VasileVasile merge la un moment dat într-un local pretențios din centru, genul ăla unde vin artiștii contemporani să discute despre cât de nașpa sunt dinozaurii ăștia de la Cultură, frate.
Barmanul e un tânăr hipster cu mustața dată cu pomadă, dichisit după moda sec. XIX, probabil jenat de prezența atât de normcore a lui Vasile.
“Iată un domn care cu siguranță știe chestii despre berea de import“, își zice Vasile. “O să-i cer o Hoegaarden, dar o s-o pronunț așa cum se pronunță ea în Flandra la mama ei, [ɦuˈɣaːrdə(n)]. Atunci o să înțeleagă că suntem amândoi niște fini cunoscători și n-o să mai fie jenat!”
Vasile valsează spre tejghea, adoptă cel mai cool aer de care e capabil (*nu foarte cool) și declamă:
“Dă-mi și mie o [ɦuˈɣaːrdə(n)]!”
“Poftim?”
“O [ɦuˈɣaːrdə(n)].”
“Ă… o ce?”
“Vreau și io o Hoie Gardăn.”
“Aaa!”
Hm, datat 13 iunie, pot să pun pariu că ideea ți-a venit după ce ai citit un comentariu de-al meu.
You’re welcome. :)
Nu ştiu despre ce comentariu vorbeşti :(
(Gata, l-am văzut. Ha! :) )
bai ce naspa era barmanul ala care nu stia sa citeasca in flandreza.
Ştiu! Cînd mă gîndesc că i-am lăsat şi ciubuc
Photo by osseous In our graduate level communication studies language class we studied narratives and how we use these in everyday cosonrsativen. We often narrate when we don’t realize we are doing so.