Kiam mi aŭdas homojn parolante en esperanto, min inundas la malĝojo por la homaro.

Păi bine măi tată, o limbă fără secole de mituri fondatoare, fără patrioţi gata să se ia la trântă cu ungurii pentru ea? O limbă pe care toată lumea tre’ s-o înveţe (mai greu sau mai uşor) de la zero şi despre care se ştie sigur cine şi unde a vorbit-o primul?
În pisici, cum să înţeleagă omenirea de ce nu i-ar prinde rău aşa ceva. De unde atâta încredere în omenire. Tre’ia să-i zică direct naivo.

