Utopia Balcanica

O zi de concediu, două trenuri, 7 învăţături desperecheate

N-am să vă povestesc cum mi-am petrecut tot concediul dintre ani, că v-ar durea ficatul după primele două paragrafe, dar pot să vă povestesc despre o călătorie scurtă cu trenul pe care am făcut-o acum o săptămână.

Erau zilele alea tâmpite cu minus 17 grade, ne era dor de golăneala din liceu şi ne-am hotărât să plecăm din oraş cu personalul de schiori, la clasa a 2-a, să ne batem cu zăpadă ca-n clasa a 9-a, să dovedim o ţuică ca-n clasa a 10-a şi să ne întoarcem pe seară, mai istoviţi decât clasa muncitoare. Batem palma în mod zgomotos şi ne dăm întâlnire la gară.

Eu unul nu mai mersesem cu trenul în ultimii ani. Adică ba da, dar numai peste noapte, în vagoanele alea cu chiuvetă în compartiment şi pastă de dinţi CFR, aşa că nu ştiam cum se mai călătoreşte astăzi pe distanţe scurte. Urmează să fie hazliu şi instructiv, socot.

Din raţiuni care ne depăşesc, uităm cu toţii să dormim şi ajungem pe peron mahmuri ca dracu. Odată urcat în tren, şerpuit printre bagajele altor călători şi aşezat pe un scaun convenabil ales, trag prima învăţătură.

1. Nu mai poţi dormi ca lumea în tren pentru că au dispărut banchetele alea maro de vinilin.

Mai ţineţi minte banchetele alea maro de vinilin, arse cu ţigara şi descusute pe la colţuri, lăsând să se întrevadă spongia galbenă ca sub pălăria unui hrib bătrân?

Adio! În zilele noastre, personalul de schiori arată înăuntru ca un Airbus , iar în loc de scaune are un fel de scoici albastre de gumă în care taman îţi încape curul, dar numai dacă stai ca la birou. Orice tentativă de povârnire spre o poziţie mai propice somnului e aspru pedepsită de scoica transformată în ţepuşele lui Prâslea.

Practic, poţi muri de nesomn, torţionat de propriul cur.

2. Oamenii care se documentează de pe wiki ar trebui să ia şi nişte notiţe din când în când.

În spatele meu stă un gagiu, să-i zicem Vlăduţ, despre care prietenii mei spune că are un GoPro pe căciulă. Eu nu-l văd, că scoica de cur previne cu succes şi întorsul gâtului. Bănuiesc că merge la schi, fiindcă ăsta-i celălalt lucru pe care poţi să-l faci iarna, la minus cinşpe grade, cu un GoPro pe cap (primul e pornografie POV la copcă).

Totuşi, Vlăduţ, de ce porţi un GoPro pe căciulă ÎN TREN?

Vlăduţ e într-un grup foarte tăcut şi vrea să-şi dovedească utilitatea în excursie ţinând un curs ad-hoc de cultură generală aproximativă. Pentru început, îl confundă pe Babbage cu Turing. Reiese cumva că Turing a inventat în 1700 un calculator pe 8 biţi care funcţiona cu aburi şi cartele perforate, şi că lui Tesla i-a fost tăiat bugetul pentru “turnul ăla mare” fiindcă pornirea acestuia ar fi derutat cumva toate animalele din lume.

Sătul de Semidocţia pentru toţi, întorc urechea către stânga, unde tocmai se urcase o liotă de copii de 16, 17 ani din Buzău.

3. O telenovelă bună se termină întotdeauna prea abrupt.

Îi bombănim un pic pe copiii de 16-17 ani (deceniul în plus ne dă acest drept). La scurt timp, tovarăşii mei de drum adorm profund, exact cum ar proceda nişte pensionari după bombăneală. Eu aleg calea mai interesantă şi cobor în lumea copiilor de 16-17 ani din Buzău, urmând firul discuţiei lor aprinse.

3… 2… 1…

Sunt o puştoaică emancipată şi am încercat astă dimineaţă să-mi maschez acneea specifică vârstei cu o lopată de fond de ten. Merg cu încă şapte prieteni să petrecem Revelionul la mătuşa lui Petcu în Poiana Ţapului. Petcu ăsta ne enervează, dar hei!, măcar are o mătuşă unde putem petrece Revelionul. Am făcut chiar şi prăjituri.

Fată, stai că mă sună Petcu.

Cică el abia acum pleacă din Buzău, şi nu putem să mergem direct la mătuşi-sa. Eeeei drăcie. Cică să-l aşteptăm acolo. Cum unde? Într-o cafenea, undeva.

