Utopia Balcanica

Folk, folclor, FIFA, Fantastick, Fără zahăr, ăăăh, Fartizan? Agenda săptămânii: 12-18 decembrie 2022

Marţi, 13 decembrie, e seară de trivia la Yellow Club în Titan, pentru că unele lucruri nu se schimbă niciodată.

Tot marţi, o lo-fi-jazzăreală în BEAT.


Miercuri, 14 decembrie, la J’ai se bea vin.


Joi, 15 decembrie, cei Trei Beţivi din Vasile Lascăr găzduiesc o cântare Jack of All Trades. Un mix hazliu de grunge-alternativ cu, ăh, cu alte chestii. Joacă-te FIFA, joacă-te FIFA, fă cumva să nu te mai droghezi.

Tot joi, indiefolkistul nostru preferat Nidal Ştefan cântă cu Cătălin Pop la 15A, pe lângă Grigore Alexandrescu.


Vineri, 16 decembrie, la Londohome e un concert intim, cu Artan şi Suedezu scoşi din priză. Partizan acustic.

Tot vineri, la Quantic e tradiţionalul concert de crăciun al prietenilor Fără Zahăr, singurii hruşti şi fuegi de care ai nevoie iarna asta.

Şi tot vineri, ce vineri plină!, cea mai proaspătă undergroundărie din oraş, Zadar, inaugurează jam-sesiunile folclorice Grajd Band. Cu Jean Americanu, Stelian Frunză şi toţi prietenii locului care îşi doresc să zăngăne.


Sâmbătă, 17 decembrie, sex frontal şi orizontal cu trupă cu tot la Teatru Infinit.

Tot sâmbătă, la Trei Beţivi e un concert Ţigări Fumează Oricine. Misterios. This channel doesn’t have any content. Şi totuşi, să zic că i-am mai văzut pe undeva…


Iar sâmbătă şi duminică e ziua porţilor deschise la atelierul North al Tudoriţei şi Adrianei, de unde poţi să-ţi procuri un fursec şi un ceai, dar şi o broderie adorabilă. Pe lângă Foişor.


Emoţii homemade de la Roy Scîntei alias Roy Nero.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!