Utopia Balcanica

Agenda săptămânii: 10-16 noiembrie 2025

Luni, 10 noiembrie, clasicul concert în trei Ada Milea – Bobo – Alex Neagu are loc de data asta la Nottara.


Marţi, 11 noiembrie, prietenosul Zadar găzduieşte o destrăbălare tribală cu Voodoo Vibe Tribe, turbosistemul pe bază de drâmbă, didgeridoo, djembe al prietenului Carlos.

Ana-Cristina Leonte şi prietenii săi lansează un album în Expirat, la intersecţia între jazz, spoken word şi electro.

Iar în Control se manifestă miau.wav, adică Mircea şi Teddy, care fac dreampop.


Miercuri, 12 noiembrie, la Expirat duduie hardcoreala pură şi dură produsă de bostonienii SLAPSHOT. Li se alătură localnicii Silence is Violence şi Berzerk.

Tot miercuri, la Centrul Naţional al Dansului e un performance cu Katia Pascariu, conceput de Mihai Lukács în amintirea Estherei Magyar-Gonda – dansatoare, coregrafă şi activistă antifascistă.

Daniel de la DENIS pune muzică la Trei Beţivi. N-am nici o îndoială că e bună.

E seară de alt-rock la The Pub cu Beethoven Crisis şi Static Reverie. E imitaţie italienească de ABBA la Berăria H. E şi Gala Cântecelor de Munte undeva pe Lipscani. E miercuri.

În B52 e minifestival cu multe minicântări de ziua unui domn artist pe nume Alex Purje.

Iar la Cărtureşti Modul (în spate la Arhitectură) poţi să iei un autograf pe cel mai nou roman al lui Iulian Tănase.


Joi, 13 noiembrie, seria de concerte Stray Lights Sessions – adică sub egida confreriei de muzicieni indie cu acelaşi nume – începe la Control cu o lansare de single ORKID (angry shoegaze / post-traumatic blues). În deschidere la ORKID îi vom descoperi pe ROTKO, o proaspătă trupă clujeană de art rock.

Tot joi, Vicky, Igor şi Robert – bonus Juan Negretti la percuţie – cântă Victoria la Trei Beţivi. Etno-jazz-swing-groove.

În Zadar e zgomot. Mă rog, trompetă, saxofon şi zgomot. Lungu, Torsan şi UBURGRUND.

Encore aduce laolaltă prog-alternativul băjeţilor de la Liquid Wednesday cu thrash metalul câmpinean al gagiilor Nihil. Nuş’ ce iese.

Între timp, la B52 lansează ceva tânăra trupă Ossyrium (melodic death metal), şi cu ocazia asta şi-a invitat acolo o grămadă de prieteni.

Not My Cup of Tea (shoegaze, dreampop, alternativ, Piatra Neamţ, Berceni) s-au aranjat electroacustic pentru un mic concert în mica Uzină din Amzei.

La Hidden vernisează Cătălina Dinu (BLUR) o expoziţie.

Prin Quantic e o reuniune de roacări cărunţi cu nume precum Trupa M.S., Balauru şi Coiotu. Iar de folk şi cântece de munte nu scăpăm nici joi: Vampy and friends la Mojo.


Vineri şi sâmbătă, minunata platformă The Attic organizează conferinţa The Sonic Turn la Teatrul Naţional. Vor avea loc prelegeri şi paneluri cu artişti, antropologi, etnomuzicologi şi o serie întreagă de alţi logi. Zbang, afiş:

Biletele se găsesc pe eventbook iar dacă eşti elev sau student te poţi înregistra aici să participi moka.


Vineri, 14 noiembrie, Alina Ciolcă şi Dusty Ride ne aşteaptă la Zen (pă Dacia, unde era Flip Flop mai demult) să ne umple de blues & roots rock.

Tot vineri, la nJoy e concert Macanache. Putred!

Jazz şi genuri conexe cu The Fat Cats în SingTagma, pe la Romană.

Nostalgic? 50 de ani de când Vintilă a lansat “Hanul lui Manuc”, cu Vintilă însuşi, la The Pub. Nu chiar atât de nostalgic? 10 ani de metalcorărit cu Hiraeth la Encore.

Şi jazz la Green Hours dar asta nu mai surprinde pe nimeni.


Sâmbătă, 15 noiembrie, Silviu Sanda de la STEMA ne invită la un show intim la Trei Beţivi.

Şi tot sâmbătă avem ocazia să dăm din cap într-un ortodoxo-postpunk dubios cu Andrei Rublev şi Machedon la Underworld.

Mai departe, Garnoo – Spe0ancele – Ossyrium. Mix eclectic de arome de roacăreală în Encore.

În timp ce la The Pub cântă clujenii de la Symphress (prog metal), Vathos şi Vortexistent. Nu ştiu, n-am consumat.

Tot sâmbătă, lăutărie meets hip hop la Takeovers Studios sub sigla Şaraimanic. Plus nişte mici zemoşi şi jazz-soul-r’n’b cu Jazzy Jo Experience la Terasa Florilor.


Iar duminică, 16 noiembrie, dacă mai e zeamă în baterie, ai hardcore grecesc de la Overpain (şi local de la Eyesore) în catacombă la Nether.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul), Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău.
Dă nişte cafele pe patreon | Dă o cafea pe ko-fi | Cumpără un tricou
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!