Hulumulu a fost ucis de Occident! Scrisoarea unui student hotentot la Bucureşti

Probabil cea mai exactă traducere a Scrisorii unui student român la Londra.

Fraţi hotentoţi,

Sunt studentă la Politehnică, la o universitate care are nu numai acoperiş, ci şi curent electric. Sunt mândră că am reuşit să ajung aici şi le voi fi recunoscătoare părinţilor mei, care au vândut 75 de capre ca să mă trimită la studii, ascunsă într-un container cu şrot furajer.

Dar mă deranjează teribil întrebarea tuturor: “Te mai întorci?”. Şi uimirea clară la auzul unui ferm “Mbuzi kutomba na ndizi katika punda” (“da” într-o limbă africană = n.r.).

Am crescut fiind educaţi să admirăm valorile occidentale “superioare” şi “ideale”. Credem că poliomielita e provocată de un virus, nu de pedeapsa lui Hulumulu pentru că un strămoş l-a desenat cândva cu un picior mai scurt şi unul mai lung.

Dar ce este Occidentul?

Un loc care nu mai are identitate. Globalizarea îi distruge încet toate tradiţiile. Revoluţia industrială s-a transformat în societatea de consum, trăieşti cu riscul să te îngraşi, copiii cresc nemaiştiind ce înseamnă să alergi cu suliţa după şopârle.

Prezervativul e văzut ca o metodă de contracepţie în loc să fie folosit pentru a căra apă de la o oază îndepărtată pentru a asigura subzistenţa satului. Să-ţi pui băşica de cărat apă pe sfânta pătlăgică a lui Hulumulu, vă imaginaţi? Să batjocoreşti în halul ăsta portul strămoşilor noştri, teaca pentru penis! Totul ca să faci sex fără să torni un plod de fiecare dată când faci sex! Perversitatea occidentalilor nu are limite.

Siguranţa unei căsătorii aranjate la şapte ani, în schimbul unei capre, sau a unei tărtăcuţe şi a unui şnur (cele două componente ale tecii pentru penis), a fost înlocuită de tot felul de relaţii “consensuale” – prietenie, iubire.

Ştiu că teaca pentru penis e specifică Indoneziei, dar blogul ăsta nu e National Geographic.

Tot ce facem e pentru că vrem s-o facem, fără să întrebăm măcar un şaman, care să taie o găină neagră sub lună plină şi să fumeze marihuană şi să răspundă în dodii.

Şi când avem chef să ne căsătorim, găsim noi pe cineva cu care ne înţelegem bine, nu? Eventual o femeie pe care s-o putem vedea la faţă fără să ne puşte taică-său şi toţi cei 48 de fraţi ai ei cu kalaşnikovul, nu? Ce abominaţiune, ce teribilă oroare! Ferească Hulumulu! Occidentul e o orgie a “comunului acord”.

Şi dacă nu merge, divorţăm şi o luăm de la capăt, ca sălbaticii!, în loc să omorâm pe cineva cu pietre.

Tradiţii străvechi, precum găurirea clitorisului sau a puţei, nu mai au aici nici o profunzime. Sunt doar un prilej de marketing. Vrei un belciug în sfârc, dai un ban şi primeşti un belciug în sfârc, în loc să fie praznic, să se jertfească o capră, bătrânii satului să îşi fluture gonadele pe ritmuri de tam-tam şi tu să ai trei ani şi să nu ştii de ce ţi-au pus un belciug în sfârc.

Feminismul distruge relaţiile bărbat-femeie, gender role este considerat învăţat. Nu mai obligăm copiii de mici să se comporte ca băieţei sau fetiţe, ci îi lăsăm pe ei să îşi aleagă ce sex vor să aibă, ajungându-se la un număr imens de femei care ştiu să citească, create de societate.

Hulumulu a fost ucis de occident.

Fun fact: în anii ’70, guvernul indonezian a încercat să-i îmbrace pe băştinaşii purtători de teacă pentru penis cu haine occidentale. N-a reuşit. Purtau chiloţii pe cap. Probabil teaca pentru penis chiar e comodă.

Vreau să mă întorc în Burundi (sau unde stau hotentoţii = n.r.) cu toate că nu voi avea niciodată banii, casa din cărămidă sau nutrienţii indispensabili vieţii pe care i-aş avea lucrând în România.

Dar, după cum a scrijelit pe peretele colibei noastre străbunicul vraciului Mubungalunga, cunoscut în întreg ţinutul fiindcă a atins venerabila vârstă de 42 de ani:

Cerculeţ, arc cu săgeţi, capră, capră. Omul nu are numai trup de hrănit, mai e şi sufletul.

Hotentoţi, plecaţi, plecaţi la studii ca să vedeţi în ce hal a ajuns occidentul liberal. Plecaţi şi învăţaţi să vă iubiţi ţara şi realizaţi ce frumuseţe aţi lăsat în urmă.

Şi apoi ne vom întoarce cu toţii, valuri, valuri, cu şi mai multă forţă şi dorinţa de schimbare, şi după 68 de zile de foamete, vom prinde un şarpe şi îl vom mânca, apoi ne vom adăposti de ploaie sub o ferigă mai mare şi îi vom mulţumi lui Hulumulu că nu ne-am lăsat vaccinaţi de ăia de la Crucea Roşie când au venit în satul nostru, fiindcă sigur era o ispită drăcească şi ne-ar fi bătut Hulumulu şi nu ne-ar fi trimis alt şarpe, să-l mâncăm a doua zi.

Ferească Hulumulu!

Ceea ce oricum Hulumulu nu a făcut, dar asta cu siguranţă pentru că am făcut noi ceva care i-a displăcut lui Hulumulu, nu pentru că Hulumulu n-ar exista.

Cristiana Marimba Mărcuşulumba