VasileE ok să nu-ţi placă mămăliga ca aliment, dar e greu să n-o iubeşti ca mediu de exprimare artistică. Poţi s-o torni în forme, s-o ciopleşti cu briceagul, s-o usuci şi s-o crăpi cu dalta şi când ai terminat încă-i bună s-o pui în cârlig ca să prinzi un somn d-ăla negru pitic pe balta ta preferată din Bucureşti. Mămăliga e ipsosul galben al ţăranului român.
Şi totuşi, de ce sculptura în mămăligă nu e arta noastră naţională? De ce ştiu să-ţi spun 3 regizori din noul val al filmului deprimant şi nu ştiu să enumăr trei sculptori în mămăligă? Ce păzesc Petre Daea şi alţi apostoli ai bucolicului? Ce păzesc Gabi Firea şi alţi ctitori de monumente?
De ce la “Românii au talent” trebuie să mă uit la rapperi afoni când există genii care dau viaţă mămăligii?
Poate fiindcă polenta-Rodinii şi mămăligo-Brâncuşii sunt oameni discreţi, ca foşnetul unui lan de porumb sub soarele rău al Bărăganului.
Despre domnul Lorinel, de exemplu, n-ai cum să afli mare lucru iar colţişorul lui de facebook e singurul loc unde câţiva discipoli îi admiră arta. De acolo am şi preluat aceste imagini. Cineva trebuia să ia iniţiativa. Cineva trebuia să spună lumii: iată, lume, un mic maestru al mălaiului.
Să te văd făcând asta cu quinoa.
Sau făcând din quinoa această aluzie subtilă, exact în ziua când ea își luase inima în dinți să-ți dea papucii pentru că ești obsedat de mămăligă.
Pe asta trebuie s-o mănânci încet, să lași mămăliga moartă să se exfolieze.
Aș putea face poanta cu “discobolul alimentar”, dar cred că e mai veche decât statuia originală (circa 450 î.e.n.).
Să nu cumva să mori!, îi spuse ea, printre sughițuri. Dar schijele continuau să cadă în mlaștinile de fasole de la Passchendaele, și el era oricum un cârnat.
CUM exact a făcut țapul de mămăligă să leviteze? Două minute mai târziu, lingura era îndoită și din ceainicul ăla cu găuri vorbea străbunica. The truth is out there.
Să te văd turnând smântână dintr-un ulcior de quinoa!
În mitologia celtică, duhul bălţii se chema kelpie sau each-uisge (“calul apelor”) când lua forma unui armăsar nărăvaş. Potrivit dicţionarului, spiritul cabalin al tocăniţei s-ar numi each-stiubha. E bine să te fereşti noaptea de each-stiubha ca să nu te tragă cu el în capătul cel mai adânc al sosului.
Până nu terminaţi feliile uriaşe de ciuşcă nu primiţi sarmalele uriaşe de sub masă, a grăit Iisus. Se cheamă sacrificiu.
Un colț de piftie sălbatică, raiul birdwatcherilor.
Pe Lady Liberty o apuca plânsul doar la gândul că ar fi putut să fie făcută din quinoa.
Iubi, dă-mă şi pe mine cu nişte Făgăraș pe spate. Pe spate am zis, hihihi. Pe urmă înotăm până la morcov, dar nu te mai da coios și pune-ți papucii de baie că mai știi cum te-ai tăiat anul trecut în pastramă.
Peste ani, toți cei trei purceluși își vor face case trainice, de mămăligă. M**e la lup.
Când credeai că ți-a ieșit în cap refrenul ăla cu “Vin mămăligile”.
Sunt un elefant? Sunt o amibă? Sunt o mămăligă? Măcar nu sunt din quinoa, cugetă elefantul-amămălibă, adulmecând o sărmăluță cu melancolia unei miniaturi medievale.
Un buciumat prelung pentru “vin turcii”, două mai scurte pentru “vin micii”, oștenii mei! Nu invers, ca data trecută.
În această sfântă zi, pe dealurile de mălai ale Golgotei s-a jertfit domnul nostru… ăă… Homer Simpson?
Și pun pariu că nici în emisfera sudică n-au pinguini de quinoa.
