VasileHabar n-ai câtă vreme am ştiut că există NATASHA CRI, dar nu l-am ascultat. Săptămâni, poate luni de zile, totul din cauza unui blurb cu “influenţe trap” pe care l-am citit undeva şi care l-a împins undeva la fundul listei fiindcă am alte chestii de făcut în viaţă decât să ascult influenţele trap ale cuiva.
Dup-aia mi-a alunecat în spotify din greşeală şi a fost îndrăgosteală totală. Na, ce era să ratezi, vasile: un produs muzical care-i punk fără să fie dead, hip-hop & neo-manea fără să fie fals, synthpop nostalgic fără să fie stătut, woke fără să fie moralist, balcanic fără să fie păşunist, DIY fără să sune ca şi cum cânt io în baie. Şi fredonabil şi bine scris, fiindcă până la urmă ASTA CONTEAZĂ.
În spatele acestui produs – o persoană căreia îi stă bine cu mustaţă (rara avis) şi cu care mă mai şi urmăream pe insta deci eram best buddies fără să ştim. Ce mică e lumea. Hai să auzim NATASHA CRI pă viu! Dar a fost sold out la concertul din Uzina din mai, şi n-am vrut să îmi folosesc street-credu’ ca să încerc să intru cu forţa. Ce mică e şi Uzina.
Aşa că săptămâna trecută am pus mâna – io pe telefon, Natasha pe instrumente, Raul pe cabluri, lumea bună pe bara de la autobuz ca să vină încoace – şi am executat concert NATASHA CRI la Trei Beţivi.
Îţi las aici amintire nişte cadre cu Natasha, Miss Maze, Ramin, Kelabrasu & alţi prieteni (şi faimosul Tony Levin bidimensional de pe perete) care au venit să urlăm împreună despre viaţă şi vremuri (Pantelimon, HR, Japca), să gustăm supă la plic (din epoca Purple Dandies, în care prestau Natasha şi Ramin mai demult), să dăm din cur pe regheton, să oftăm nişte dance nouăzecist, să mângâiem Pisicu (chiar şi în lipsa Alinei Medoia), să trasăm geografia amoroasă a oraşului din Berceni până în Vatra Luminoasă.
Toate astea într-o căldură infernală (guys, faceţi ceva cu aerul ăla condiţionat, dopaţi-l, nu ştiu), o înghesuială a dracului, o bubuială pe cinste. Bucureştiul condensat în treij de metri pătraţi şi o terasă cât două chiştoace. Ceva frumos. Blană, blanao, blanone, dacă vrei argou de acum cinşpe ani. Am cumpărat şi CD-ul cu Nostalgia […], deşi în continuare nu am în ce să-l bag.
A lipsit doar imnul imaginar al Bătrânei Doamne, probabil cel mai bun cântec fotbalistic de la “Rapidul” lui Mărin Cornea încoace.
Baba, dacă avea roate, era tramvai. Io, dacă făceam poze bune, eram fotograf.
Pe final, am întrebat – că ştiu că erai şi tu curios – şi se pare că CRI vine de la criminal, nu de la cum fac greierii şi nicidecum de la celebrul schior alpin Cristoloveanu (drat!, am pierdut pariul).
Între DJ-it şi predat geografie, NATASHA CRI lucrează intens şi la un album nou. Până atunci, îţi oferă (N)ATASHAMENT şi NOSTALGIA PE CARE NU AM TRĂIT-O pe bandcamp, pe youtube şi pe platformele tale preferate de storcoşit talentul din muzicieni. Şi puteţi ţine legătura şi pe instagram.