Luni nu facem nimic pentru că mu*e luni.
Marţi, 16 decembrie, (extrem de) cunoscuta (în vestul ţării) trupă optzeci-nouăzecistă de hard rock Survolaj învie şi lansează un vinil în Quantic. Powered by Trei Beţivi. În deschidere, localnicele Brainwasher şi Ulise (Care nu prea seamănă între ele dar ambele merită o ureche. Noroc că avem două.)
Tot marţi, dublu show lăutăresc cu Ionel Tudorache şi Caliu la Berăria H.
Tot marţi, folk & cântece de munte cu Cati Vişinescu şi Ana Teodora undeva pe Lipscani.
Iar la Trei Beţivi are loc uuuuuuuuuuun campionat de Mario Kart, dintre toate hepăningurile posibile.
Miercuri, 17 decembrie, mai toată suflarea e la Arenele Romane, unde s-a mutat (din motive de spaţiu) concertul în memoria lui Artan. Vor fi acolo prieteni şi fani, colegii din Partizan, Dan Iliescu de la Timpuri Noi, Zoltan şi Iordache de la Sarmalele Reci, Matze, Daniel de la DENIS, Vlase de la ZOB, Adi Despot, Mircea Florian, DJ Vasile, Chimie, Mitoş Micleuşanu şi numeroşi alţii. Îi ştii pe toţi, că dacă citeşti blogul ăsta sigur te-a trezit şi pe tine radioul cu “Stere” în prima zi de şcoală din ’95.
Tot miercuri e seară de pop-punk-alt-rock în Echoes, pe Dianei, cu tinerele trupe Monokrom şi Jack of All Trades.
Dar dacă nu-ţi arde de muzică şi vrei doar să te dai deştept, la Hidden e tradiţionala seară de trivia a lui Jules de la AIVI.
Tot miercuri: colinde & sarmale la ceaun în The Pub cu Jimi Laco de la Nightlosers şi folkista Claudia Serdan. Un concert acustic cozy cu Ana Coman la J’ai Bistrot. Love & Lust (trupa de rock simfonic, nu sex shopul) lansează un album la B52.
Joi, 18 decembrie, Arenele Romane sunt din nou ticsite fiindcă e aniversarea de 10 a prietenilor folkmetalişti de la E-an-na. Ceva îmi zice că vor fi acolo tot soiul de special guests cu care au muzicit împreună de-a lungul timpului, şi chiar nu-s puţini.
Encore găzduieşte un concert caritabil cu stonereală, fuzz şi groove: Roadkillsoda şi King Solomon (şi Iordache la saxofon!).
E anul cobzei nu doar la UNESCO, ci şi la Hidden, de data asta cu Dragoş Duruian şi cobza lui.
Neon Cola (RO) şi Aram Shelton (SUA) fac împreună ciudăţenii greu descriptibile în Zadar. Mai bine du-te şi auzi.
Tot joi: concert caritabil cu Vasi şi chitara lui la Retro Pub. Kaz Hawkins (nu ştiu cine e Kaz Hawkins dar voi remedia) la Quantic. RANA unplugged în beci la Uzina (Amzei), straight outta Piteşti. Lăutăresele într-un nou concert Şaraimanic la Expirat.
Iar la Bazar de Muzică e o expoziţie de coperţi de discuri făcute de Alexandru Andrieş.
Vineri, 19 decembrie, încă nişte veterani îşi serbează ziua muzicală de naştere împreună cu fanii. De data asta, veteranii sunt Implant pentru Refuz. Găzduieşte Quantic. În deschidere: Rawking (hardcoreală locală) şi Diamonds Are Forever (metalcoreală clujeală).
Tot vineri, Oigăn şi Vlase fac din nou pe Beatleşii, de data asta la Pod în parcul Carol.
La Encore cântă Black Caravan care-s o trupă tribut Black Sabbath.
Tot vineri: Acoustic Vibes (chitară, vioară, pian) la Zen Bar pe Dacia. Probabil cu colinde. Scarlet Aura promite crăciuneală rock la The Pub. Alma Nicole cântă colinde la Uzina. Toată lumea cântă colinde. Numa’ la mine în cap e august.
Dacă preferi fără colinde, ai un party de goţi la Manasia.
Sâmbătă, 20 decembrie, pe Terasa Florilor vin Trei Parale. Mi se pare potrivit.
Tinerele ansambluri de rock alternativ (cu influenţe eclectice) 7th Boulevard şi Static Reverie prestează pentru urechile dumneavostră în Encore.
Tot sâmbătă, Cheia Do pune viniluri la Zadar.
Pentru nostalgici, în funcţie de înclinaţii: L.A, Angels şi Nicola la Berăria H sau Alexandru Andrieş la Sala Radio.
Duminică, 21 decembrie, americanii de la Integrity vin călare pe NOUL VAL DE INTERES PENTRU HARDCOREALĂ şi debarcă la Expirat. Li se alătură Take No More şi Grinder care fac treabă foarte bună pe la noi prin bătătură.
Tot duminică, la Hidden poţi să bei vin fiert şi să chicoteşti la comedie improvizaţională.
Ada Milea, Bobo şi prietenii lor au concert în Quantic.
Iar pomana porcului e on dă haus la Paque, pe Pache.


