Utopia Balcanica

Sfântul Nicolae la Bucureşti în 1989: mitul urban, miracolul şi misiunea

De când eram eu copil cu cheia la gât, în Piaţa Muncii (redenumită Eudoxiu Hurmuzachi ca să fie mai uşor de ţinut minte) stă o cruce misterioasă. Misterul nu-i că de ce e o cruce mare pe stradă, că doar suntem în Bucureşti. Nunu, misterul e ce scrie pe ea.

“În acest loc, la 5 decembrie 1989, a fost văzut sfântul Nicolae.”

I am not shitting you, chiar asta zice crucea, puteţi să mergeţi s-o vedeţi, e dosită după un gard viu şi nişte maşini parcate. Am verificat alaltăieri, e aceeaşi, doar i-au schimbat placheta şi acum are şi o poezie.

Curios din fire, am încercat să aflu mai multe despre descinderea inopinată a lui moş Nicolae la bariera Vergului. Am scotocit internetul. Am întrebat oameni mult mai pricepuţi în itinerariile sfinţilor. Nimic. Aş întreba chiar şi un popă dac-aş şti că nu mă face la bani.

Cine e omul care l-a văzut pe sfântul Nicolae în 1989? De ce nu ştim nimic despre “Petrache Lupu din piaţa Muncii”?

Vă amintiţi povestea ciobanului analfabet care s-a întâlnit cu dumnezeu undeva în Oltenia profundă, într-o pădure, în anii ’30? În urma lui s-a înfiripat o adevărată sectă. Antonescu l-a plimbat cu avionul. Decenii mai târziu, Gigi Becali i-a construit o biserică. Fatima de România. Petrache Lupu e vedetă şi azi, chiar dacă e mort de mult.

Sigur, păstorul de la Maglavit s-a întâlnit cu şeful mare, nu cu un sfânt obişnuit. Dar Lupu era unul singur, în timp ce la întâlnirea cu sf. Nicolae trebuie să fi fost de faţă zeci de oameni. Oricare dintre ei s-ar fi putut erija în profetul cartierului. Să cunoşti personal un sfânt îţi aducea chiar şi în comunism anumite beneficii.

În plus, vorbim despre o intersecţie importantă din Bucureşti, staţie de metrou, nod de tramvaie. Pe Decebal era şi ditamai şantierul în ’89. Furnicar de lume. Poliţişti. Florărese. Statistic, cel puţin un securist. Apariţia, în toiul iernii, a unui moş luminos în mijlocul oraşului ar trebui să fie în zeci de note informative. Cineva le-ar fi dezgropat până azi.

Dacă nu cumva dedesubturile minunii sunt mai întortocheate decât credeam, şi Nicolae n-a coborât printre tramvaiele ruginite de pe Mihai Bravu doar ca să vindece vreun amărât de bube sau să lase dropsuri în ghetele cuiva.

Dacă nu cumva sfântul Nicolae a venit în 1989 la Bucureşti cu o misiune.

Rămâneţi cu mine mai departe fiindcă urmează o teorie a conspiraţiei care depăşeşte însuşi planul terestru.

Ştiţi cum, la botez, primeşti un nume de sfânt, iar sfântul respectiv veghează asupra ta pe tot parcursul vieţii tale? Unii primesc sfinţi de rahat, ca Serghei sau Pantelimon, însă alţii au norocul să fie botezaţi după un locotenent destul de puternic al lui dumnezeu. Nicolae, să zicem.

Ştie cineva un Nicolae care era în pericol în decembrie ’89?

Exact.

Multe pot fi spuse despre Nicolae Ceauşescu: dictator absolut, psihopat, ucigaş. Nu şi că nu era un bun creştin. Ţinea sărbătorile şi posturile. A lăsat să se ridice sute de lăcaşuri sfinte. Taică-său era bisericos. Fiică-sa, la fel.

Ca sfânt păzitor, când i-a devenit clar că tăvălugul istoriei nu poate fi oprit, Nicolae a hotărât că trebuie să-şi salveze cumva tizul pământean.

