Utopia Balcanica

Agenda săptămânii: 14-20 iulie 2025

De luni până duminică, adică practic toată săptămâna, DJ Vasile (da, acel DJ Vasile de pe vremea când eram tineri) e al casei la nJoy, în Piaţa Muncii.


Marţi, 15 iulie, la B52 e triplă cântare cu tinerele ansambluri Static Reverie (indie rock), Phonic Bastard (punk/metal) şi Blind Spirit (metal alternativ/grunge).

Şi tot marţi, winebarul Corks din Centrul vechi găzduieşte o seară de wine’n’food pairing cu specific asiatic.


Miercuri, 16 iulie, VUNK e live în Expirat. Spre ruşinea mea, habar nu am de când nu se mai cheamă VANK şi dacă au mai scos ceva după hitul ăla cu liceul şi jeleul.


Joi, 17 iulie, Chromatica – heihei ce active sunt trupele tinere, se vede că e vacanţă – cântă la Encore. Cred că am mai zis-o: curajos dar păgubos pentru SEO să cânţi metale şi să te chemi ca un album Lady Gaga.

Dar dacă chiar n-ai chef de trupe tinere, how about lansare de vinil Timpuri Noi şi concert aniversar de 30 de ani la Quantic.


De vineri până duminică, lângă stadionul naţional (intrarea din Maior Coravu) e Anatolian Street Food Fest, unde poţi să îţi faci plinul de kebab, îngheţată turcească şi să te aprovizionezi cu – hăhă – Çaykur.


Vineri, 18 iulie, credeai că s-au terminat trupele tinere? Draci! Mă rog, nu chiar draci, dar metalişti: Chainlock, Ossyrium şi Cyanide. Nu sunt 100% sigur, dar dintr-o postare pă internet am înţeles că una din astea e trupa de groove metal a Şcolii de Canto şi Balet Raluca Ciocă.

Într-o notă ceva mai întunecoasă, temuţii goţi Tapetum Lucidum XIX şi Didona ies din beci ca să cânte la Underworld (alt beci).

Tot vineri, MORE! (trupa, nu ţigările mentolate de odinioară) cântă – din câte am înţeles – evergreenuri rock şi compoziţii proprii la Echoes, pe Dianei.

Şi tot vineri, Ada Milea şi Berti Barbera deapănă Amintirile din copilărie ale lui Quantic în Creangă. Creangă în Quantic pardon.


Sâmbătă, 19 iulie, la Terasa Florilor poţi să mănânci nişte mici (premiaţi la festivalul de mici, din câte aud) în acorduri domoale de bosanovă pentru că e seară brasileira cu Mara, Cauê şi Juan.

Tot sâmbătă, Aetheria şi More! promit un hard rock metal alternativ grunge mare cu de toate la Encore.

Emeric Imre (pot să-ţi fredonez piesa aia cu nebunul de alb ca să nu te mai gândeşti la Emeric Ienei) cântă folk nostalgic la Great Hill în spatele Cişmigiului.

Radu Captari cântă muzică rusească la Zen, pe Dacia. (Dacă poţi să asculţi muzică rusească fără să te gândeşti la, you know, la ce se gândesc oamenii.)

Tot sâmbătă, Paraziţii cântă moka la teatrul de vară din 23 August. În 2001, vestea asta m-ar fi bucurat!

Iar J’ai Bistrot ne invită la un brunch cu muzică clasică. Very demure, very caniculă.


Duminică, 20 iulie, PLANT şi Orange Peelher au concert la Expirat. Despre Orange Peelher nu ştiu nimic dar PLANT sunt printre revelaţiile postpunkului autohton de garaj. Much love.

Tot duminică, la NAIS Space cântă Walking to the Moon. Ţi-am mai zis că sunt un pic derutat de multitudinea de trupe cu nume selenare (luna amară, om la lună, colonist pe lună, lunatic, clar de lună) . Dar ăştia sună alternativ-indie-jazz-binişor!

Şi tot duminică e gypsy jazz cu Django Sound Quartet la Great Hill.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul), Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău.
Dă nişte cafele pe patreon | Dă o cafea pe ko-fi | Cumpără un tricou

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!