Auzi, fată. Într-o cafenea, cu toate bagajele ăstea! O să facă 11 ore de la Buzău încoace. Băi, ştiţi ce cred eu? Că ăsta ne cere 5 milioane pentru mătuşi-sa, da’ se duce cu banii la lăutari. Şi lui mătuşi-sa nu-i dă nimic, sau îi dă firfirici. Dada, fată! Ştii că mai întâi a vrut şase milioane, după aia a lăsat la patru, şi acum cică mătuşi-sa vrea cinci? Încerca… cum se zice… încerca terenul! De-aia nu vrea să ne dea adresa, să mergem noi înaintea lui, că mătuşi-sa n-a cerut nici un leu şi Petcu se duce cu banii noştri la lăutari!

(Afară e un răsărit grozav de soare. Îmi vine să opresc trenul cât să pictez viluţele înzăpezite din Comarnic. Alb de titan, galben de cadmiu. De ce, o, de ce nu am luat nici măcar o bere cu mine? Poate dormeam şi eu acum, şi nu eram forţat să le ascult fascinat pe coţofenele astea.)

Mai ştii, fată, atunci când l-a invitat pe Geani în oraş şi când colo Petcu n-avea bani şi i-a cerut lui Geani împrumut 50 de lei să facă o dedicaţie? Nici până azi nu i i-a dat înapoi. Şi el are telefon din ăla S4 Samsung şi cică vrea BMW când face 18 ani. Nuuuu domnule, io nu-i dau nici un ban în mână. I-i dăm la sfârşit, direct lui mătuşi-sa! Să vedem pe banii cui se mai duce bulangiul la lăutari. Auzi, să stăm într-o “cafenea” până vine el. De ce n-am luat noi numărul lui mătuşi-sa lui Petcu? Eu mă duc s-o caut. Cât de mare poa’ să fie Poiana asta? Întrebăm de Petcu. Auzi, da’ dacă pe mătuşi-sa n-o cheamă tot Petcu? Mi se strică prăjitura în bagaj! Cum să stau la cafenea 11 ore până vine el de la Buzău să ne ia banii să-i dea pe lăutari?!?

Din când în când vine să asiste la sporovăială o fată drăguţă, cu frunte de delfin şi un pulovăr galben, care şi-a găsit loc în celălalt capăt al vagonului. E cu atât mai drăguţă cu cât e singura care tace. Redevin Vasile în momentul în care copiii coboară din tren punând în continuare integritatea morală a lui Petcu la îndoială şi lăsându-mă cu o mie de întrebări.

Au ajuns cu bine la mătuşa lui Petcu? Încerca oare Petcu să-i escrocheze de 5 milioane? Li s-a stricat prăjitura aşteptându-l în cafeneaua din Poiana Ţapului? De ce nu voia Petcu să le dea adresa mătuşii ca să se ducă acolo înaintea lui?

Mă simt ca şi cum mi-ar fi dat cineva un volum din Cireşarii cu ultimele douăzeci de pagini mâncate.

(Evident, primul lucru pe care l-am făcut a doua zi a fost un Facebook graph search după “people named Petcu who live in Buzău”, dar aveam alte chestii pe cap şi am abandonat.)

4. În preţul biletului beneficiezi şi de o reprezentaţie etno care nuuu seee maaai termină.

În tot acest timp, trei indivizi cu felurite instrumente de percuţie îşi fac loc pe culoar. Emit foarte mult zgomot, pe fondul căruia improvizează cuplete imbecile despre o capră, întrerupte de interjecţia “ţa”. Un al patrulea cetăţean poartă un capot vizibil păduchios şi clămpăne dintr-un angrenaj care aduce a cioc.

Aş fi ştiut din prima că-i vorba de străvechiul obicei al caprei dacă oamenii ăia nu mă bulversau prin putoare. Aş fi fost dispus să le dau chiar şi un leu întreg dacă se angajau să-şi cumpere un wunderbaum şi să-l agaţe de ciocul caprei.

