Câteva gânduri la margine de Balkanik anulat

Festivalul Balkanik de anul ăsta nu va mai avea loc, ai auzit deja. Dacă veniţi des pe-aici, probabil acest lucru vă necăjeşte şi pe voi.

Eu unul chiar nu m-aş fi supărat pentru orice serbare câmpenească. Mai era de şlefuit pe ici, pe colo, la Balkanik – altă discuţie pentru altădată – dar oengiştii lui Mitulescu se descurcaseră să facă din el un eveniment de prestigiu, cu şase ediţii în spate şi o viziune destul de clară. Avea un public local fidel, care nu pleca în concediu la început de septembrie ca să-l prindă. Fani ai nuanţei balcanice de world music veneau cu rucsacul în spate din alte ţări de dragul lui. Nu era o şuşă încropită – lucru rar pentru un festival în Bucureşti. Se dădea pe Mezzo.

În septembrie, de ziua mea, eram obişnuit să văd ruina asta impunătoare. Snif.

Bineînţeles că e urât că astfel de manifestări trebuie să aibă loc cu bani de la stat, dar până la utopia libertariană, dacă tot e prevăzut un buget pentru cultură, măcar să se spargă pe ceva închegat. Ceva cu cap şi coadă, care mai spală din ruşinea Capitalei la capitolul muzici şi dans. N-am fost în viaţa mea la Cluj, presupun că are şi ăla problemele lui, dar multă lume din Bucureşti merge la Cluj pentru festivaluri şi nu invers, şi asta spune multe.

* N-am făcut nici un studiu dar intuiţia îmi spune că mai multor oameni le plac lăutarii decât bisericile, iar pentru catedrala neamului au cotizat, ani la rând, fiecare primărie de sector, primăria mare ŞI guvernul, cu sume care ar fi transformat oraşul ăsta în capitala europeană a turismului de festival.

Acu’ n-am vorbit cu nimeni care să-mi confirme bănuielile, fiindcă n-aş vrea să le stau oamenilor pe cap zilele astea (cred că sunt asaltaţi de binevoitori şi cârcotaşi). Dar uite ce ştiu:

Până la ediţia asta, festivalul Balkanik era organizat cu sprijinul primăriei sectorului 5. Avea loc tot acolo – la Uranus, în sectorul 5. Asta îl făcea şi mai coerent.

Acolo-i o zonă defavorizată unde publicul festivalului – tineri cu ochelari – n-ar călca în mod normal. Sigur, veneam să ascultăm nişte muzici curatoriate, într-un spaţiu destul de bine îngrădit, dar pentru asta treceam măcar un pic prin Rahova. În Rahova se vorbeşte ţigăneşte, puradeii se caţără pe garduri în pula goală şi faraoancele coc vinete pe trotuar vizavi de o piaţă zgomotoasă de flori. Eu am crescut în fostul cartier evreiesc, nu urăsc oamenii care iarna sunt un pic mai închişi la culoare decât mine, am oareşce habar de necazurile lor. Dar poate că altora le prindea bine chiar şi o mică expunere la acea lume despre nici nu ştiau că există deşi e la zece minute de Unirii.

Pe urmă, cândva înainte de minivacanţa de 1 mai, primăria sectorului 5 a zis: bă, chestia asta prinde. Ia hai să ne facem noi propriul festival de balcanisme, cu păcănele şi paraşute. Şi au făcut o chestie grandioasă, de 5 zile. Cu Magnifiko şi cu Kal. Cu Bregovic şi Boban Markovic. Cu Elli Kokkinou şi Dragana Mirkovic. Cu fanfara Ciocârlia şi taraful din Clejani. Un fel de 3 ediţii de Balkanik într-una, varianta dezlânată şi cu intrare liberă. Nu vreau să ştiu cât a costat. Probabil de câteva ori mai mult.

Totul, sub sloganul “We feel Balkanic”. “Un spectacol unic prin diversitate culturală”. De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat şase ani la rând.

Cumva asta nu striga suficient de tare “neam prost”? Pe langa partea muzicala, spectatorii vor asista si la un show culinar, care va culmina cu bunatati din categoria “cea mai”: cea mai mare salata greceasca, cea mai mare placinta sarbeasca, cea mai lunga baclava, cel mai mare ceaun cu pomana porcului.

Şi au trântit spectacolul ăsta oprescian-pantagruelic în parcul Izvor, la poalele monstruozităţii comuniste. Dansând, la propriu, pe mormântul cartierului din care se trăgea grădina Uranus.

Nu m-am dus. Nu ştiu cum a fost. Poate-a fost bine. Dar cineva a pus, golăneşte, capac unui proiect – repet – cât de cât coerent de dragul unui bâlci mult mai scump, a cărui relevanţă în atlasul festivalurilor europene a fost vax.

Ce a urmat nici nu prea mai contează.

Şusta salvatoare cu primăria sectorului 1 (Gara Băneasa, fără bilete) n-a mai avut loc din motive întortocheate şi la care eu nu mă pricep. Probabil că discuţia privind sponsorizarea festivalului a coincis în mod nefast cu scandalul din jurul re-naţionalizării clubului Rapid – o investiţie comparativ enormă, mult mai anti-liberală şi pe care consilierii USR / PNL o boicotau taman atunci. Dacă pentru prevenirea unui tun de milioane tre’ să sacrifici concertele lui Vasile, by all means, go ahead.

Mutatis mutandis, Balkanik 2017 probabil n-ar fi fost acelaşi festival.

Fosta “gară regală” din Băneasa ar fi fost, poate, un decor frumos, dar are cu totul altă încărcătură istorică faţă de fosta Bursă de mărfuri din mărginimea Rahovei.

Şi chiar dacă la 16 ani m-aş fi bucurat să aud că se intră moka la un festival, eu cel de azi m-aş fi uitat strâmb şi aş fi preferat să-mi cumpăr biletul. E ca-n povestea cu coplata la spitalul de stat, dacă vreţi. Chiar dacă nu poţi să înţarci sănătatea de la buget, măcar degrevezi statul de o parte din cheltuială şi-i aminteşti muşteriului că nu există mici şi bere gratis.

* * *

Uite un film cu Balkanik când era mic. Nu ştiu dacă apar şi eu în el, dar ştiu că am plecat de acolo obosit, bucuros şi cu tenişii plini de praf.