VasileContrar tuturor aparenţelor, io chiar nu pot fi în mai multe locuri simultan, aşa că am avut bartai dilema vinerea trecută. Încotro, vasile? La Forge, lângă Obor, unde începea Fabrika Frenetika, adică maratonul goţilor cu Lux Mortis şi Antiohia (postpunk ortodox, lol) şi ceva care se cheamă ROMANTIC JÜRGEN?
Sau la Omen, fostul Mojo de pe Gabroveni, unde-şi lansau tinerii punkroacări Balozaibăr, posibil trupa cu cel mai tembel nume din ţară, primul album întreg?
Oricât i-aş iubi pă toţi, până la urmă m-am rostogolit spre lansarea Balozaibăr fiindcă n-aş fi rezistat la 6 trupe într-o singură seară – şi mi-era şi poftă de un bún chả la vietnamezul de pe Bălcescu. Plus că-i la Omen.
Ţi-am scris şi data trecută ce vibe bun îmi dă această rockotecă. E unul din locurile alea unde, în orice seară aş ajunge, cineva vizibil mai cool decât mine zice: hei, salut, tu eşti vasile, te ştiu! (Yaay!) De la taică-miu! (Aww.) Valuri de emoţii.
Şi acum, concert!
La aperitiv au duduit 4KC, pe care i-am pozat bucuros şi tura trecută, când au lansat Sentinţa Capitală. Fake punk, zic ei, dar ce poa’ să fie mai tru punk decât M-au dat afară de la muncă, Nu am apă caldă şi Proprietara e proastă – bluzul băiatului sărac din anii 90 tradus pentru generaţia z (sau zzz, pentru că în seara asta se poartă pijamale).
Felul doi, în loc de supă cremă de dovleac Hokkaido (că e sezonul!), sunt haiducii retrofuturişti ai lui DENIS, fenomenul sonor bucureştean pă care chiar nu-i nevoie să ţi-l povestesc io. Am remarcat un basist nou (deghizat în Tennison Turbatu pe care-l ştiam din trapării supăraţi CRCKHDS) şi o piesă nouă despre cofeină. Nu pot să beau cofeină. Normal că nu poţi să bei cofeină, boss, e toamnă în Titan şi eşti o muscă. Solo de kazoo. Yunus la tobe. Adolescentimea, în delir.
N-am cum să nu menţionez că Daniel (DENIS) e şi naşul al albumului Balozaibăr, prin proaspătul său label Double Cut Records. (Celălalt naş e Sergiu de la PLANT, care a meşterizat sunetul, cred.) Stai aşea, vecine, asta înseamnă că eşti patron de casă de discuri acuma? Dă şi mie o sută până la salariu.
OK, am înţeles, atunci dă-mi măcar albumul, să-l pozez. (Şi să-l înhaţ.)
Uite-l: Pe trecere în pijamale, ediţie fff limitată.
Pun’s not dead! (Pun intended.)
Şi hop pe scenă şi lansatorii albumului, Balo- “Tinereţe Coae Creţe” -zaibăr. Cu un repertoriu care sună cam ca ultimele pagini din caietul meu de chimie din liceu.
Într-un colţ, o poveste slice-of-life despre viaţa şi vremurile domnului Gherasim în care nu eşti sigur dacă nu cumva te vezi pe tine însuţi. Într-un colţ, o baladă pop-punk-emo-grunge în engleză à la Blink 182 meets OCS. Într-un colţ, BĂSESCU E TIGRU BĂSESCU E TIGRU. (Asta-i de pe EP-ul de mai devreme, dar o păstrăm că-i bună.) Într-un colţ, un imn supărat al magazinului de pumni în cap şi pule în gură. Nu mai avem colţuri, dăm pagina, repetăm. Coerenţa derivă strict din folosirea aceluiaşi pix.
Diferenţa e că io mâzgăleam toate fazele alea şi doar îmi imaginam că-s cântecele formaţiei mele proaspete şi competente de punk rock (eram ocupat să mă joc CS 0.6 beta în reţea cu alţi fraieri), în timp ce generaţia asta de dârlăi şi dârloaice pune mâna şi face muzică.
Măcar pijamalele sunt neschimbate.
Pe trecere în pijamale poate fi ascultat –
– pe diferite platforme de exploatat artişti, de exemplu youtube sau spotifai, şi poate reuşeşti să obţii şi cd-ul dacă iei legătura cu băieţii pe instagram.
Pe acolo pe undeva poate fi încercat şi Parpandel a fost aici, materialul anterior de punk de dormitor al trupei, ceva mai brut dar la fel de plin de viaţă.
Keep in touch!
Până atunci, io încerc să-mi dau seama cu ce ‘mniezăului seamănă bucăţica asta cu Vama Veche care mi-a rămas – normal – în ureche.