Auzind cum scârţâie temeliile democraţiei, în tot felul de galerii obscure ale internetului încep să se coacă larvele depuse de Iliescu în anii ’90.
Aseară a eclozat una şi a încercat să reşapeze lozinca “Raţiu fumează Kent!” arătându-ne căciula de 43 de euro a domnului Dacian Cioloş. A fost haios.
Fireşte că-i o gogomănie cât casa. În lumea căciulilor tehnice, 40 de euro nu înseamnă mare lucru. La leafa unui birocrat de Bruxelles, 40 de euro nu înseamnă mare lucru. Faptul că acea căciulă e posibil să nu fi fost fabricată de copii de 12 ani într-un sweatshop, şi d-aia nu costă 15 lei ca toate căciulile mele, ar trebui să conteze şi el pentru zeloţii stângii.
Cioloş a procedat exact cum se cuvine, arătându-le oamenilor şi ciorapii.
Din păcate, gestul său nu e suficient. Spre deosebire de bunăstarea relativă a unui om probabil cinstit, umorul nu-i afectează pe comunişti. Cineva trebuie să dezbată cu ei în termeni de “Ba tu eşti prost”.
Aşa că am scotocit eu după alte accesorii pentru cap şi gât din politica românească, ca să dovedesc că de fapt căciula lui Cioloş nu-i deloc scumpă.
5. Şapca cu care merge Dragnea la peşte costă 70 de dolari.
Despre căciulile lui Dragnea nu aflăm mare lucru scotocind internetul, poate şi fiindcă liderul PSD petrece mult timp în Brazilia, unde singurul accesoriu pentru cap acceptat e pălăria de fructe.
În schimb, atunci când pescuieşte la Belina, Dragnea poartă ceea ce pare a fi o şapcă Blaser Basic, ornată cu coarne de berbec, pe care o găsim la 70 de dolari (circa 276 de lei) pe un site de fishing & hunting.
(Recunosc că Dragnea e mai deştept decât mine. Ultima oară când am fost la peşte, am stat cu capul gol şi pe la a şaptea bere eram cam insolat.)
Fun fact: Atunci când nu purta costume de carnaval, Radu Mazăre alegea aceeaşi marcă de şepci.
4. Băsescu şi-a înlocuit şuviţa cu un fes de 60 de lire.
Traian Băsescu a purtat şi el un fes celebru, de inspiraţie maritimă – “Paul & Shark”. Acum nu se mai fabrică, dar îl găseai cu 60 de lire (315 RON astăzi) pe un site britanic.
Sub siglă, prezervativul pentru cap al fostului preşedinte are şi o ancoră mică de metal, care lipseşte în poze. Asta poate însemna trei lucruri: că e ştift, că a purtat fesul până s-a tocit sau că a dispărut pur şi simplu, ca alte bunuri nautice în preajma lui Băsescu.
3. Dacă ai lua-o nouă, căciula căzăcească a lui Iohannis ar putea valora peste 100 de euro.
Pentru o cuşmă ca a lui Iohannis – probabil din blană de nurcă – blănarul local ţi-ar cere vreo 500 de lei (108 euro). Deloc mult, având în vedere că te transformă instantaneu în voievod.
Totuşi, putem să presupunem că Klaus a găsit-o într-o casă veche.
2. Adrian Năstase are atâtea pe cap încât uneori îi stă în gât!
Dacă eram la “Bravo, ai stil”, premiul cel mare îl lua acasă alt fost premier, starostele socialismului de şampanie, pistolarul scriitor din Zambaccian. Chiar dacă nu cu o căciulă.
În situaţiile cele mai palpitante, cum ar fi teatrul ieftin, lui Năstase îi place să fie văzut într-un fular Burberry în valoare de 1795 RON (aproximativ 390 de euro). Chilipir! Dacă nu cumva l-a luat de pe OLX cu 50 de lei sau l-a moştenit de la o mătuşă friguroasă.
Cu altă ocazie, opulentul Bombo a fost văzut purtând peste căciulă (mai bine nu-l întrebăm) o şapcă FUBU, similară cu ce luam eu din IDM în clasa a 8-a. Dacă nu-i luată din IDM, o şapcă d-asta începe şi ea de la 45 de dolari pe saitul producătorilor. Dawg got class!
1. Căciula Patriarhului Daniel e un Logan din 2013.
Preafericitul joacă în altă ligă. Bineînţeles că mitra lui e unicat, dar dacă chiar n-ai ce face cu banii, poţi să-ţi cumperi una asemănătoare, cu broderie de fiţe şi 4 icoane în email, cu 17.850 lei (3855 euro).
Amin.
Stai putin… exista magazin online de unde poti sa cumperi mitre arhieresti si alte “podoabe” bisericesti?!? Ce industrie moderna si eficienta e biserica! Bine, probabil BOR nu are legatura cu astfel de magazine, dar macar si-ar dori sa le puna o taxa, ceva… BOR are drept de autor pe imagini cu sfinti si d-astea, nu?
Există numeroase magazine online de accesorii cuvioase, atât autohtone, cât şi de import! Inclusiv unele oficiale, ca http://colportaj.ro/ al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Edward De Bono si cele …6 palarii ganditoare s-au dovedit in varianta mioritica a fi doar… 5!
Felicitari pentru articol, si cu permisiunea dvs. il voi distribui si eu pe Fb.
Ca epilog, am sa citesc din Sir James Dewar “Mintea este ca o parasuta. Funtioneaza doar cand este deschisa !”
Jos palaria!