Tradiţionala capră urât mirositoare din zona folclorică Ploieşti-Floreşti e urmată de (în ordinea apariţiei):

– 2 cete de copilaşi cu sorcova;
– nişte domni între două vârste costumaţi în văru’ Săndel care nu joacă un rol anume, dar zornăie dintr-un clopot şi agită o cracă de brad;
– un băiat cu un miel într-un ghiozdan (alb);
– încă un băiat cu un miel într-un ghiozdan (alb cu pată cenuşie şi limba scoasă);
– a treia ceată de copilaşi cu sorcova (se chinuie să treacă pe lângă bagajul pe care se aşezase una dintre fanele lui Petcu);
– zgomot;
– freamăt, vuiet, gălăgie, tărăboi, balamuc;
– un băiat cinstit care doar cerşea;
– comentariu de undeva din vagon: ştii cu ce n-au venit? cu steaua, frate!;
– încă o ceată de copilaşi cu sorcova;
– o ceată de copilaşi cu steaua;
– stimaţi călători, mersul cu vasilca în tren se anulează fiindcă, oricât ar fi naşul de tolerant, un cap de porc împodobit ar fi fost puţin over the top.

* * *

Ajunşi la destinaţie, purcedem la distracţiile noastre, care includ (dar nu se limitează la) achiziţionarea de izmene din Azuga, greşit poteca la Buşteni, şezut în cârciumi familiare, şezut în cârciumi noi, urcat pe deal, întrebat cum supravieţuiesc oamenii în Norvegia, coborât de pe deal, mulţumit divinităţii pentru izmene.

schiez
Şi niciodată lipsitul “fă-mi o poză aşa, să pară că schiez”.

* * *

5. Nu te aştepta niciodată ca două trenuri să fie la fel.

Ia te uită, ne întoarcem cu alt tren! Vopseaua de pe locomotivă e cojită ca o spinare de vamaiot, dând naştere genului steamgrunge (e ca steampunkul, dar cojit).

Lasă, poate au făcut rabat la vopsea ca să bage wifi şi dozatoare de cafea, ca în trenurile alea private care-s mai ieftine decât CFR-ul şi în care cu siguranţă nu e zăpadă. Dap, trenul cu care ne întoarcem e compartimentat ca-n vremurile bune şi are chiar şi zăpadă pe coridor. Şi în compartimente. Unde nu e lumină. Dar e zăpadă. MULTĂ.

Ca când ai avea un iglu căptuşit pe dinăuntru cu tren şi l-ai întoarce pe dos.

Cu sau fără parazăpezi, n-avem încotro şi migrăm spre alt vagon. (Un gest futil, socot eu, convins că vagoanele sunt legate în serie, ca beculeţele vechi de pom.) Dăm de naş, care ne asigură că puţin (2, poate 3 vagoane) mai încolo e căldură.

6. Dacă nu îţi permiţi haine noi, măcar dezinfectează-le prin fierbere dacă pe parcursul călătoriei ai simţit un damf de provenienţă necunoscută.

Găsim un compartiment gol. Oau, banchete miţoase! Îh, stai. Sigur există un motiv pentru care banchetele miţoase apar doar rareori în dotarea companiilor de cale ferată. Poate fiindcă tot compartimentul duhneşte a moarte şi a descompunere? Nu pot sta în picioare tot drumul, dar mirosul de urină cu BTS-uri din stofa oranj mă îndeamnă prieteneşte să încerc. Cred că aşa puţea totul în secolul 19.

Zumzăind domol, becul chior din tavan emite radiaţii ionizante care omoară periodic germenii din tapiţerie (altfel nu îmi explic de ce nu am făcut lepră până la Bucureşti).

7. Cele mai frumoase flori nu-s panseluţele, nici trandafirii.

Cele trei ore trec foarte repede pentru că discutăm despre economie, iar eu fac de săptămâna trecută un Coursera pe economie deci sunt o autoritate în domeniu şi ştiţi deja despre cum eu sunt un om rău de dreapta iar prietenii mei sunt oameni răi de stânga.

Serios, asta şi discuţia despre cum animalele ar trebui sau nu să aibă drepturi fac timpul petrecut într-un vehicul* să curgă cât ai clipi. Mai ales când nu eşti o autoritate în domeniu, ci doar un Vasile cu păreri răsfoite la un moment dat într-o carte şi pe nişte internet.

*Nu e valabil în avion. În avion te gândeşti că eşti într-un tub la 13 km deasupra unei suprafeţe dure, ceea ce face discuţia despre economie nu numai irelevantă, ci şi imposibilă.

Deasupra mea, suportul de bagaje e îndoit ca şi când un om foarte înalt cu capul foarte tare s-ar fi ridicat brusc şi l-ar fi izbit. Poate l-a speriat ceva. Poate a simţit mirosul din banchete. Poate pur şi simplu se apropia gara lui şi n-a fost atent în sus. Nu vom şti niciodată. Pe oglindă, în marker verde,

GAROFIŢA
SUG PULA
073……
TE AŞTEPT

Propagă această propagandă!

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net