Prietenii noştri de la revista muzicofilă The Attic se/ne încălzesc pentru conferinţa The Sonic Turn (14-15 noiembrie la TNB!) cu seara de sâmbătă, 1 noiembrie, în Control. Uite ce afiş gigea. Uite şi pagina de feisbuc a întâmplării.

Cele trei nume de pe afişul acesta gigea sunt Praed (Liban/Elveţia) – poate ţi-i aminteşti de la Outernational Days – o trupă care amestecă shaabi (muzică populară arabă) cu free jazz şi muzică electronică, YUNIS, producător experimental egiptean preocupat de ritualurile de transă tradiţionale, şi ansamblul local de improvizaţie şi experimente Al Ehtifal, format în acest moment din muzicieni din România, Siria şi Iran.
Bilete se mai găsesc câteva pe eventbook.
Restul programului de săptămâna asta e şi el variat as fuck:
Marţi, 28 octombrie, Pink Flamingos (animal punk rock from France) şi 4KC (punk nespălat fiindcă nu are apă caldă from Bucureşti) se manifestă la Sims.
Shame (postpunk, UK) vin în Control. În deschidere, tinerii & zgomotoşii punkişti locali Brainwasher.
Tot marţi e jazz cu doi chitarişti în Zadar – Sorin Romanescu şi Răzvan Cipcă.
Şi tot marţi, inconfundabila Maria Răducanu zice de Bucureşti la Green Hours.
Miercuri, 29 octombrie: Steaua. Young and innocent days (ţi-am mai povestit despre ea). Dezbatere, muzică, film la Teatrul de Comedie.
A zecea etapă de trivia by .jules are loc la Hidden. Tema serii: spooky times.
În Jazzbook (Cotroceni) e bluzotecă cu Hanno şi prietenii săi.
Iar formaţia moldovenească Cuibul lansează un album (pe vinil, evident) la Echoes, pe Dianei.
Joi, 30 octombrie, Şaraimanic face TUMBE la Expirat. Teme din folclorul aromânilor rostogolite prin fusion, jazz, electro.
Milano şi Titanul se întâlnesc la Zadar. Iordache şi Paolo Profeti, saxofon şi saxofon.
Metale supărate la Encore: Telma (GR), Neon Prophecies şi Kronophagia. Doom, death, groove, -core.
Dacă eşti nostalgic după vară, mergi la Green Tea, ia-ţi un ceai rece şi ascultă bossanova cu Gabriela Costa şi Alex Man.
Iar The Mo Chits – din India spre New York via Bucureşti – folk, punk, chestii, trestii – prestează live în mica Uzină din Amzei.
Vineri, 31 octombrie, înspăimântătorul şi excentricul DENIS şi temuţii, dar cuminţii Plant fac tămbălău de Halloween la Control.
Dincolo, la Quantic, Sex Pula Pistol ne invită la tradiţionalul carna(l)val unde turcul sfânt, puto perro, omul cu trei picioare şi toţi roboţii vor dansa ca în Ibiza cu invitatul special Zmoalăcazan.
Ceai dansant cu Corina Sîrghi şi taraful la Centrul Cultural Armean.
Nostalgie cu Sergiu Cioiu (Sergiu Cioiu e cool) la Teatrul Evreiesc.
În beci la Uzina cântă unplugged trupa de rock alternativ 7th Boulevard.
Vineri şi sâmbătă e East European Rock Alliance Festival (EERA 2025) la Arenele Romane. Dirty Shirt, Lacrimosa, Haggard şi prietenii lor din Slovacia, Polonia, Cehia, Moldova.
Sâmbătă, 1 noiembrie, rockoteca Retro Pub împlineşte 8 ani. Se dau shoturi. Trăiască!
Skatereala şi hardcor-punkăreala se întâmplă la Spot, în Berceni. Ne cântă Walk Alone şi Caps Lock din Moldova plus Slicer şi Take No More din Bucureşti.
Tot sâmbătă, Iarba Fiarelor – mito-folclor, ritmuri băştinaşe, sunetele naturii – calcă, probabil desculţi, pă scena de la The Pub.
La Terasa Florilor îşi face de cap curiosul trio Mircea Florian, DJ Vasile, Dragoş Andriana.
Şi tot sâmbătă se aud tobe şi efecte la Zadar cu Tavi Scurtu şi Irina Ştefănescu.
Sâmbătă şi duminică e festival de clătite la Grădina Olari, pe strada cu acelaşi nume ca grădina cu numele străzii.
Duminică, 2 noiembrie, EMAA (pop alternativ) se cere auzită la Expirat.
Iar timişorenii Mandella şi Ravi Dacian (nu mă întreba ce nume sunt astea) fac folk-rock la Florilor.



Ce nume îs astea? Numa englezisme, acronime și, colac peste pupăză, festival de clătite?!?!