VasilePovestea cu supatul – care a dovedit recent că col. prof. dr. ing. Oriceom Cutelefon e acum nu doar vaccinolog, economist şi cosmonaut ci şi lexicograf – mi-a amintit că aveam în fundul supatului câteva notiţe pentru influencări, publicitari, cârciumari şi alţi oameni care scriu despre mâncare pe internet.
(Aş fi scris ceva despre acel balamuc dar a făcut-o dna Zafiu care, spre deosebire de mine, e o autoritate.)
Dar vasile, tu scrii pe internet cum are chef muşchii tăi! Uneori chiar cu “î din i”, ca bunicii! Ghilimele englezeşti! Ş cu sedilă, ca barbarii! Pui virgule aiurea, fuoloseşti fuorme nerecomandate sau chiar inventate în numele ORALITĂŢII sau doar DE DISTRACŢIE! Ehei, nepoate, astea-s alte discuţii pentru alte şpriţuri, dar pe scurt, ânţelepţii zice că, dacă vrei să scrii cum are chef muşchii tăi, ar trebui mai întâi să ştii cum se scrie corect.
Aşa-i viaţa de lingvist: noaptea descriptivist, ziua prescriptivist.
Şi uite ce prescriu dicţionarele & common sense-ul:
Pizza napoletană.
“Pizza napoletană” e pizza napolitană în limba română, ca tot ce provine din Napoli. Alte cîcaturi care mai provin din Napoli: napolitanele, şcoala napolitană de operă, mafia napolitană Camorra.
Mai puţin napolitanele Joe, alea provin din Ungaria de când Nestlé a închis fabrica de la Timişoara.
În italiană e pizza napoletana (n-are nimeni nimic împotrivă să-i zici aşa, dar lasă acasă căciula de pe ă), în napolitană – limba oamenilor din Napoli – e pizza napulitana (hehe), iar în Cluj sigur s-a inventat pizza napocitană (dublu hehe).
Piept de pui panetat.
Îl ştii din meniurile alea făcute cu AI-ul unde chifteaua e poreclită palină (sau unde orice sendviş în chiflă e un burger). Breaking news! Nu. Există. Să panetezi. În limba română.
Da, faci un piept de pui pane, adică pané în franceză, adică participiul verbului paner, care în română se cheamă A PANA. Un piept de pui dat prin ou şi prin făină sau pesmet e un piept de pui panat.
A nu se confunda cu pansat din expresia argotică “căcat pansat” pe care chiar sper că nu o ştii din meniul vreunei cârciumi.
Am inventat covridog-ul.
N-ai inventat nimic, covrigăria Petru de la Piaţa Muncii. Cel puţin nu covridog-ul. Maximum ai inventat covridogul, pentru că aşa se articulează cuvintele de import (dog, în acest caz) care au la coadă litere pă care le citeşti ca în română: fără cratimă. Covridogul. New Yorkul. Mallul. Trendul. Taskul. Hip-hopul, jazzul, rockul. În generosityul său fără margini, DOOM3 a decis să recunoască din nou că litera y se citeşte ca un i, deci poţi să scrii liniştit şi cowboyul sau derbyul.
Cratima (până într-o zi, când un erou al limbii o să ne salveze de ea – serios, ce porcărie e cratima) o înfigi în cuvânt când litera de la coadă se citeşte altfel decât ai citi-o în mod normal în română. Show-ul, house-ul, blues-ul, deadline-ul, brush-ul, switch-ul.
*Asta n-o să mă împiedice pe mine să scriu showul şi switchul la mine pe blog, fiindcă-s rebel. Când scrii despre covridogi pentru client nu eşti rebel. Şi insist: când nu ştii cum se scrie…
O linguriţă de sorbet ca să ne curăţăm paleta. Suntem nişte gastronomi cu paleta fină.
Coaeee, ăla unde se termină peştera gurii şi începe restul căpăţânii umane, de îi zice popular cerul gurii, se cheamă palat. Şi în latină, şi în română. Bei un şveps să-ţi cureţi palatul. The palate în engleză, de unde calchiem/plagiem noi. Paleta (the palette în engleză) e altă sculă, aia în care amestecă pictorul culorile. Un palat fin are noimă (că e sensibil şi vascularizat). O paletă fină n-are noimă, că e literalmente un lemn.
La o metaforică “paletă de arome” – ca o gamă de culori, aşa – poate apela, poate, bucătarul când condimentează chifteaua. Ar putea să o revendice şi chifteaua în sine, dacă vorbim despre ea ca despre o operă de artă. Să zicem. Dar tu, gustătorule, n-ai o paletă. Ai un palat. Ca Gigi Becali, dar în gură.
Aroma pişcătoare a lime-ului şi a grapefruitului.
Grepfrut, grepfruturi. Limetă, limete. Când e deja făcute cuvânturi la noi ân linbă, foloseştele bos nu fii nesimpţit uităten dicţeonare ce mamamăsi. Nu e ca şi cum n-ar fi o cârcă de dicţionare în libertate pe internet. Aşa învăţăm şi că sandwich-ul e un sendviş sau un sandvici în română, sau că shaorma e, simplu, şaorma.
Când cuvântul tău preferat încă aşteaptă la porţile limbii, sure, bro, fă-ţi de cap, scrie-l cum vrei, zi despre şaorma aia că e crispy, smoky şi juicy. Dar cândva au să se scrie şi alea crispi smochi giusi, iar ÎN ACEA ZI TE VOR APOSTROFA vasile şi fantoma lui Pruteanu.
Ardeiul iute nu e nici chilli, nici chilly.
E chili (în America anglofonă) sau chile (în America latină). Da, ţara aia lungă se cheamă Ardei Iute în limba lor. Ce nebunatici! Chilly e când e răcorică afară. Chilli nu e aproape niciodată, nicăieri… bine, fie vorba între noi, e chilli în British English dar ce ştiu ăia despre iute. Poate fi şi numele de alint al cuiva pe care îl cheamă Chilhelm.
În orice caz, în limba română e chili. DOOM3 a oficializat chili-şenia.
Dacă-mi mai vin, mai turnăm un episod.