Marţi, 3 martie, Institutul Liszt găzduieşte un concert al Cvartetului V4 (Ungaria-Polonia-Slovacia-Cehia) dedicat împlinirii frumoasei vârste de 100 de ani de către compozitorul maghiar (şi lugojean) György Kurtág.
Tot marţi, în Control se manifestă proiectul muzical moldovenesc Cosmos în Buzunar al lui Pavel Olari. Industrial, alternativ, coldwave, synth-pop.
Miercuri, 4 martie, minunaţii noştri prieteni Saşa şi Alin adică Balkan Taksim vin în Control să lanseze oficial LP-ul de colecţie Acide balkanique. (CD-ul l-am ascultat deja lunile trecute, cap-coadă, în repetate rânduri.)
Invitaţi bonus: veteranul electronist Matze şi iscusitul folclorist Mihai Hrincescu.
Tot miercuri e mare folk în Quantic cu Folk Frate.
Iar o trupă indie care se cheamă Omul din Pod lansează un album într-o cârciumă care se cheamă The Pub.
Joi, 5 martie, A. A. Williams (postrock, postmetal, doomgaze) din UK şi localnicii Faunlet (postpunk) cântă la Control. Mamă, cât Control în ultima vreme.
Sian Brie (chitară) şi David Szederjessi (tobe) se reunesc după doişpe ani în Zadar şi improvizează cu folos.
Vizi (un băiat de la Vocea României, nu-l ştim fiindcă nu ne uităm la TV dar probabil se pricepe) vine în Uzina să cânte şi să loopuiască.
Singer-songwriter-rapperul canadian Grandson e în turneu prin părţile noastre şi opreşte la Quantic.
Iar fanii folkului de pe discurile părinţilor îl pot asculta pe Mircea Vintilă la Coffee Shop Constituţiei.
Vineri, 6 martie, Underworld împlineşte 22 de ani. Cum altfel decât cu un concert al OG-punkiştilor Dead Ceauşescus (cu Balozaibăr musafiri speciali). La mai mulţi!
Tot vineri, la Encore e încălzirea Bucharest Deathfest, cu Gore Thrower (Budapesta) şi Rotheads (Bucureşti).
Tot vineri se deschide un bar de roacări în Centrul Vechi! Cu Vandaal (stonereală) şi Taking Back August (metalcore).
Soul Serenade şi Hanno Höfer umplu micuţa Uzină de la Amzei cu bluz, country, bluegrass şi alte nostalgii americane.
Un alt bluz răsună din Green Hours, produs de George Baicea Electric Blues Band.
La SingTagma pe Mendeleev e seară de evergreenuri folk, country, gospel cu Ilie Stoian.
Toma Dimitriu Trio se adună să facă jazz la JazzBook. Plus Corina Sîrghi!
Iar la Crăpelniţă peste drum de Zadar (tex-mex fast food care încearcă să devină băruletz?) cântă Gabriela Costa şi Alex Man cântece braziliene.
Sâmbătă, 7 martie, iubitorii de trupe cu nume adorabile precum Vomit Erection sunt aşteptaţi la Bucharest Deathfest la Quantic. Primăvara e în aer!
Tot sâmbătă, în Encore, Jahmolxes (prog & heavy psychedelia) şi Avoid Humanity (death/hardcoreală) transmit din străfunduri.
Stavroz (electronica, Belgia) butonează live la Control.
Simpaticii Şlagăr Busters toacă şi recombină coveruri la Zen Bar, pe Dacia.
Din nou e cântare la Crăpelniţă. De data asta, flamenco.
Duminică, 8 martie, Lăutăresele (şi nişte lăutari) cântă ziua femeii la Expirat sub deja consacrata marcă Şaraimanic.
Indie pop după preferinţe: Ana Coman la Quantic, Andra Andriucă & Valeria Stoica la Control.
Iar saxofonistul Răzvan Trifan îl omagiază pe David Sanborn la Jazzbook.

