Utopia Balcanica

Băieţii şi fetele mănâncă doar pepene. Agenda săptămânii: 24-30 iunie 2024

Marţi, 25 iunie, la Hidden în Timpuri Noi e o nouă ediţie Trivia by .jules, în sprijinul prietenilor noştri de la Asociaţia Informală a Vocilor pentru Incluziune.

Tot marţi, la Ateneu se întâlnesc jazzul şi Bartók şi alcătuiesc ceva.


Miercuri, 26 iunie, Bucium inaugurează la Expirat o serie de concerte mov marca BandBook.


Joi, 27 iunie, la Centrul Cultural Armean are loc vernisajul expoziţiei Una sută ani de Matty Aslan. Cu ocazia a 100 de ani de la naşterea celebrului caricaturist Matty.

Tot joi, la Zadar e un concert de jazz cu Tudor Parghel, Ciprian Parghel şi Alex Man.

Tot joi, îndrăgitul José Almar cântă cântece argentiniene în curte la Green Hours.

Şi tot joi, la Expirat se lansează A Desperation For Humanity, un album nou al hardcoriştilor supăraţi Take No More. Li se alătură pe scenă Scrag, Tourist şi $uicidjego$. Nah, ce să vezi, n-a murit punkul.


De joi până duminică, la duamna cinema Elvire Popesco e retrospectiva TIFF pentru cine n-a reuşit să ajungă mai devreme la Cluj.


Vineri, 28 iunie, fără nici cea mai mică urmă de îndoială este vara SPP, vară pentru suflete, toţi băieţii şi fetele mănâncă doar pepene. La Quantic.

Tot vineri, Zadar găzduieşte un târg de vinil pentru pasionaţii plăcilor de pick-up de pretutindeni.

Tot vineri, restaurantul indo-nepalez Isha de pe Vasile Lascăr ne propune să împerechem aromele Orientului mare cu vinurile Dealului Mare.

Tot vineri, Kalisbo lansează un single la The Pub. Nuş’ de unde s-au ivit şi băieţii ăştia dar fac un alt-rock chiar proaspăt.

Şi tot vineri, DACĂ CHIAR NU-ŢI PLAC SEX PULA PISTOL, Hidden te invită la o seară de operă şi musical cu două voci şi un pian.


De vineri până duminică, la Grădina Botanică e festivalul Namaste India, în timp ce în buza Arenei Naţionale e Anatolian Food Fest. Dacă ţi-e poftă de bhaji sau şuberec, ei bine, asta nuş’ să-ţi zic eu, caută-ţi în suflet şefuţule.


Sâmbătă, 29 iunie, avem şi noi Pride şi afterparty la Manasia.

Tot sâmbătă, Sarmalele Reci apar ca prin minune în Herăstrău, la Roaba de Cultură.


Sâmbătă şi duminică, la Njoy în Piaţa Muncii e din nou târgul colecţionarilor de maşinuţe şi alte machetuţe.


Şi asta-i o săptămână!

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!