Episodul 238: Fumam, Iisursul polar
Cu întârziere (din pricina condiţiunilor meteorologice), brandu’ Mîţa cu î din i vã prezenteazã douã personaje complet noi şi care nu se aseamãnã cu nici unele dintre personajele consacrate! Serios!
Cu întârziere (din pricina condiţiunilor meteorologice), brandu’ Mîţa cu î din i vã prezenteazã douã personaje complet noi şi care nu se aseamãnã cu nici unele dintre personajele consacrate! Serios!
Fãrã nici o legãturã, am vãzut în preajma sãrbãtorilor o reclamã pe Etno care-a fost absolut delicioasã. Era un cântec de trei-patru minute despre Del-Ca-Mag, ceva praf cu minerale de adãugat în furajele animalelor. Era ritmat, kitsch şi mişto. Pe modelul Guţã şi vinul de Cotnari. Ştie cineva despre ce vorbesc? Unde naiba gãsesc piesa aia? Tre’ sã sun la Etno?
Azi am primit un mesaj foarte important despre un mesaj foarte important. Îl dau mai departe cititorilor mei cari ştiu mai bine geologia gazelor; eu o prefer pe a lichidelor.
Se pare că Chevron a primit autorizaţie pentru exploatarea gazelor de şist în România printr-o metodă foarte periculoasă pentru mediul înconjurător, interzisă în mai multe ţări europene. Această metodă, numită fracturare hidraulică, presupune injectarea unui amestec de apă cu ~600 de chimicale, majoritatea toxice, în subsol pentru a elibera aceste gaze din zăcământ. [...] Prin urmare, vag încuscrit cu subiectul, Mîţa şi gazele.
Sigur v-aţi plictisit de politicã şi a trecut suficient timp de la ultimul incident naval ca sã facem mişto şi de marile tragedii marinãreşti, nu? Miau.
Nu ştiu dacã am fost vreodatã mai implicat sufleteşte în fenomenul microbistic decât când mi-am pus deşteptãtorul sã sune cu vechiul imn al FC Vaslui. Atât de energic, atât de proaspãt! Ãsta nou e de cãcat, nici nu meritã sã-l ascultaţi.
Am cunoscut mulţi bãieţi din temutele galerii de fotbal şi sunt bãieţi de treabã. Pe unii nici nu i-ai bãnui cã merg pe stadioane şi cã le place sã se batã. Mãcar le place sã se batã cu alţi oameni cãrora le place sã se batã şi cu jandarmi, a cãror meserie e sã se batã.
Pentru cã mi se par suspecte atât manifestãrile de trol rãu ale tov. preşedinte Bãsescu, cât şi legãturile politice (şi nu numai) ale tov. medic de oameni Arafat, n-am sã fiu partizanul nimãnui în bãtãlia din jurul SMURD-ului (pe SMURD oricum nu vrea nimeni sã îl desfiinţeze).
De-aia în loc de o luare de atitudine v-am fãcut un episod cu Mîţa. Şi dacã citiţi chestia asta acum, înseamnã cã bateria leptocului meu auriu (leptocul meu e auriu) chiar e o baterie mişto, cã de douã zile curentu’ pe-aici e cam ca la Pyongyang.
Lãsând glumiţele funeste la o parte, bãtrânul vulpoi are totuşi un dram de admiraţie neţãrmuritã din partea mea pentru faptul cã a reuşit sã facã carierã în ţãrile române fãrã sã se înhãiteze cu şleahta pravoslavnicã. În rest, noi sã fim sãnãtoşi.
Mai cã era sã uit cã-i ziua aia minunatã când nişte oameni se aruncã dupã nişte cruci, probabil în speranţa cã asta-i va scuti tot anul de contactul cu apa. Sau aşa ceva.
Dacã tot am înviat din adormire cu un text mortuar, s-o trimitem şi pe Mîţã la crematoriu de revelion, cã nu (se) stricã. Eu sunt gata de ultima beţie cruntã din istoria omenirii, voi?
Iar asta-i ca sã nu ziceţi cã nu v-am fãcut un episod şi mai special de sãrbãtori. Acu’ hai mai repede cu ospãţul, troieni-v-ar (ac)neaua!