VasilePe final de august, în tradiţionala inspecţie-flashback la 2 Mai. Ne-am veselit, ne-am întristat, ne-am bronzat, ne-am îmbătat, ştii şi tu cum e. Uite cu ce ne-am întors:
N-ar fi fost vară dacă nu opream la Polovnik.
În seara în care i-am bătut noi la poartă, Marcela tocmai terminase de transfigurat nişte midii în noua afumătoare din colţul curţii. Au fost instalate rapid într-un soi de tabule cu midii afumate pe care îl pot încununa, fără remuşcări, cea mai bună salată inhalată de mine în 2026. Vedeta vacanţei, alături de o pâine densă, făcută în casă, în care am simţit o idee de ulei de măsline (sau poate era doar aer marin).
Între şpriţuri s-au mai perindat pe sub nas: pere coapte cu gorgonzola, intense şi îndrăzneţe (culcuşite, ca nişte hamsteri brânzoşi, în talaşul secolului 21, salata la pungă, pentru că nimeni nu-i perfect!), pui cu pappardelle într-un coconut curry cremos şi felii zdravene de ceafă uşurel-afumată cu pătrate de patatnik, adică rösti bulgăresc din cartof ras cu brânză şi cu ceapă. Asta înseamnă să vii rar p-aici! Tre’ să punctez şi prăjitura: pandişpan pufos perfect cu piersici pe care nu l-am mai prins să-l pozez. (Sper că am reuşit să sugerez o plescăială generală.)
Meniul de seară costă 96 de lei în zilele noastre. Da, ştiu, dar n-ai mers adineauri la Golf? Pentru o porţie de rapane la tigaie şi o mână de cartofi ai dat fucking 65 de lei. Nu mai e 2019, vasile.
Ultra îndrăgitul PGL La Polovnik e în 2 Mai, pe Islazului nr. 349A. Îl găseşti pe facebook şi pe instagram.
Mereu schimbătorul beach bar ţine să-mi amintească (deşi ştiam, zău) că-s Vasile la Krapeţ şi nu Brigitte Bardot la St. Tropez.
Aşa că îmi oferă aceste urechi de porc la plită fluturând în briză. Christmas by the sea. Şorici topit, parfum de fum, cartilagiu crocant, degete unsuroase, ce altceva ţi-ai putea dori pe o plajă toridă. Memento mori meets uite ce păţeşti dacă nu te dai cu SPF.
(Beach barul din Krapeţ, ăla pe care îl ştie toată lumea, cum cobori din camping.)
Nu că Şabla n-ar fi fost oricum fermecătoare, dar anul trecut am descoperit Casa Mia şi am rămas agăţaţi.
Pentru toţi cei zece turişti şi trei moşi englezi în exil, un cuplu simpatic ţine, într-o veche piaţă din centrul Şablei, această cârciumă umbroasă, păzită de (ochiometric) 700 de pisici de diferite calibre. Specialităţile zilei sunt pe… ăhem… tabla din Şabla. (Scuze, trebuia.)
Muzică în surdină, ţânţari, o nostalgie pe care nu poţi neapărat să pui degetul, feluri simple, peşte proaspăt din captura zilei (la mare? this is madness!). Le bonus: un pic de PTSD pentru că altcândva, altundeva în Bulgaria, o pisică dezinhibată mi-a furat lufarul întreg, direct din farfurie.
Anul trecut am găsit aici limbă de mare prăjită (morski ezîc – la fraţii bulgari, ca la noi, limbă se cheamă şi idiomul şi organul) şi o lasagna de dovlecei complet brutală. Anul ăsta am găsit aici… ce bulan, tot limbă de mare prăjită. Verişoara măruntă şi crocantă a calcanului, apreciată la case mai mari, cred că s-a bucurat să mă revadă mâncând-o. (9,90 euro porţia – faţă de 17,80 leva în ’25. Rezonabil.) Pe post de mujdei am cerut off-menu nişte cesnov sos cu liuti ciuşki (bulgarii îl pun de obicei în ciorbă), ceea ce îţi recomand şi ţie.
Au mai dansat pe masă câteva piese de pălămidă prăjită, celebrele midii ale locului, o salată caprese-bulgărească foarte ochioasă (cu brânză proaspătă de oaie), icre spumoase, un cotlet obscen, un quiche ca la mă-sa acasă în Lothringen… You get the gist.
Ştii ceva? Îţi las şi o poză cu buomba aia de lasagna de sezonul trecut.
Casa Mia e în Şabla, pe Petko Bălgaranov, lângă o răspântie cu magazine. Închide peste iarnă, dar poţi s-o urmăreşti pe insta în caz că mai face ochi din când în când. Ne vedem la anul, priateli.
Alte ilustrate din 2 Mai –
Meniul zilei la Gastro Rock – ciorbă de curcan & pomana porcului pe mămăligă. Recunosc că am o slăbiciune pentru acest birt din Reghin care vine vara la mare. L-aş frecventa chiar şi dacă ar veni vara la Bucureşti. În alţi ani aveau şi o pălincă de mere care te trăsnea direct în cap ca pă bietu Newton. Anul ăsta n-am întrebat.
Nici o vară fără oasele verzi ale unui zărgan (la suprapreţ, cam ars şi pescuit din abisuri incerte) – de data asta la Taverna Rockerilor (faţă de care am sentimente destul de amestecate din motive pe care le discutăm acasă – plus o tristeţe infinită fiindcă asta era curtea lui Iura).
Tocană pseudo-italiană de fructe de mare la Acvamarin. Cam ce aş găti eu într-o seară dacă m-aş apuca să fac curat în congelator, dar de patru ori mai scump. În apărarea Acvamarinului, io nu gătesc rău.
(Am oprit şi la Micul Golf şi la o tavernă din Vamă, dar pe primul îl ştii şi tu prea bine, iar a doua nu merită povestită. Ah, şi e şuberecărie nouă pe colţ la Bianca, da’ parcă tot mai bună aia de vizavi de primărie. Csf, oamenii obişnuinţei.)
Şi încheiem cu un kebap fistichiu la ceas de seară la Medgidia (vara, când se coace via).
Ce-o mai fi la Partid la Lehliu?, ne-am întrebat, ca toţi oamenii care se întorc de la mare într-o după-amiază leneşă de aproapeseptembrie, dar ne era genul ăla de foame şi am calculat că putem mânca la Medgidia (vara, când se coace via) CU APROAPE O ORĂ MAI DEVREME.
Am ajuns la Medgidia (vara, când se coace via), am salutat bustul lui Dan Spătaru şi pe al compozitorului kazah Kurbangazy Neacaisov şi ne-am strecurat până lângă piaţa centrală, unde ştiam io o bombiţă turcească oleacă mai prezentabilă.
S-au derulat: un mizilic cu humus, vinete, tabule – generos. O şkembe ciorba – OK. Un lahmagiun – cât casa. Decent, dar nu neapărat de povestit la nepoţi! Până am dat nas în nas cu (nu neapărat cel mai mare dar) cel mai zemos, mustos, crocant, parfumat ŞI instagramabil Beyti-kebap care mi-a fost hărăzit anul ăsta, cu fistic pă deasupra, ca pentru sultanu’ Abdulmedjid însuşi.
(Un kebap Beyti e un kebap înfăşurat într-o lipie lavaş, culcat pe iaurt & suc de roşii călduţ ca un iskender şi botezat după kebăbarul Beyti Güler, a cărui reţetă din ’60 n-are legătură cu nici un Beyti kebap contemporan. Cum, peste o sută de ani, şi omuleţii desenaţi à la vasile vor avea, poate, ambii ochi în cap.)
Osmanlı Turkish Restaurant e în Medgidia, pe Republicii 36, la intrarea în piaţă. Poţi să te uiţi la el pe facebook sau pe instagram.
