la un moment dat sub greutatea plângerilor pe care Vasile şi alţi autori le adresează zilnic patronatului reţelei sociale.

b. Am pe calculator un text sau o imagine care mă amuză, dar nu ştiu cine-i autorul?

Vezi punctul a. de la capitolul “Am un blog”. E atât de simplu să nu fiu un nemernic!

Dacă brusc, dintr-o văgăună, apare autorul şi spune că-i ok să las poza acolo, ieei! Dacă vrea să pun link, pun link. Dacă vrea s-o scot, o scot, nu îl tratez ca un muist, insinuând că ar trebui el să-mi fie recunoscător că “îl promovez”. Pagina mea de cîcat are un catralion de fani datorită lui. El nu e cu nimic mai talentat şi cu burta mai plină datorită paginii mele.

Da, ştiu, conform minusculului ghid de mai sus, 95% din interneţ e alcătuit din nemernici. Ei bine, ăsta e interneţul, e al vostru, spălaţi-vă pe cap cu el.

În fine.

Mulţi dintre nemernicii definiţi mai sus sunt nemernici naivi sau bine intenţionaţi.

Mult conţinut hazliu de pe interneţ e făcut în aşa fel încât să se piardă repede de părintele său. Nu toţi autorii sunt flămânzi după glorie şi gagici sau după cartofi şi plătit facturi; unii au alte locuri de muncă, alţii au convingeri personale care-i fac altruişti.

Dar atunci când pui ceva pe blogul tău sau pe feisbucul tău şi nu specifici altfel, se subînţelege că declari că “Lume, lume, eu am făcut asta.” Şi de fiecare dată când minţi, fie şi tacit, un înger pierde un testicul.

Şi pentru că eu scriu numai cum mi-ar plăcea mie să sune poezia universului, dar nu sunt nici legea, nici vreun înţelept, puteţi citi alte basme aici.