Utopia Balcanica

Dacă-l graţiem pe Gică Popescu, îl graţiem şi pe băiatul ăla omorât (probabil) de poliţişti?

themisStăteam ieri în redacţie mahmur şi mă uitam la teve, să văd ce perle mai scot jurnaliştii profesionişti. Acolo am văzut două poveşti naşpa, dar care au o grămadă de tâlc dacă-s povestite laolaltă.

Gigi Popescu (ok, Gică Popescu, mi s-a şoptit din spate), un gagiu care la viaţa lui a bătut o minge pe un maidan, a făcut evaziune fiscală. A comis o infracţiune. Nimănui nu-i plac impozitele, ştiu, dar legea-i lege, verdictu-i verdict şi cine fură statul fură de la noi toţi. Omul ăla mi-a băgat mâna în buzunar.

La bulău cu nemernicul de Gică!, îndrăznesc să zic, şi cred că nu zic greşit, chiar dacă nu ştiu fotbal.

Dar stai, în timp ce Gică Popescu îşi împăturea şosetele pentru Jilava, oraşul nu înmărmurea, ci îşi vedea mai departe de treaba lui.

Un tânăr parcagiu de la Unirea, care cu siguranţă a bătut şi el mingi la viaţa lui dar n-a avut noroc în viaţă, îşi făcea treaba josnică de parcagiu. Făcea şi el o infracţiune, una mai puţin bănoasă decât evaziunea, dar mai scârboasă: la graniţa dintre cerşetorie şi extorcare. Poate a şi zgâriat maşinile oamenilor, poate le-a încercat uşa – asta ştie numai cine-a parcat la Unirea când era băiatul la post.

La bulău cu nemernicul de parcagiu!, îndrăznesc iară să zic, fiindcă cine extorchează, chiar şi de doi lei şi o ţigară, extorchează.

Odată comise infracţiunile începe şi clivajul abisal dintre cele două poveşti.

Justiţia pentru vedete

Gică Popescu e condamnat la trei ani după o judecată care a durat şi mai mulţi ani. Socot că puşcăria lui va fi oricum genul de puşcărie din care scrie Năstase pe blog şi unde-l fricţionează Locic pe Becali, nu genul de puşcărie de unde se întorc cuţitarii cu tatuaje urâte şi hoţii de retrovizoare cu stres post-traumatic. Gică Popescu, infractor, e în viaţă, şi mii de admiratori ai sportului său strâng semnături să-l convingă pe Băsescu să-l graţieze.

Mai rău decât atât, funcţionari ai însuşi statului pe care Gică Popescu l-a păgubit spun, de pe scaunele unde stau când apără interesul plătitorilor de taxe, că Gică Popescu nu merită privat de libertate fiindcă când juca la Barcelona ne-a făcut mândri că suntem români.

Gheorghe-Popescu
Sunt mândru că sunt român pentru că un ţăran a dat cu piciorul într-o băşică foarte mult timp, până a ajuns să o ştie ţinti între două prăjini. Foto de aici.

Gică Popescu e un drapel, iar o emisferă a statului schizofrenic profită de ocazie ca să condamne cealaltă emisferă că a profanat drapelul. Deşi drapelul îi băgase mâna în buzunar.

Să învăţ din tărăşenia asta cu lacrimi şi jalbe că statutul de simbol naţional te vaccinează de puşcărie? Că dacă da, îmi mai pun un zăvor la uşă. Nu ştiu când mă trezesc cu Nadia şi Hagi în casă, spărgându-mi prizărita puşculiţă.

Ca să plagiez doar un pic dintr-un plagiator mai celebru: ca premier, nu sunt premier. Ca simplu cetăţean, însă, nu sunt de acord cu graţierea nimănui. Nici a lui Gică Popescu, nici a oricărui alt simbol naţional ajuns la pârnaia de fiţe, nici a unei mame a şapte copii, nici a unui academician în scaun cu rotile care a salvat cândva de la moarte ultima pereche ouătoare de vulturi bărboşi din lume.

Pentru că legea nu judecă oameni. Judecă fapte. Punctual. Infracţiunile stabilesc pedepsele, nu biografiile şi nici volumul plânşilor solidari. Justiţia trebuie să-şi facă treaba nu legată la ochi, ci cu ochii scoşi, cu timpanele sparte şi cu cârlig la nas, să nu simtă dacă-i Calvin Klein sau transpiraţie.

Justiţia pentru ne-vedete

L-aţi uitat deja pe tânărul parcagiu de la Unirea? Cred şi eu, el n-are nume sau figură. El n-a făcut sport de performanţă, ca să devină simbol naţional. El a fost un găinar prins în flagrant, sau un găinar care n-a cotizat, sau un găinar care a vorbit urât cu cine nu trebuie.

Să zicem că credem toate anecdotele care circulă despre metodele poliţiei. Sunt atât de multe încât seamănă mai mult a studiu de cohortă decât a colecţie de anecdote.

În acest caz, procesul parcagiului a durat mult mai puţin şi n-a implicat dosare, ci şuturi, pumni şi flegme. Poate chiar şi un calorifer. Şi la un moment dat, ghinion!, s-a rupt un organ în el.

Clancywiggum
“Dacă răsuflă păţania”, s-a şuşotit atunci în Circa 10, “cineva va trebui trimis o vreme la muncă de birou. An-tan-tichi-tan…”

De dragul spectacolului, televiziunile au vorbit despre visul parcagiului de a deveni ospătar (sic!) şi despre circumstanţele care l-au împins spre o carieră de parcagiu la Unirea. Cui prodest? Omul e mort.

Evident că nu vreau parcagii în oraş, pentru că nu-mi place să văd infractori infractând spaţii publice. Unii ar spune că între straturile alea ale societăţii nu poţi stabili disciplina cu amenzi şi puşcărie, numa’ cu pulanul, şi nu m-aş avânta să-i contrazic fiindcă nu-s psiho-socio-antropolog. Dar nimănui nu i se pare OK ca un infractor să fie omorât. Ca un om să fie omorât pentru că nu e vedetă, ca Gică Popescu.

Poftim?

O să ziceţi că m-am zărghit, dar asta rămâne când faci diferenţa între cele două acte de justiţie. Un infractor e vedetă, altul nu.

Dacă unul dintre evazioniştii din Dosarul transferurilor era un tânăr de 26 de ani din ţigănia Dudeşti care nu marcase niciodată pentru Tottenham, se mai discuta nopţi la rând dacă Băsescu ar trebui să-l graţieze?

Dar dacă Gică Popescu, într-o criză de mărunţiş, cobora în parcare la Unirea şi cerea doi lei, că altfel îţi zgârie maşina, îi citeam ieri necrologul?

Într-un alt film scris de alţi scenarişti, Gică Popescu şi parcagiul de la Unirea erau colegi de celulă. După o discuţie amicală, între două munci în folosul comunităţii, îşi dădeau seama că ambii au contribuit la fel de mult la progresul omenirii: deloc. Aşa că măcar să nu-şi mai perturbe semenii făcând infracţiuni.

Dar uite că parcagiului nu i-au plâns de milă primul ministru şi preşedintele Camerei Deputaţilor la paişpe televiziuni, iar lui Gică Popescu nu i-au dat picioare în coaste într-un garaj nişte huidume cu şepci până n-a mai avut suflare.

Propagă această propagandă!

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net