Utopia Balcanica

Bă, măcar n-a câştigat iar Gog

Nu-i tocmai felia mea de mămăligă acest Eurovision, după cum ziceam şi mai demult, da’ înainte de gloriosul meci al lui Bute ne-am găsit trei români şi-o rusoaică să urmărim şi să comentăm marea finală a concursului transglobal şi intergalactic de cine trimite mai multe sms-uri foarte scumpe.

Uite de-aia vreau, acu’ că au trecut aproape 48 de ore şi mi-am mai revenit după trauma cerebrală (eurovizion şi box? don’t try this at home!), să mă constitui şi eu, ad-hoc, într-un stat şi să acord puncte acelor interpreţi cari n-au fost chiar atât de retardaţi. Având în vedere gusturile mele impecabile în materie de muzică, somez EBU să înlocuiască de urgenţă aşa-zisele rezultate cu lista pe care o voi publica io mai jos.

Un lucru să fie clar – România (pi care-o iubiţi voi atât) n-a meritat nici un (1) amărât de punct pentru că publicul nostru, acum cu peste 99% cretini!, a ales să trimită la un concurs de muzică, fie el şi eurovizion, o fufă penală lipsită de cea mai vagă înclinaţie spre acest domeniu al artelor, cu o piesă care ar face cel mai flegmatic caras auriu să sară din acvariu direct în tigaie ca să-şi cauterizeze urechile pe teflonu’ încins (peştii au urechi? dacă nu, ferice de ei!). Şi alţii au primit mult prea mulţi puncţi pentru cât au fost de fâsâiţi – mă gândesc la Albania, Spania, Cipru, balticii sau marea câştigătoare, Suedia.

Una peste alta, ieei!, a venit rezultatu’ votului din statu’ meu! Suspans…

Nu dau nimănui douăşpe puncte, că Vicky Leandros n-a mai fost la eurovizion de mulţi ani.

Nu dau nimănui unşpe puncte, pentru că nici Dschinghis Khan.

Zece puncte lu’ Engelbert Humperdinck. Pentru că-i (cre’că) singurul muzician adevărat, poa’ să confirme orişicare dintre părinţii şi bunicii noştri. Nu-i uşor să mai ai plămâni după vârsta pensionării. Nici cântecul n-a fost rău deloc. Cum pula calului a ieşit ăsta penultimul?!? Cîcatu’ ăsta de concurs chiar s-a difuzat numai în Găeşti?

Nouă puncte pentru băieţii din Austria, care nici măcar n-au trecut de semifinale. Tre’ să ai cu adevărat sânge vienez în pix ca să-i trimiţi la cel mai naftalinos concurs din univers pe unii care-şi zic Căcătorii pe cărare (traduc bine Trackshittaz?) să cânte lumii despre cum curul tău are sentimente, curul tău face parte din tine, nu-l lăsa să zacă pe scaun, curul tău are o opinie, yeah. Woki mit dei’m Popo! Puţin respect, Europo! Austria te-a emasculat şi tu te faci că plouă.

Opt puncte pentru bunicuţele din Buranovo. Pentru că au fost o troleală simpatică şi optimistă într-o pădure de scremeri cu pretenţii. Pentru că n-au cântat rău deloc, iar udmurţii par a fi un popor mişto. Pentru că, împreună cu bătrânul englez, ne-au umplut de speranţă în omenire şi ne-au dat vestea bună că putem fi exploataţi de către industria entărtainmentului chiar şi când abia ne purtăm bătrâneţile într-o pădure în mijlocul nicăierilor undeva lângă munţii Urali.

Şepte puncte se duc la moldoveanu’. De dragul melodiei, care a fost extraordinar de catchy şi a avut un negativ grozav. Puteau totuşi să aleagă un textier (şi nu un cârd de raţe lobotomizate) să facă versurile, iar moldoveanul în sine e cam afon şi are genul ăla de engleză stricată care zgârie, nu genul ăla de engleză stricată care-i adorabil (întâlnit mai jos, la turc). Stai puţin, HOW LOOKS THAT TRUMPET?! For make benefit glorious nation of Kazakhstan!!!

Şase puncte pentru turc. Nu ştiu cine era savantul care comenta alături de Geanina Corondan da’ e frumos de ştiut că părerea lui oficială şi televizată despre limba turcă este “dîgîdîm dîm dîm”. E nevoie la ONU de mai mulţi oameni ca el.

Cinci puncte pentru Nina Zilli, more like Amy Casa di Vino, am I right?

Patru puncte pentru greci. De fiecare dată când mă apucă fredonatu’ acestei porcării prin casă, mă teleportesc în lumea copilăriei, într-un illo tempore candid în care muzică dance înseamnă Aqua şi Toy Box.


Trei
puncte pentru gagica din Macedonia (probabil fumătoare de piparoase fără filtru).

Două puncte
merg tot la dânsa, ca să facă cinci.

Ah, şi punctul cel mare, care-i de fapt mai mare şi mai coios şi le bate pe toate celelalte, ajunge uite-aici. Undeva, probabil undeva cu mult foc şi pucioasă, un înger tocmai şi-a primit aripile.

Restu’: îhî, aţi fost de căcat.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

Sau aşa -

Buy Me a Coffee at ko-fi.com

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

13 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
krossfire
krossfire
12 years ago

Sa stii ca m-am intrebat si eu care-i baiul cu Englebert. Omul a sunat chiar bine, mai ales ca tot ce a insemnat compozitie la Eurovisionul asta a parut desprins din epoca Moculescu.

petrov
petrov
12 years ago

de data asta a castigat chiar cea mai buna piesa. de departe. engelbert da, n-a fost rau, nici el nici piesa. da a intarziat vreo 40 de ani.

si dupa suedeza mi-a placut macedonia.

rambo si-a batut joc si el scurt in stilu lui.

petrov
petrov
12 years ago

bai sincer e prima data de cand ma uit la eurovision cand is multumit de cine-o castigat.

numa pe mine m-o surprins ca serbia a luat 12 puncte de la croatia? sau isi imaginau ca-s gloante?

Odeena
Odeena
12 years ago

Nici mie nu mi-a placut Suedia. As fi vrut sa castige bunicutele :|

eo
eo
12 years ago

c-un singur lucru tre sa fiu d’acord: vasilache are gusti muzical cel mai impecabil dupe planeta asta de retarzi. totush fac si eo una bucata intrebare: in ce plm de status mental tre sa fii sa te uiti la ase ceva. despre box nu mai pomenesc. atata mai lipsea sa te uiti la un meci dere fotbal, un turneu de golf si un granpix de formel einz.

satanescu
satanescu
12 years ago

haha, rambo amadeus e singurul personaj de care stiam dinainte de eurovision.

ella
ella
12 years ago

Mie Babunski si Suedia, mi-au placut cel mai muuuuult!

batman
batman
12 years ago

la anu’i trimitem p-astia !!
http://www.youtube.com/watch?v=TPezs8TuFRs

macar ii batem pe austrieci la trolleala

krossfire
krossfire
12 years ago

“totush fac si eo una bucata intrebare: in ce plm de status mental tre sa fii sa te uiti la ase ceva.” – E un status mental deosebit care se numeste “vreau sa fac grinding la Diablo 3 si n-am fundal sonor”.

Alin
Alin
12 years ago

@krossfire Da` jocul n-are sonor? Am auzit eu zvonuri dubioase, dar nici asta nu-mi imaginam.

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!