Risca mult. Coborând în ţara asta bătută de soartă, îşi sfida superiorul direct. Isus nutrea un dispreţ profund faţă de români. Nu ştim sigur de ce, probabil afaceri imobiliare mai vechi (se zvonea că o ţepuiseră pe maică-sa cu un lot de grădină). Dumnezeu însuşi interzisese orice contact miraculos cu ei.

Dar un sfânt nu-şi lasă botezatul la ananghie.

Profitând că puterile sale sporesc iarna, moş Nicolae s-a paraşutat pe 5 decembrie ’89 la Bucureşti. A aterizat în piaţa Muncii, unde a fost văzut de câţiva localnici. Le-a cumpărat uşor tăcerea cu nuci şi mandarine. (Unul singur, mai curajos, a apucat să ridice crucea memorială, cu ciment furat de pe şantier, înainte să fie înduplecat.)

Bătrânul Ceauşescu l-a primit câteva zile mai târziu, într-o debara din CC.

(În biroul mare veniseră cu deratizarea.)

– Îţi mulţumesc că-mi porţi de grijă, sfinte tovarăşe Nicolae, dar te asigur că informaţiile tale sunt eronate, i-a spus dictatorul oaspetelui ceresc. În ţară e linişte, Securitatea veghează. Domnia mea luminată va mai ţine cel puţin douăzeci de ani, timp în care vom atinge culmile cele mai înalte ale dezvoltării pe cărarea de aur a omenirii spre comunism.

– Tizule, eu mi-am făcut datoria să te avertizez. Plec, că dumnezeu se poate trezi în orice clipă, dar îţi las mandarina asta. Cojeşte-o dacă ai nevoie de mine.

Şi sfântul Nicolae a plutit afară din clădirea CC-ului, escortat de heruvimii săi cei mai de încredere.

Două săptămâni mai târziu, geamuri sparte, steaguri găurite, vuietul Revoluţiei. Ceauşescu, gâfâind spre elicopterul de pe acoperiş.

– Înainte să urcăm în aerovehicul, tovarăşi, staţi să mănânc mandarina asta pe care o ţin în buzunarul paltonului de două săptămâni.

Unghiile pământii ale tiranului se înfipseră în coaja fermă a fructului. Stropi de zeamă săriră în ochii celorlalţi comunişti, orbindu-i pentru o clipă. Timpul se oprise. Sfântul Nicolae levita pe terasă.

– Eu ţi-am spus că ăştia ţi-o coc, tataie. Ce ne facem acum? Râşniţa asta n-are benzină decât până la Târgovişte. Dacă te-au prins acolo, eşti mâncat.

Ceauşescu era copleşit. Nodul din gât îl împiedica să răspundă. Avea ochii umezi şi probabil se căcase pe el.

Sfântul Nicolae ştia ce are de făcut.

Ştia şi că o să-l coste viaţa, dar fiecare sfânt simte când i-a sosit martiriul, iar al lui aştepta la Târgovişte.

– Ia-mi mantia şi nimbul şi fugi prin spate, şopti, sărutându-l pe Ceauşescu pe o ureche.

Dictatorul fugi. O luă la goană pe Lipscani, în veşmintele purpurii, de arhiereu, ale sfântului. Nimeni nu l-a băgat în seamă, pentru că era revoluţie şi străzile erau pline de excentrici. Poate că a plecat din oraş chiar pe la bariera Vergului şi şi-a petrecut restul vieţii în rugăciune la Cernica.

Între timp, soarele cu dinţi înţepa coapsa palidă a lui moş Nicolae pe acoperişul CC-ului. Se bărbieri pe fugă cu baioneta unui aghiotant. Îmbrăcă paltonul dictatorului şi pantalonii cei necuraţi.

Zgomot de gloanţe. Zgomot de elice. Vacarm.

Trei zile mai târziu, chiar de ziua lui moş Crăciun, plutonul de execuţie l-a făcut strecurătoare pe moş Nicolae, împlinind dacă nu o proorocire străveche, atunci măcar visul pervers al lui moş Gerilă.

Sau cel puţin asta cred eu că e faza cu crucea de la Muncii. Dacă ştiţi voi o explicaţie mai bună, vă rog.

ecouri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au nici una.

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!

Ultimele articole

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri